6 locuri din țară unde poți să bei un cocktail pe bază de Campari
Campari este o băutură apreciată pentru aroma sa distinctă în mixologie, iar în ultimii ani, cocktailurile care au la bază această băutură au devenit din ce în ce mai populare.
Deci, dacă ești un iubitor al cocktailurilor pe bază de Campari sau doar îți dorești să explorezi noi băuturi care sunt acum la modă, iată 6 locații din țară unde o poți face.
Negroni Aperitivo Bar București
- Adresă: Matei Millo 5
- Tel: 0741.917.777
Negroni Aperitivo Bar este unul dintre cele mai hot baruri din oraș la momentul actual. Conceptul este italienesc, dar a fost lansat inițial în Kiev și Odesa, iar acum și în București. Cum spune și numele, aici se vor servi tot felul de variante ale celebrului cocktail, de la versiunile clasice, la unele moderne, dar și alte 30 de cocktailuri deosebite.
Cafe Central – Brașov
- Adresă: Apollonia Hirscher 18
- Tel: 0765.436.963
La Cafe Central, pe lângă clasicul Negroni, poți să încerci și câteva dintre rețetele lor pentru diverse variații ale acestui cocktail, cum ar fi Negroni cu vișinată (aka Negrescu). În plus, mai au multe alte băuturi în care se toarnă Campari.
Charlie – Cluj
- Adresă: Piața Muzeului 3
- Telefon: 0741.055.821
La Charlie se mixează și muzica și băuturile, așa că voia bună e la ea acasă și garantată. De asemenea, este printre primele baruri de pe listele clujenilor atunci când le ceri să-ți recomande un loc cu cocktailuri bune. Așa că mergi pe mâna lor și când cauți un pahar de ceva cu Campari.
Barrio – Timișoara
La Barrio se mănâncă bine, dar se și bea la fel de bine. Se laudă că servesc băuturi concepute după ce s-au documentat atent asupra gustului, mărcilor de alcool, mixologiei și feedback-urilor primite de-a lungul celor peste 10 ani de experiență.
- Adresă: Eugeniu de Savoya 6
- Tel: 0721.950.599
Dead Soldier – Iași
- Adresă: Cuza Vodă 30-32
- Telefon: 0723.161.212
Dead Soldier este un local care are ca sursă de inspirație perioada prohibiției din America, de aceea se și recomandă drept bar speakeasy.
Nu doar că o să bei multe cocktailuri bune „pe furiș”, dar aici vei avea parte și de numeroase evenimente care merg bine cu un pahar sofisticat de băutură cu Campari: muzică live, coveruri la pian sau nopți de flamenco.
Botanica – Constanța
- Adresă: Mircea Cel Bătrân 129
- Tel: 0736.077.136
Botanica este mai multe locuri într-unul: cafenea, florărie, grădină de vară, dar și cocktail bar. Treci neapărat pe aici când mai ești în Constanța, o să devină rapid locul tău preferat de ieșit la cafea și Negroni.
Text de GRUIA DRAGOMIR