Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 26/09/2024
Lifestyle Artă & Cultură / Performing arts

Developing Art – despre relatia dintre atentie si arta printr-o serie de cinci evenimente

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Developing Art – despre relatia dintre atentie si arta printr-o serie de cinci evenimente Share Developing Art – despre relatia dintre atentie si arta printr-o serie de cinci evenimente
Despre relatia dintre atentie si arta printr-o serie de cinci evenimente Developing Art intre 26  - 29 septembrie, la Bucuresti


Despre relatia dintre atentie si arta, printr-o serie de cinci evenimente Developing Art, intre 26  – 29 septembrie

Proiectul AtTension. Complicities of Moving Bodies este un demers coregrafic interdisciplinar conceput pe baza vastei experiente a Asociatiei Developing Art de a lucra la intersectia dintre stiinta si artele performative, experienta focalizata in acest caz asupra relatiei dintre atentie ca aspect selectiv al gandirii manifestat in miscarea corpului si performanta artistica, fie in dans, teatru, film, sau chiar arta vizuala.

Intre 18 si 21 septembrie au avut loc doua ateliere conduse de Gordana Vukov Ciganijik (artista/activista, Serbia) si de Ana Marija Marinov (artista, Croatia), aplecandu-se asupra conceptelor de safe space, respectiv de memorie somatica, referindu-se la povestile pe care corpul le inmagazineaza dincolo de filtrul ratiunii, oferind cai de accesare si de experimentare cu aceste concepte in practica artistica. 

Despre relatia dintre atentie si arta printr-o serie de cinci evenimente Developing Art intre 26  - 29 septembrie, la Bucuresti

Saptamana aceasta, proiectul AtTension continua cu o serie de cinci evenimente acoperind teme diverse, de la modul in care ne raportam la relatia dintre varsta, corp si miscare si cum să fim prezenti in corp la fenomenul de burn-out si stres. 

Programul de evenimente incepe joi, 26 septembrie, de la ora 18:30, la Modul Carturesti, cu AtTension – Certain things will cease to be visible, o lectura performativa realizata si interpretata de Andreea Novac, prin care adreseaza critic si reflexiv relatia dintre varsta, corp si miscare, vorbind deopotriva despre modul in care se configureaza discursul legat de corpurile in proces de imbatranire si despre stereotipurile, imaginile si valorile asociate varstei in contextul dansului profesionist.

Prin acest eveniment, Andreea Novac isi doreste sa accentueze o perspectiva asupra varstei nu ca limitare, ci ca pe un alt mod de a fi in miscare, un alt plan de expresie. Intrarea este libera, dar numarul de locuri este limitat asa ca inscrierile se fac prin acest formular.

Andreea Novac este coregrafa, performer si comunicatoare. A studiat Psihologia la Universitatea Bucureşti şi apoi Coregrafia la Universitatea Nationala de Arta Teatrala şi Cinematografica „I.L. Caragiale” Bucuresti. Este pasionata de creatie coregrafica, educatie artistica, discurs teoretic si performativ. A trecut prin numeroase stagii de formare profesionala si artistica, a participat la rezidente nationale si internationale, a creat spectacole de dans si performance, coregrafie pentru teatru şi film, lucreaza interdisciplinar, sustine ateliere de dans contemporan.

Despre relatia dintre atentie si arta printr-o serie de cinci evenimente Developing Art intre 26  - 29 septembrie, la Bucuresti

In data de 27 septembrie de la ora 19:30, la Sandwich Studio, in cadrul Malmaison, Alina Usurelu (artista multidisciplinara si co-fondatoare a Developing Art) va sustine o sesiune de lectura si va darui o serie de carti dintr-o selectie realizata de asociatie, la intersectia unor domenii ca arta, filosofia si sociologia.

Selectia va putea fi consultata in curand si pe raftul de la Modul Carturesti, iar o parte din ele vor putea fi imprumutate de la Sandwich Library, in urma unei donatii facute de echipa proiectului, in spiritul sustinerii si dezvoltarii unei comunitati de cititori iubitori de arta si de cercetare interdisciplinara. Si aici intrarea este libera, dar dat fiind numarul limitat de locuri, inscrierile se fac in acest formular.

Evenimentele continua in spatiul Sandwich Studio, sambata 28 septembrie, intre orele 10:30 si 12:30, Irina Marinescu va sustine AtTension – Puterea vulnerabilitatii, un atelier de dans–terapie in care participantii se vor conecta la propriile corpuri, la senzatiile si emotiile intrupate, pentru a constientiza prin dans si miscare ca „vulnerabilitatea nu inseamna castig sau pierdere, ci este despre curajul de a aparea si de a fi vazut atunci cand nu ai niciun control asupra rezultatului.

Vulnerabilitatea nu este o slabiciune, este cea mai mare masura a curajului”, dupa spusele cercetatoarei americane Brené Brown. Intr-un context global extrem de stresant, reconectarea cu propria vulnerabilitate si cu valoarea ei se poate dovedi o sursa neasteptata de sanatate emotionala si relationala. 

Atelierul este deschis tuturor adultilor, indiferent de varsta si experienta in miscare, in limita a 10 participanti. Facilitatoarea Irina Marinescu este dansatoare si performer inca din 2009, studiind cu profesionisti romani si din strainatate diferite limbaje de dans si forme ale artelor spectacolului – Feldenkrais, Viewpoints, Axis Syllabus, Das Theater Feedback Method, Contact Improvisation, Gaga. Este membra co-fondatoare a Asociatiei Developing Art.

Despre relatia dintre atentie si arta printr-o serie de cinci evenimente Developing Art intre 26  - 29 septembrie, la Bucuresti

Tot sambata, 28 septembrie, intre orele 12:00 si 16:00, Alina Usurelu va sustine la Modul Carturesti o plimbare si discutie performativa intitulata AtTension – Corpul Hipersenzorial – moduri de a asculta si a fi atent(a). Participantii vor fi ghidati sa exploreze felul in care deschiderea propriului corp, pornind de la actiuni simple precum mersul constient, sau ascultarea activa, poate duce la schimbari de perceptie asupra relatiei dintre mediul interior si mediul exterior.

Alina Usurelu este un facilitator a carei activitate se focalizeaza in ultima perioada asupra practicilor eco-somatice, carevasazica a metodologiilor prin care corpul si perceptia pot fi dezmarginite in raport cu mediul inconjurator. Intrarea la acest eveniment este libera, dar locurile sunt limitate, asa incat doritorii sunt rugati sa se inscrie folosind acest formular.

Nu in ultimul rand, duminica, 29 septembrie, Irina Marinescu va sustine la Modul Carturesti o reprezentatie a one-woman-show-ului sau Munca, emotiile si energia intra intr-un bar, intre orele 18:30 si 19:30. Spectacolul este rezultatul cercetarilor artistei din cadrul unei rezidente artistice din 2022, centrata pe tema epuizarii, urmarind modurile in care relatiile de lucru, energiile investite in munca si presiunile de gen se manifesta in corp.

Spectacolul dezvaluie povesti intrupate, multifatetate si inclusive de gen, despre fenomenul de burn-out. Este important de mentionat ca Irina Marinescu este si pasionata de stand-up, asa incat publicul se poate astepta la o abordare in care umorul are un rol important. La fel ca in cazul celorlalte evenimente gazduite de Modul Carturesti, intrarea va fi libera, dar numarul de locuri este limitat, asa incat doritorii sunt invitati sa se inscrie folosind acest formular.

Despre relatia dintre atentie si arta printr-o serie de cinci evenimente Developing Art intre 26  - 29 septembrie, la Bucuresti

Proiectul AtTension. Complicities of Moving Bodies va porni apoi inspre Zlarin, Croatia, in luna octombrie, ajungand la inceputul lunii noiembrie la Subotica, in Serbia, implicand comunitati locale de artisti, incurajand dialogul de idei si facilitand intalnirea intre artisti si public pe coordonate practice si conceptuale, la nivel international.

Detalii despre proiectul AtTension. Complicities of Moving Bodies se gasesc pe site-ul https://www.developingart.org/ si pe pagina de Facebook We are Developing Art.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută