Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/05/2024
Muzică

Seara de muzică K-Pop și K-Drama la București

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Seara de muzică K-Pop și K-Drama la București Share Seara de muzică K-Pop și K-Drama la București
Seara de muzică K-Pop și K-Drama la București


Seara de muzică K-Pop și K-Drama la București

Ambasada Republicii Coreea în România, împreună cu Ministerul Culturii din România și Teatrul Național ,,I.L. Caragiale”, organizează concertul ,,Seara de muzică K-Pop și K-Drama” la București.

Concertul, care va avea loc la București în data de vineri, 31 mai 2024, începând cu ora 18:30, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București – Sala Ion Caramitru (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 2), va pune în valoare spiritul vibrant și dinamic al muzicii K-Pop și K-Drama, și va contribui la modul în care românii percep cultura coreeană contemporană.

De asemenea, acest eveniment reflectă acordul convenit luna trecută între cei doi președinți, prin care s-a remarcat creșterea schimburilor culturale și interumane dintre cele două țări.

Această seară va începe cu discursurile Excelenței Sale, domnul Kap-soo Rim, ambasadorul Republicii Coreea în România și al reprezentantului Ministerului Culturii din România.

Seara de muzică K-Pop și K-Drama la București

Moment Band, Yoonbit și Rosy sunt tinerii artiști talentați din Coreea care vor interpreta hituri K-Pop aparținând trupelor BTS, NewJeans și BLACKPINK, dar și coloane sonore originale din cele mai iubite seriale coreene, precum „Goblin” și „Descendants of the Sun”, rearanjate într-un mod unic pentru publicul român.

Alături de ei va urca pe scenă și Leyah, o renumită cântăreață din România, și vor transforma evenimentul într-un adevărat festival intercultural, în care artiștii vor cânta împreună. Publicul este invitat și la standul de promovare deschis de Organizația de Turism a Coreei (KTO), aflat în holul Teatrului Național, care oferă informații turistice și un studio foto, precum și o experiență unică de a încerca ținuta tradițională coreeană, Hanbok.

De asemenea, artiștii coreeni vor susține ateliere de K-Pop și K-Dance pentru tinerii pasionați, la Universitatea Româno-Americană, pe 29 mai, precum și o seară de spectacol în cadrul „Korea Corner Gala”, pe 30 mai, eveniment care celebrează cea de-a treia aniversare a proiectului de schimb de limbă și cultură coreeană, înființat cu sprijinul Guvernului coreean.

 „Anul acesta ne întoarcem la cea mai elementară formă de diplomație publică – să ne bucurăm împreună de ceea ce publicului îi place cel mai mult: K-Pop și K-Drama. Cele două reprezintă nucleul Hallyu, valul coreean raspândit în întreaga lume și care facilitează accesul la cultura coreeană în România. Sper ca această seară să fie un prilej prin care oamenii din ambele țări să se conecteze prin intermediul unui limbaj comun, cel al muzicii“, explică E.S. ambasadorul Rim.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută