GIACOMO PUCCINI – Omul, artistul, opera
Lucca este o localitate pitorească în minunata regiune a Toscanei. Aproape de Florența, aproape de Siena, aproape de Pisa, aproape de Bologna… toate orașe cu o bogată istorie, în care artele au avut întotdeauna un rol important.
Lucca se mândrește cu Biserica San Michele in Foro, care oferă una dintre cele mai opulente fațade de biserici din Italia. Dar orașul este cunoscut și căutat mai ales pentru muzeul Giacomo Puccini (1858-1924), amplasat chiar în casa în care s-a născut unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor și care găzduieşte obiecte de mobilier, scrisori şi alte înscrisuri care au aparținut artistului.
Giacomo Puccini nu este singurul muzician care a deschis ochii în această așezare medievală – Francesco Geminiani (1687-1762), Luigi Boccherini (1743-1805), Alfredo Catalani (1854-1893) îi sunt concitadini.
La Conservatorul din oraș, Catalani a studiat chiar cu Fortunato Magi, un unchi al lui Giacomo, căci da, viitorul compozitor s-a născut într-o familie de talentați muzicieni. Tatăl său, Michele, a fost dirijorul orchestrei orășenești din Lucca și, totodată, organist al domului. Din păcate, a murit tânăr, când băiatul avea doar 6 ani. Copilul primește primele lecții de muzică de la unchiul lui, Fortunato Maggi, apoi, un alt profesor, Carlo Angeloni, recunoaște și dezvoltă spectaculos aptitudinile sale muzicale ieșite din comun.
Madama Butterfly, Opera Națională Timișoara
În martie 1876, când, la Pisa, asistă la o reprezentație cu opera Aida, de Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini începe să viseze la cariera de compozitor de opere.
Avea 18 ani. După Școala de muzică din Lucca, își continuă studiile la Conservatorul din Milano, unde împarte camera cu un alt viitor mare compozitor italian de opere, Pietro Mascagni.
Cariera tânărului Puccini este punctată de reușite: primul succes vine în 1884, cu premiera primei sale opere Le villi/ Ielele la Milano; în 1895, la Torino, Manon Lescaut este ovaționată; la premiera din februarie 1896, tot la Torino, Boema este receptată cu oarecare rezerve, dar opera se va impune repede pe scenele tuturor marilor teatre din Italia; în 1900, la Roma, Tosca este aplaudată în picioare și chiar dacă în 1904, la Milano, Madama Butterfly/ Cio-Cio-San este fluierată, câteva luni mai târziu, la Brescia, cu libretul și partitura refăcute, lucrarea este primită și apreciată așa cum se cuvine unei capodopere.
La Fanciulla dell West, Opera Națională Cluj-Napoca
Creația artistică a lui Giacomo Puccini se întinde pe o perioadă de 40 de ani, din 1884 până în 1924, timp în care a compus 12 opere, dintre care mai mult de jumătate sunt și astăzi în repertoriile teatrelor lirice din lume.
Compozitorul a fost contemporan cu marele compatriot Giuseppe Verdi, a cărui creație a cunoscut-o și a admirat-o. Creator romantic de geniu, Verdi a fost intens preocupat mai ales de melodia pe care a reușit să o plăsmuiască ca nimeni altul, însoțind-o de armonii încărcate de expresivitate și emoție, dar care păstrează parfumul tradiției. Recunoscând nevoia istoriei de a merge înainte, Verdi își încheie cariera cu o operă comică, Falstaff, de o modernitate proprie, spectaculoasă.
În ce privește creația tânărului Puccini, generos, Verdi i-a sesizat de îndată valoarea:
„Am auzit vorbindu-se bine de compozitorul Puccini… El urmează tendințele moderne, ceea ce este firesc, dar aderă la melodie, care nu este nici modernă, nici antică. Elementul simfonic, totuși, pare a fi predominant la el”.
Boema, Opera Naționala Iași
Trăind într-un alt timp, cel al verismului, în care viața se cere prezentată prin teatru și muzică așa cum este ea cu adevărat și, dacă este nevoie, în toată cruzimea ei, Giacomo Puccini reușește să fie, în egală măsură, și melodist, și armonist, compunând pagini muzicale de o forță copleșitoare.
Eroinele sale nu sunt niciodată fericite: Manon și Mimi mor în disperare, Tosca, Cio-Cio-San și Liù se sinucid și nici zâmbetele unor Minnie sau Turandot nu par foarte sigure.
Dar muzica ce însoțește aceste tragedii impresionează printr-o profunzime și o frumusețe unice, conferind creatorului lor, Giacomo Puccini, statutul de geniu.
Tosca, Opera Naționala București
În 1900, când prezintă Tosca, ultima mare creație lirică a secolului, este cert că simfonismul wagnerian și tradiția italiană și-au găsit forma ideală de conviețuire pe aceeași pagină.
Ne bucurăm să adăugăm amănuntul că, pentru rolul titular, compozitorul a găsit interpreta ideală în cântăreața Hariclea Darclée, născută la Brăila, „privighetoarea Carpaților”, cum au numit-o italienii și că, în urma sugestiilor ei, compozitorul a scris celebra arie Visi d’arte.
Italianul Giacomo Puccini nu era la prima întâlnire cu un cântăreț român; în 1889, pentru premiera operei Edgar, la Milano, l-a ales pentru rolul titular pe tenorul Grigore Gabrielescu.
Despre muzica lui Giacomo Puccini se vorbește ușor, dar și greu, deopotrivă.
Superlativele se înghesuie, nereușind însă decât o imagine palidă a ceea ce înseamnă creația pucciniană. Despre muzică se poate vorbi doar prin muzică, așa că finalul acestei scrieri, ocazionate de împlinirea a 100 de ani de la dispariția compozitorului, nu poate fi decât un îndemn la cunoașterea concretă a creației sale.
Ocazii sunt nenumărate și astăzi, la momentul centenarului, când Puccini se joacă cu săli pline în întreaga lume.
Ce alt argument mai puternic ar putea exista?
Text de CRISTINA SÂRBU | OPINII
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.