Blues in the Garden 2024 | Interviu cu Marius Diaconescu, Directorul Festivalului
Ce va fi diferit anul acesta la Blues in the Garden față de edițiile trecute? Spuneți-ne trei lucruri.
În primul rând, este prima noastră ediție aniversară – de cinci ani.
Așa că am pregătit, pe lângă spectacolele la scenă, o serie de alte activități, de tip lansare de carte, guitar master class pentru tinerii pasionați de acest instrument, încercăm să facem și o tabără de creație artistică cu pictori, graficieni, caricaturiști, un concert caritabil pentru persoanele vârstnice.
Ce aspecte de logistică sunt cele mai importante în organizarea unui festival de succes?
Depinde ce-ți dorești „de la lume și viață”.
Pentru noi, cel mai important lucru îl reprezintă sunetele de pe scenă. Așa că sunetul și backline-ul sunt cele mai importante lucruri pentru noi.
Care credeți că vor fi trupele din lineup care vor atrage cei mai mulți oameni în public?
Henrik Freischlader și King Solomon Hicks în prima zi, Felix Rabin și Jamell Richardson în ziua a doua și The Boneshakers și Stephen Hull în ziua a treia.
Cum arată Blues in the Garden în cifre (număr de participanți așteptați, număr de trupe etc.)?
Aș fi ingrat să spun că nu suntem interesați de cifre. Dar nu ne propunem să fim nici cel mai mare, nici cel mai tare festival din univers! Sunt alții preocupați de asta, să anunțe mii, zeci de mii de participanți, nu vrem să deranjăm.
Mergem mai degrabă și chiar construim ideea de „Familia Blues in the garden”.
Locul unde festivalierii se cunosc între ei, se întâlnesc cu plăcere pe iarba de la Dărmănești, își povestesc unul altuia ce s-a mai întâmplat în anul care a trecut de la ediția anterioară. Repet, numărul de participanți ne interesează într-o anumită măsură, dar sunetul care vine de pe scenă către public e lucrul cel mai important.
Nu puține au fost vocile care ne-au sugerat că poate ar trebui să mărim durata festivalului. Deocamdată nu, considerăm că sunt suficiente trei zile, cu câte patru trupe pe zi la scenă, una din România și trei internaționale.
Toți artiștii invitați concertează la scena principală! Așa considerăm noi că e fair.
Nu excludem ca într-un viitor, odată cu finalizarea renovării Centrului cultural Nemira – situat în imediata vecinătate a stadionului unde organizăm festivalul – să pornim și acolo o zi de concerte.
Cum vă alegeți trupele din lineup? Pe ce criterii vă bazați?
În general, ne dorim să aducem artiști în premieră pentru România.
Aici au cântat pentru prima dată în România Artur Menezes (US), Eliana Cargnelutti (IT), Big Man James Trio (IT), Harlem Lake (NL), Sam Kelly Station House (UK), Sari Shorr (US), Eric Steckel (US), Ma Beassie and Her Blues Troupe (UK), Reggie King Sears (US), Moonshine Society (US), Armin Sabol (DE), CROS (US), iar anul acesta vin pentru prima dată în România King Solomon Hicks (US), Noreda Graves (US/IT), Felix Rabin (FR), Jamell Richardson (US), The Boneshakers (US), Brave Rival (UK) și Stephen Hull (US).
Avem câteva contacte în UK și Europa (prin intermediul celor de la European Blues Union), iar de anul trecut ne uităm cu atenție și către Internațional Blues Challenge (așa ajunge anul acesta Stephen Hull, care tocmai ce a primit două premii importante – IBC 2nd Place Winner & Best Guitarist Award Winner), Buddy Guy’s Legends (pe această filieră au venit anul trecut Reggie King Sears și CROS) sau Grande Zero Blues Club, unde l-am văzut prima dată pe Jamell Richardson.
Am încercat și încercăm în continuare să prezentăm la Blues in the garden festival o plajă largă de stiluri, de la jazz blues-ul lui Bessie Smith la metal blues, trecând prin blues rock sau funky.
Credem noi că aceasta este o rețetă de succes, pentru că a oferi publicului cinci-șase ore dintr-un singur gen nu ajută prea mult, iar după prima oră, o să observați asta acolo unde se practică acest gen de ofertă, oamenii sunt fie cu ochii în telefoane, fie sunt la standul de bere.
Care e trupa pe care visați să o aduceți la festivalul vostru?
Sunt două: TajMo și Kenny Wayne Shepherd.
Ce alte activități pregătiți pentru ediția din acest an, în afară de concertele propriu-zise?
Am răspuns la prima întrebare, aș adăuga doar deja cunoscutul traseu de mountain bike „Contur lac”, organizat de prietenii noștri de la Riding Nature, la care participă de la an la an din ce în ce mai mulți bicicliști, dar și partea de turism ecvestru, pentru cei care doresc să parcurgă potecile Munților Nemira călare, proiect pus la cale de prietenii de La Cai.
Care este influența pe care a ajuns s-o aibă Blues in the Garden asupra zonei în care are loc?
După doar patru ediții, e prematur, cred eu, să vorbim despre „influență” în adevăratul sens al cuvântului.
Motto-ul asociației noastre e „Schimbăm mentalități” și asta încercăm deocamdată să facem aici.
Chiar dacă în era TikTok pare o muncă de Sisif a face așa ceva, suntem (încă) perseverenți. Avem câțiva tineri care au început studiul chitarei după ce au fost la festival cu părinții.
Pentru ei încercăm anul acesta să facem gratuit guitar master class. Avem adulți care au descoperit acest gen muzical aici, la Blues In The Garden Festival, și apoi au revenit an de an.
Noi am avut șansa să colaborăm cu o administrație locală care a înțeles că un astfel de eveniment aduce plus valoare localității și ei au fost alături de noi încă de la prima ediție.
Blues In The Garden Festival a avut contribuția lui la obținerea de către Dărmănești a titlului de Destinație a anului în Moldova și Bucovina în 2022, precum și la obținerea statutului de stațiune turistică de interes local.
Ca să zic așa, ne dezvoltăm împreună, administrația locală lucrează la modernizarea localității și crearea unui cadru adecvat desfășurării evenimentului, noi încercăm să ridicăm nivelul an de an și să aducem festivalieri din toate colțurile țării, iar de anul trecut chiar și din străinătate.
Cum vă așteptați să arate festivalul vostru în următorii cinci ani?
E foarte greu de „prorocit” asta și cred eu că cine e onest, în primul rând cu el, ar trebui să se ferească să o facă.
Nu uitați că suntem în apropierea unei zone de conflict (și sunt artiști care ridică din sprâncene atunci când sunt invitați), iar economia țării nu trece chiar prin cele mai fericite momente ale ei. Există festivaluri de tradiție care au dispărut, dar din fericire, apar altele noi, care duc mai departe povestea acestui gen.
Să recunoaștem totuși că blues-ul nu s-a născut la Dolhasca și Robert Johnson nu era un flăcău de prin Babadag. Blues-ul a ajuns un gen de nișă chiar și „la mama lui acasă”, iar concertele de jazz sau blues, cu câteva excepții (care sunt de tradiție și au bugete amețitoare), sunt „la pantaloni scurți” pe planetă, față de concertele sau festivalurile „cu bubuială”.
O să dau aici câteva cifre – care sunt publice – ale unui festival ce va avea anul acesta ediția cu numărul 58 – Montreux Jazz Festival. Dacă la prima ediție (1967), bugetul lor a fost de 10.000 de franci elvețieni, anul acesta este de 30 de milioane CHF (cam 33 de milioane de dolari). Staff-ul festivalului numără 2000 de persoane. 15 scene, 40 de standuri cu băuturi și 24 de standuri cu mâncare. 16 zile de festival. Peste 400 de jurnaliști acreditați de pe toată planeta.
Mă distrează când citesc comentariile despre așa- zisa industrie muzicală din România, serios!
