Meniu Zile și Nopți

POP-UP STORiEs | Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară)

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii POP-UP STORiEs | Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară) Share POP-UP STORiEs | Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară)
Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară

TASTE THE POP CULTURE

poveștile care inspiră generații

secțiune susținută de


Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară)

Semnată de cineaștii Alexandre de La Patellière și Matthieu Delaporte, cea mai recentă adaptare a romanului Contele de Monte-Cristo, care va avea premiera pe 20 decembrie în cinematografe (cu românca Anamaria Vartolomei în rolul lui Haydée), ne readuce în prim-plan una dintre cele mai importante figuri ale literaturii franceze de secol XIX, care a lăsat o amprentă imposibil de ignorat asupra universului Popular Culture, depășind atât granițe geografice, cât și temporale: Alexandre Dumas.

Faimos pentru istorisirile sale despre curaj, onoare și sacrificiu, precum Cei Trei Muşchetari, Omul cu Masca de Fier, Robin Hood sau Regina Margot, de la ecranizări cinematografice și seriale TV până la creații de teatru, benzi desenate și animații, lucrările i-au fost reinterpretate și reimaginate în nenumărate forme, captivând generații.

Ascultă documentarul “Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară)” în format audio pe platforma Spotify:

Provenind dintr-o familie nobilă cu o situație financiară dificilă, după moartea tatălui său, Thomas-Alexandre Dumas, primul general de origine afro-franceză al armatei lui Napoleon, Alexandre a plecat la Paris pentru a încerca să-și câștige existența ca avocat.

În timp ce lucra pentru Ducele de Orléans (viitorul Rege Ludovic-Filip), el s-a apropiat de lumea teatrului, împrietenindu-se cu actorul François-Joseph Talma și cu tinerii poeți care aveau să conducă mișcarea romantică.

Inspirat de poveștile și iubirea tatălui pentru aventură, scriitorul a început să exploreze, în piese precum Henri III et sa cour (1829), Napoléon Bonaparte (1831) sau Antony (1831), teme ca dreptatea, adevărul sau conflictul dintre Bine și Rău.

Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară

Continuând să scrie piese de teatru pe tot parcursul vieții, colaborarea cu scriitorul francez Auguste Maquet l-a determinat să pășească în lumea romanelor istorice, având o preferință pentru cele plasate în secolele XVI și XVII.

În 1844, Alexandre Dumas publică Les Trois Mousquetaires, o poveste despre patru luptători curajoși și loiali din perioada Cardinalului Richelieu, reprezentată și pe scenă un an mai târziu.

Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară

Aceasta este urmată de Vingt Ans Après, Le Comte de Monte-Cristo, Le Vicomte de Bragelonne și La Tulipe Noire. Pe lângă motivele caracteristice universului său literar, ideea căutării identității a jucat un rol esențial în conturarea personajelor.

Deși a avut un succes imens ca scriitor, el s-a confruntat, pe parcursul vieții, cu discriminare și rasism din cauza originilor lui, motiv pentru care a abordat și teme precum sclavia și colonizarea în lucrări mai puțin cunoscute, care aveau rolul de a denunța nedreptățile și de a pleda pentru egalitate.

Un exemplu este Georges, un roman cu o acțiune plasată într-o colonie franceză din Mauritius, care urmărește dificultățile traiului într-o societate marcată de inegalități rasiale și diferențe puternice de clasă, anticipând multe dintre subiectele majore din literatura secolelor următoare.

Pentru că aspectele analizate de-a lungul operelor lui Dumas nu doar că ilustrează valorile și provocările sociale ale momentului istoric în care a trăit, dar oferă și o lentilă prin care interpretările moderne pot explora istorisiri îndrăznețe și dileme etice încă relevante nouă, celor de astăzi, pentru a-i înțelege impactul asupra universului Popular Culture, putem reveni la una dintre cele mai influente lucrări din imaginarul său, Cei trei muşchetari.

Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară

Povestea celor patru eroi neînfricați a fost recreată pentru prima dată pe marele ecran în 1909, în regia cineastului italian Mario Caserini. Filmul mut I Tre Moschettieri a marcat începutul popularizării narațiunilor cu muschetari în cinematografie, punând bazele numeroaselor adaptări ce aveau să urmeze.

Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară

O altă variantă, D’Artagnan contro i tre moschettieri, semnată de Fulvio Tului, l-a avut în distribuție pe Fernando Lamas în anul 1964.

Această versiune face parte dintr-o perioadă în care regizorii italieni abordau mari opere literare în moduri accesibile publicului larg, punând adesea accentul pe umor sau acțiune. Nu putem uita nici de pelicula din 1948, cu Gene Kelly și Lana Turner în rolurile principale, de cea din ‘73, unde D’Artagnan este interpretat de Michael York, sau de cea din ‘93, cu Chris O’Donnell.

Alături de filmele tradiționale, animațiile inspirate din poveste sunt, de asemenea, remarcabile, Mickey, Donald, Goofy: The Three Musketeers (2004) și Barbie and the Three Musketeers (2009) fiind doar două dintre ele.

Pe lângă cinematografie și teatru, cântărețul și compozitorul american Citizen Cope a lansat o piesă intitulată D’Artagnan’s Theme, cu o referință evidentă la personajul din titlu, descris de Robert Louis Stevenson ca fiind „personificarea spiritului moralității”.

Inspirat de un condamnat necunoscut din Franța secolulului al XVII-lea, Omul cu masca de fier este un alt roman reprezentativ pentru literatura lui Dumas.

Întregul volum se bazează pe o presupunere a filosofului Voltaire, care a scris că prizonierul cu mască ar fi fost, de fapt, copilul nelegitim al Anei de Austria și al Cardinalului Mazarin, adică fratele vitreg al lui Ludovic al XIV-lea.

Datorită temelor despre identități ascunse, conspirații și intrigi politice, povestea a fost adaptată în numeroase forme de-a lungul timpului. Primul afiș de teatru datează din 1895, în timp ce prima producție hollywoodiană a fost realizată în anii ‘20.

Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară

Printre cele mai populare reinterpretări se numără cea din 1939, semnată de James Whale, cea din 1977, cu Richard Chamberlain, și cea din 1998, care îl are pe Leonardo DiCaprio în prim-plan.

Alături de Georges, temele discriminării, respingerii și izolării sociale sunt prezente și în Contele de Monte-Cristo.

În secolul al XIX-lea, economia europeană era strâns legată de comerțul global, fenomenul ducând la interacțiuni între oameni din diferite colțuri ale lumii.

Astfel, relațiile personajelor cu Orientul și cu locurile „străine” demonstrează că în universul lui Dumas exista o dificultate a oamenilor de a-l înțelege pe Celălalt (cel care face parte dintr-o altă cultură), această problemă afectându-l în mod direct din cauza moștenirii sale.

Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară

Pentru că Edmond Dantès, care se transformă dintr-o victimă a unei nedreptăți, aflată în căutarea răzbunării, într-o figură a justiției și răscumpărării, întruchipează teme universale ale rezilienței, integrității și complexității naturii umane, lucrarea a inspirat nenumărate spin-off-uri: filme, emisiuni de televiziune, piese de teatru, animații și chiar și un musical.

Eroul a fost adus la viață de personalități precum Gérard Depardieu (într-o serie de patru episoade din ‘98), Robert Donat (‘32), Jim Caviezel (2002) și Richard Chamberlain, filmul din 1975 împlinind, în luna ianuarie, 50 de ani.

Există chiar și o relatare japoneză a romanului, Gankutsu-ô, realizată de studioul Gonzo și difuzată între 2004 și 2005.

Aici, creatorul Mahiro Maeda aduce povestea clasică într-un cadru futurist, incluzând elemente science fiction și steampunk pentru a explora tema răzbunării ca forță complet distructivă.

Nu în ultimul rând, chiar dacă nu există un singur autor definitiv pentru Robin Hood, fiind vorba despre o legendă transmisă oral timp de secole, Dumas a avut o contribuție semnificativă la popularizarea eroului, pe care l-a prezentat într-o manieră romantică și aventuroasă, caracteristică stilului lui.

Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară

Încorporând evenimente istorice și figuri celebre pentru a estompa granițele dintre realitate și ficțiune, portretizarea nuanțată a scriitorului în ceea ce privește dinamica socială continuă să stârnească dezbateri despre putere, privilegiu și moralitate, personajele sale reprezentând, astăzi, simboluri ale prieteniei, iubirii, cavalerismului și triumfului justiției în fața adversității:

Toată înțelepciunea umană este cuprinsă în aceste două cuvinte: așteaptă și speră.

Text de CLAUDIA ALDEA | POP-UP STORiEs

Ascultă aici documentarul audio “Universul lui Alexandre Dumas în cultura Pop(ulară)” pe platforma Soundclound:

 

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TASTE THE POP CULTURE

poveștile care inspiră generații

secțiune susținută de

Caută