Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 24/04/2026 12:12
Lifestyle Artă & Cultură / Teatru

Maia Morgenstern, Oana Pellea, Carmen Tănase și Marius Manole, la final de aprilie pe scenele din țară

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Maia Morgenstern, Oana Pellea, Carmen Tănase și Marius Manole, la final de aprilie pe scenele din țară Share Maia Morgenstern, Oana Pellea, Carmen Tănase și Marius Manole, la final de aprilie pe scenele din țară
Maia Morgenstern, Oana Pellea, Carmen Tănase și Marius Manole, la final de aprilie pe scenele din țară


Maia Morgenstern, Oana Pellea, Carmen Tănase și Marius Manole, la final de aprilie pe scenele din țară

Finalul lunii aprilie aduce pe scenele din Craiova, Brăila, Focșani, Târgu Mureș, Pitești și Slobozia trei producții de succes, comedia satirică „Nelson” de Jean Robert Charrier, „Ziua mea norocoasă” de Patrick Haudecoeur și Gérald Sibleyras, dublu nominalizata la Premiile Molière 2025, precum și drama psihologică „Regina mamă” de Manlio Santanelli. Din distribuții fac parte unii dintre cei mai apreciați actori ai scenei românești, între care Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Oana Pellea, Marius Manole, Medeea Marinescu, Șerban Pavlu și Alexandru Papadopol.

„Nelson” 

– 27 aprilie, ora 19:00 – Craiova, Teatrul Național 

– 28 aprilie, ora 19:00 – Brăila, Palatul Tineretului 

– 29 aprilie, ora 20:00 – Focșani, Sala „Balada” 

„Nelson” de Jean Robert-Charrier este o comedie de situație care explorează cu umor şi ironie contrastele sociale şi familiale. Spectacolul devine o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine şi realitate, promisiunile sociale şi ipocrizia cotidiană. Familia „privilegiată”, carnivoră şi preocupată de lux, este pusă faţă în faţă cu o familie vegană, militantă şi cu valori îndreptate spre ecologie, iar situaţiile de tensiune „carnivor versus vegan” servesc drept catalizator pentru farse, revelaţii şi momente de adevăr. Distribuția îi reunește pe actorii Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Mircea Rusu, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Isadora Băltățeanu, Tudor Istodor, Mihai Munteniță, Denis Hangau și Ciprian Nicula. 

Maia Morgenstern, Oana Pellea, Carmen Tănase și Marius Manole, la final de aprilie pe scenele din țară

„Ziua mea norocoasă” 

– 27 aprilie, ora 20:00 – Târgu Mureș, Palatul Culturii 

– 28 aprilie, ora 19:00 – Pitești, Casa de Cultură a Sindicatelor 

„Ziua mea norocoasă” de Patrick Haudecoeur și Gérald Sibleyras, unul dintre cele mai aclamate texte de comedie ale anului trecut în Franța, cu două nominalizări la prestigioasele Premii Molière 2025. O comedie cu nerv și profunzime, care explorează, prin umor fin și situații absurde, alegerile care ne marchează viața și rolul norocului în traseul nostru personal. Distribuția reunește unii dintre cei mai îndrăgiți actori ai scenei românești, Marius Manole, Medeea Marinescu, Alexandru Papadopol, Șerban Pavlu și Maria Obretin.

Maia Morgenstern, Oana Pellea, Carmen Tănase și Marius Manole, la final de aprilie pe scenele din țară

„Regina mamă” 

– 29 aprilie, ora 19:00 – Slobozia, Casa Municipală de Cultură „Nicolae Rotaru”   

Doi oameni sunt prinși într-o relație complicată, o mamă autoritară și fiul său, întors acasă după o lungă absență. Între amintiri dureroase și speranțe fragile, ei se luptă cu reproșuri, tăceri și momente de tandrețe neașteptate. Sub aparența durității, se ascunde o iubire profundă, greu de exprimat. Un spectacol despre relațiile de familie, despre regrete, dor și nevoia de a fi iubit. „Regina mamă” de Manlio Santanelli este o dramă psihologică cu accente de comedie neagră, care explorează relația tensionată dintre o mamă autoritară și fiul ei adult, avându-i în distribuție pe actorii Oana Pellea și Marius Manole.

Biletele sunt disponibile pe proticket.ro și pe fanteatru.ro.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută