Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 26/07/2024
Artă & Cultură / Art Expo

Galeria Europe vă invită la expoziția de grup a artiștiilor Teodora Pica, Lidia Kuneca, Andreea-Ioana Balcan, Dan Lica, Nariman Sanjaqieh

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Galeria Europe vă invită la expoziția de grup a artiștiilor Teodora Pica, Lidia Kuneca, Andreea-Ioana Balcan, Dan Lica, Nariman Sanjaqieh Share Galeria Europe vă invită la expoziția de grup a artiștiilor Teodora Pica, Lidia Kuneca, Andreea-Ioana Balcan, Dan Lica, Nariman Sanjaqieh
Galeria Europe vă invită la expoziția de grup


Galeria Europe vă invită la expoziția de grup a artiștiilor Teodora Pica, Lidia Kuneca, Andreea-Ioana Balcan, Dan Lica, Nariman Sanjaqieh

Vernisajul va avea loc în data de 02 august, ora 18:00
Ore de vizitare: weekend 12.00 – 19.00
L-V: 16.00 – 19.00
Galeria Europe, Adresa Str.Muresenilor nr.1

Teodora Pica (n. 1964, Brașov) reprezintă cea de-a treia generație dintr-o familie de artiști și a fost încurajată din copilărie să își dezvolte latura creativă.

Mediile artistice în care lucrează sunt pictura, sculptura, printurile experimentale, broderia, fotografia și colajul. Experimentează cu suporturi (pânză, placaj, hârtie, aluminiu, yupo) și materiale (ulei, acrilic, tuș, cerneală, markere), care dictează uneori direcția de dezvoltare a lucrărilor.

Galeria Europe vă invită la expoziția de grup
Teodora Pica

Creează opere de artă în serie, lucrările finalizate devenind adeseori surse de inspirație pentru pânze viitoare. Arta ei se caracterizează prin forță și energie, iar picturile sale se deosebesc prin texturi, culoare și geometrizare. De-a lungul timpului a abordat subiecte precum structuri geometrice arhitecturale, viața contemporană în mediul urban, utopii și distopii, grădini și flori, motive tradiționale, identitate și folclor transilvănean, memorie și materialitate, demonstrând astfel o mare versatilitate creatoare.

A urmat cursurile Liceului Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch” din Brașov, iar apoi a studiat arhitectura la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. În continuare, a obținut o diplomă în arhitectură la John H. Daniels Faculty of Architecture, Landscape and Design în Toronto. După câțiva ani de activitate în acest domeniu, a studiat arta în cadrul Ontario College of Art, Painting and Drawing, iar apoi și-a finalizat studiile la Goucher College din Baltimore, specializarea Master of Arts and Arts Administration.

A expus în Canada, Statele Unite ale Americii, Belgia, Italia, Mexic și România. Artistă, arhitectă și galeristă, și-a împărțit existența între România și Canada timp de 36 de ani, iar în prezent creează și evadează din cotidian în atelierul său aflat în orașul de la poalele Tâmpei.

Nariman – om, mamă și curioasă din fire, de ceea ce e ascuns ochilor.

A terminat liceul de artă plastică Hans Mattis Teutsch, Brașov, a continuat studiile la Universitatea de Arte si Design, Cluj-Napoca si apoi s-a specializat in Art-terapie si Fito-terapie .

Galeria Europe vă invită la expoziția de grup
Nariman

Ce mă inspiră este Vasta natură interioară în toate nuanțele ei si Natura ce ne înconjoară , care este cel mai desăvârșit artist si creator.

Dan Lica.

Și-a început activitatea în domeniul artelor plastice la liceul de Arte Plastice Hans Mattis Teutsch din Brașov, continuând cu o diplomă de licență în grafică la Universitatea George Enescu din Iași, urmată de un masterat la Universitatea de Vest din Timișoara.

Galeria Europe vă invită la expoziția de grup
Dan Lica

Îmi place să mă joc cu diverse medii de expresie, și am expus în numeroase galerii de artă din România și din străinătate.

Lidia Kuneca este o artista dedicată picturii încă din copilărie.

Pasiunea mea pentru artă m-a condus spre o carieră în domeniul picturii. Dupa absolvirea Liceului de Arta „Hans Mattis-Teutsch” din Brasov, am continuat studiile si în anul 2014 am absolvit Universitatea de Artă și Design, din Cluj-Napoca.

Galeria Europe vă invită la expoziția de grup
Lidia Kuneca

Pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a-și experimenta noi tehnici și stiluri, a avut oportunitatea de a studia timp de 6 luni în Spania, la Facultad de Bellas Artes din Cuenca, beneficiind de o bursă de studiu. A devenit membra a Uniunii Artistilor Plastici in anul 2019.

Specialitatea mea în artă este pictura murala si mă dedic total acestui domeniu. Din anul 2015 până în prezent, am pictat în diferite locații comerciale, am creat picturi pentru camere de copii și am îmbogățit interiorul și exteriorul locuințelor cu lucrări mele artistice.

Fiecare proiect în care este implicată îi oferă oportunitatea de a explora noi teme, culori și tehnici, iar fiecare lucrare este o călătorie artistică în sine. Îi place să aducă bucurie, emoție și frumusețe prin intermediul picturilor sale.

Andreea Balcan s-a nascut în 1992 la Brasov, unde a urmat Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch”.

A continuat studiile la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca obținând Masterul în Pictură. În prezent activează în domeniul ilustrației de carte, lucrând predominant la carți pentru copii.

Galeria Europe vă invită la expoziția de grup
Andreea Balcan

Lucrările din cadrul expoziției fac parte dintr-o serie de creații inspirate de conceptul japonez Wabi-Sabi.

Wabi-Sabi reprezintă aprecierea frumuseții trecătoare a lucrurilor imperfecte, impermanente și incomplete din lumea fizică. Aceste lucrări sunt interpretareapersonală a conceptului de Wabi-Sabi, cu un accent deosebit pe partea de “Sabi”.

“Sabi” este căutarea frumuseții în lucrurile fizice care sunt îmbătrânite, care își arată istoria, experiența și uzura dobandită de-a lungul călătoriei lor prin timp.

Am ales să reprezint impermanența vieții prin intermediul obiectelor organice care se degradează. Încerc să surprind acea frumusețe subtilă și profundă care apare odată cu trecerea timpului și care neamintește, cu nostalgie și cu o oarecare tristețe, de natura efemeră a existenței.

Galeria Europe vă invită la expoziția de grup

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută