În rândurile de mai jos vă invităm să îl descoperiţi pe Ştefan von Korch, vârf de generaţie în rândul tinerilor tenori.
Pe solistul apreciat pentru acutele remarcabile, dar şi pentru prezenţa scenică deosebită îl putem aplauda pe scenele Operelor şi Filarmonicilor din ţară, în seria de concerte Musical Extravaganza, de la Sala Dalles, dar şi în turneul naţional, 3 Voci Magnifice.
Iar dacă aţi devenit nerăbdători să îl ascultaţi, sunteţi invitaţi pe 29 martie, la Sala Dalles, la concertul de canzonete şi zarzuele O Sole Mio, alături de baritonul Adrian Mărcan.
Suntem aproape de concertul intitulat „O Sole Mio”, găzduit la Sala Dalles, în seria Musical Extravaganza. Cum s-a născut ideea acestui spectacol, de când aveți în minte această serie de evenimente și cum s-a concretizat?
Știind că lumea, în general, este dornică să asculte muzică de calitate, să își vadă artiștii preferați pe scenă, m-am gândit că ar fi o idee de dezvoltat și astfel am ajuns să facem ceea ce se întâmplă în momentul de față.
Veți cânta alături de baritonul Adrian Mărcan și Alexandru Burcă la pian. Cum a pornit această colaborare?
Cu baritonul Adrian Marcan suntem prieteni de foarte multă vreme… îl apreciez ca și artist, în primul rând, iar ca om, am numai cuvinte de laudă. Adrian este prieten cu domnul Burcă, deci prin alianță și cu mine, și el este un artist extraordinar, recunosc că mi-a fost recomandat de un alt prieten, pe care-l voi pomeni mai târziu. Astfel, abia aștept colaborarea noastră.
Vorbim despre o colaborare din sfera clasică acum. Aveți în plan și proiecte cu voci ale muzicii pop sau rock?
Sincer, nu vă pot spune în momentul de față dacă voi merge în direcția asta, dar sunt deschis întotdeauna spre calitate. Dacă mi se va părea o oportunitate câștigătoare din punct de vedere muzical și sufletesc în ceea ce privește aceste colaborări, voi face pasul de a accepta.
Canzonette și zarzuele pentru a celebra femeia și feminitatea. Povestiți-ne despre repertoriu și cum l-ați construit, care este povestea din spatele acestui concept, nu doar al acestui spectacol, ci al întregii serii Musica Extravaganza?
Repertoriul acesta este unul larg, cunoscut publicului meloman, sunt piese ultra cunoscute, sunt alese pentru a bucura și umple sufletele oamenilor, alese în funcție de tematica fiecărei seri. Feminitatea, femeia sunt subiecte infinite, poți cânta despre frumusețea unei femei până mori și tot nu vei înceta să admiri femeia. Noi, ca bărbați, asta apreciem: sensibilitatea, gingășia, senzualitatea. Acest Musical Extravaganza este pilonul de baza al acestor serate, care caută să trezească emoții în noi, emoții care să ne facă să creștem ca ființe umane.
„O sole mio” este fără îndoială unul dintre cele mai interpretate cântece în toată lumea, de la Pavarotti încoace sau trio-ul de aur: Domingo, Carreras, Pavarotti. Un pariu cu care câștigați, dar e și cu risc, având în vedere publicul extrem de pretențios cu acest cântec. Aveți emoții cu această partitură? Până și Pavarotti recunoștea că uneori îl trăda vocea…
Să interpretăm astfel de piese pe care acești mari tenori le-au cântat este în primul rând o onoare, dar cum spuneți, și un risc, pe care suntem dispuși să ni-l asumăm, pentru că fiecare are ceva de spus, sunt piese în primul rând pentru suflet, pe care dacă nu le-am mai cânta din cauză că altcineva a făcut-o ar fi o pierdere. Avem moduri diferite de a ne expune sentimentele, de aceea interpretările noastre vor fi originale. Singura emoție pe care o am când cânt „O sole mio” e să fac lumea să simtă bucuria cu care interpretez această piesă.
În carieră ați abordat diferite roluri. În ce mod vă pregățiți pentru a da viață personajelor și cum diferă de pregătirile pentru acest tip de spectacol, precum cel dedicat femeii, în care treceți prin registre diferite? Este mai dificil sau nu spectacolul? Este mai dificilă opera? În ce fel?
Într-adevăr, am abordat roluri diferite în puținul timp de când sunt pe scenă, dar dacă mă gândesc bine, toate se învârt în jurul sentimentului de dragoste, repertoriul meu se axează pe roluri pozitive, în care, la final, protagoniștii sunt împreună, se iubesc, nu au drame, nu mor, deci eu sunt veșnicul pozitiv.
Un concert este uneori mai dificil pentru că piesele sunt de facturi diferite, nu neapărat ajută vocea să fie relaxată. Un rol de operă pe care îl abordăm e scris pentru o voce exactă, dacă partitura este de tenor liric nu poți pune unul dramatic să interpreteze partitura, fiindcă se pierde mult din sensul muzicii. Am cântat roluri inuman de grele, nu se pot compara unele cu altele, vorbind din punct de vedere sentimental.
În ce măsură acest tip de spectacole apropie publicul de genul operei?
Toate aceste piese, acest repertoriu este știut de amatorii de muzică clasică, sunt piese știute, apoi, printre ele mai inserăm arii de operă care, la rândul lor, sunt știute și cine le aude prima oară, cu siguranță va dori să o audă inclusă în opera din care face parte. Chiar dacă dorim să nu triem publicul, acesta se triază singur și astfel, mulți cunosc ceea ce se cântă și au diferite interpretări în minte.
În spectacolele de operă lucrați cu regizori, în spectacolul din seria Musica Extravaganza este mai mult amprenta personală. Fiecare vine cu provocări. Povestiți-ne un pic despre acestea, despre avantaje și dezavantaje.
Nu aș putea să spun că este amprenta personală, pentru că până am ajuns aici am fost struniți, instruiți de diferiți maeștri, care și-au lăsat amprenta pe modul nostru de interpretare sau gândire. Că vrem sau nu, suntem rezultatul oamenilor cu care am colaborat. Ceea ce este mai greu e să fim noi înșine. În aceste concerte este mai dificil să treci dintr-o stare în alta instant, de la o piesă la alta, dar cu experiență și cu textul pe care-l interpretăm avem șansa de a ne apropia de ceea ce vrea compozitorul.
Când ați știut că vreți să fiți parte din lumea muzicii? Și cum ați ajuns în lumea operei, căci muzica are multiple drumuri.
Nu am știut că voi ajunge în lumea operei niciodată. Dacă aș fi știut de la început că voi cânta opera, în mod sigur nu aș fi continuat. Am avut talent de mic la muzică, am cântat la acordeon de la vârsta de 3 ani, apoi sintetizator, apoi cu vocea, în mare parte muzică populară. Despre operă nu știam nimic până în clasa a IX-a, când după un semestru de muzică populară, profesoara mea a zis să cânt muzică populară italiană. Am cântat, îmi venea natural, dar când am aflat că asta e operă, am plâns, nu mai voiam. Dacă ar fi să întorc timpul, aș renunța fără nicio remușcare.
Acum străluciți în roluri precum Arturo Talbot sau Camille de Rosillon/ Jolidon în montarea lui Andrei Șerban. Dar care este primul dumneavoastră rol din lumea operei? Ce vă mai amintiți de atunci?
Primul meu rol… Pot spune că am cântat și la Liceul de Artă din Oradea. Au fost două roluri: unul a fost Colas, din Bastien și Bastienne, de Mozart, a fost un rol de bas, eu fiind tenor. Celălalt rol era din La Serva Padrona, de Pergolesi, un rol de bariton. Dar primul rol de tenor a fost Tamino, din Flautul Fermecat, la Opera Națională Cluj-Napoca, spectacol pentru copii. Am învățat în cinci zile rolul și sâmbătă, a șasea zi, la ora 11, am cântat. Țin minte tot, fiindcă spectacolul e pus pe Youtube. A fost foarte drăguț și de aceea, această operă mi-a rămas în suflet.
Privind în urmă, care este rolul dumneavoastră preferat de până acum și de ce?
Rolul meu preferat este unul care pe mine m-a făcut să îmi placă opera, și acela este I Puritani. Ce muzică, ce magie, dar ce dificil!… Este inuman de greu pentru vocea de tenor, unul dintre cele mai dificile din toată literatură muzicală… Sunt foarte fericit să pot spune că l-am cântat de câteva ori. Nu se compară cu nimic din ceea ce am cântat acest rol.
Cum ați vedea rolul perfect? Vocal și scenic?
Nu cred că este posibil. Să fie o seară foarte bună – da, dar perfect – nu. Artiștii ca să rămână elocvenți trebuie să crească în mod constant. Făcând un spectacol perfect, nu mai ai unde să crește. Unde mai crești? E o evoluție continuă. De la perfect te poți duce eventual în jos, fiindcă în sus nu mai ai unde. Dacă ar fi să vă spun ce înseamnă un spectacol bun, aș spune: să îți meargă vocea fără multe gânduri, să îți iasă ușor, să nu uiți textul, mișcările scenice, să le dai ocazia partenerilor de scenă să se simtă bine lângă tine, să pară totul firesc.
Ei, și după toate acestea pe care ar trebui să le avem, ar trebui să respecți toată partitura, nuanțe, sensul vorbelor, să simți ce zici și să dai publicului, să se reverse muzică și emoțiile din tine. Dar ca să revenim cu picioarele pe pământ, chiar de vei executa aceste lucruri cu măiestrie, tot nu vei fi pe placul tuturor, și asta e bine, ai șansa să te îmbunătățești pe viitor.
Sunteți deja un nume la nivel național și internațional, dar fiecare drum are provocările sale. Ale dumneavoastră care au fost?
Mulțumesc pentru compliment. Eu am avut un drum diferit de restul sau majoritatea colegilor. Am fost contratenor, bas, bariton, ca apoi să trec la tenor… un drum cu mai multe bătăi de cap decât și-ar putea imagina cineva… A fost interesant că am avut de-a face cu atâtea repertorii. Singurul avantaj e că știu multe arii din repertoriul altor voci. În rest, au fost numai dezavantaje. Cei care cunosc un pic fenomenul de canto clasic sau voce de operă știu despre ce vorbesc.
Vi s-a întâmplat să vă blocați pe scenă? Cum ați reacționat?
Din fericire, nu am pățit asta niciodată, se pot întâmplă multe pe scenă, dar asta nu am pățit, sper că nici nu voi avea ocazia să pățesc. Încerc să fiu prezent pe scenă… și mă „autotrezesc” tot timpul la realitate.
Ați fost singurul solist român în turneul internațional ce a străbătut China. Povestiți-ne despre această experiență exotică. Și intensă, mai ales că au fost 27 de orașe.
În primul rând a fost mult, am călătorit de nici nu mai știam de mine, am fost de la început pe ideea de autopilot. Să fiu sănătos, să pot cânta, să mă bucur de experiență, am avut parte de un public extraordinar, oameni de calitate, a fost o experiență foarte interesantă. Mâncarea, tradițiile, stilul de viață, totul este foarte diferit de ceea ce știm noi. Orașele imense, niște teatre ce se pot vedea numai în filme… totul a fost uimitor, dar pe primul loc a fost să execut bine concertele, să fiu bine.
Care este rolul pe care ați vrea să-l abordați în viitor și de ce?
Rolul care mă interesează pe viitor este Werther, de J. Massenet. Este un rol cu o încărcătură emoțională foarte puternică, pe care am avut ocazia să o trăiesc în viața mea și aș dori prin intermediul acelei experiențe să o revărs pe scenă. Să o spun pe limbajul fiecăruia din noi: „să îmi pun sufletul pe tavă”
Ce sfat le-ați da tinerilor la început de carieră muzicală?
Și eu sunt la început, deci nici nu știu ce sfaturi aș putea eu să îmi dau mie. Eventual, să facă ceea ce simt.
Ce include agenda dumneavoastră pentru perioada următoare?
Luna aceasta, chiar înainte de concertul O Sole Mio, din Bucureşti, voi fi pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş, în lucrarea vocal-simfonică Stabat Mater, de Rossini, o provocare pentru orice tenor, pe care o accept mereu cu plăcere. Iar în luna mai voi lua parte la turneul 3 Voci Magnifice, alături de Alin Stoica şi Vlad Miriţă, cu care am deja concerte confirmate în Arad, Cluj-Napoca, Sibiu, Alba Iulia, Craiova şi Constanţa. Urmează apoi un contract în Spania, ale cărui coordonate le voi face cunoscute la momentul potrivit.
Despre tenorul Ştefan von Korch
De la începutul acestui an, Ştefan von Korch a fost prezent la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0, regizată de Andrei Șerban, dar şi la Opera Română din Timişoara, în montarea Văduvei Vesele, semnată de Mario Di Carlo. Iar luna martie coincide pentru solist cu prezenţa pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş în Stabat Mater, de Rossini.
Este singurul solist român ce a luat parte la turneul China 2023 Tour alături de Orchestra Reino de Aragón din Spania, turneu în cadrul căruia a concertat inclusiv pe scena prestigioasei Zhuhai Opera House. Ştefan von Korch este aclamat pentru acutele remarcabile, ce îi permit abordarea celor mai înalte partituri scrise pentru vocea de tenor.
Are în palmares roluri în trei premiere naţionale absolute: opera „I Puritani”, la Opera Română din Cluj-Napoca (2016), opera „La Sonnambula”, de Vicenzo Bellini, ce a avut loc în cadrul Festivalului Virginia Zeani din Târgu-Mureş (2018), şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti, în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice „Messa di Gloria” de Rossini (2019). În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului „Traiano in Dacia”, de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca.