“COCO AVANT CHANEL” (2009, r: Anne Fontaine)
Inspirat din cartea cu acelaşi titlu a lui Edmonde Charles-Roux, ex-redactor-şef a ediţiei franceze a revistei Vogue, “Coco avant Chanel” este un Biopic centrat pe modă care trebuie apreciat fiindcă arată a film şi nu a teatru filmat, cum este, de exemplu, cazul lui “Yves Saint Laurent” din 2014, cu Pierre Niney în rolul lui YSL, iar asta se datorează aproape exclusiv cineastei Anne Fontaine (“Adore”, “Comment j’ai tue mon pere”), a cărei experienţă prealabilă de actriţă în anii ’80, mai ales în seriale de televiziune, se dovedeşte esenţială în modul în care reuşeşte să pună în valoare din spatele camerei alte talente feminine ce trebuie să interpreteze personaje puternice şi complexe, în acest caz Audrey Tatou.
Fără a încerca să epateze, vedeta franceză din “Le fabuleux destin d’Amelie Poulain” şi “The Da Vinci Code” este magnifică în rolul tinerei orfane Gabrielle Chanel, în anii în care, marcată de o copilărie şi de o adolescenţă frustrante prin lipsa de orizont, se descătuşează cu o determinare feroce mascată de o feminitate ingenuă şi pleacă pe un drum al independenţei şi succesului, într-un univers social în care sexul slab avea pe atunci încă rol de accesoriu.
Abandonată împreună cu cele două surori la abaţia din Aubazine (după moartea prematură a mamei) de către un tată nestatornic şi incapabil de a-şi asuma vreo obligaţie familială, Gabrielle a crescut până la 19 ani în mediul strict a călugăriţelor catolice unde, de altfel, a şi învăţat să coase şi să croiască.
Filmul spune povestea anilor (aproximativ 1906-1919) a transformării lui Gabrielle în Coco (încă nu există unanimitate dacă porecla a venit de la ‘cocotă’, succintul cuvânt găsit de francezi pentru a eticheta o femeie întreţinută, sau, aşa cum se sugerează în peliculă, de la cele două populare piese de cafe-concert pe care tânăra le cânta seara în baruri pentru a mai câştiga un ban în plus, “Qui qu’a vu Coco” şi “Ko Ko Ri Ko”), datorită relaţiei cu cei doi bărbaţi decisivi pentru existenţa sa, tolerantul (şi aproape paternul în a o cocoloşi) amant, Etienne Balsan (Benoît Poelvoorde – “C’est arrivé près de chez vous”, “Entre ses mains”), şi rafinatul amorez britanic Arthur Capel (Alessandro Nivola – “American Hustle”, “Face/Off”, ce a învăţat special limba franceză pentru rol) care, nu doar că i-a sponsorizat afacerea la început de drum, dar a şi influenţat-o indirect prin gusturile sofisticate în alegerea materialelor şi texturilor pentru ţinute şi… chiar pentru designul recipientului iconicului “Chanel No. 5”.
Din fericire, Anne Fontaine are inspiraţia să nu încerce să ne dea o lecţie de modă – deşi trecerea de la convingeri la fapte în privinţa eliberării femeilor de corset şi impunerea unor ansambluri casual, reinventarea pălăriei ca obiect de îmbrăcăminte cool pentru sexul slab sau a “mariniere“-i sunt bine punctate -, ci să ne relateze artistic o felie de viaţă şi, totodată, talentul de a pune în valoare personalitatea lui Chanel prin contrastul dintre fragilitatea cu aspect căutat uşor androgin din planurile întregi a protagonistei şi prim- sau gros-planurile menite a sublinia hotărârea imuabilă de a răzbate dincolo de prejudecăţi sexiste sau bariere sociale.
“Coco avant Chanel” nu este o capodoperă, însă rămâne un film foarte bun, iar dovada o constituie seria numeroasă de nominalizări la premii în foarte multe festivaluri… de obicei, finalizate însă doar cu recompense pentru costumele lui Catherine Leterrier sau muzica lui Alexandre Desplat.
Text de IOAN BIG
