Martie, o lună plină de energie feminină pe scena muzicală
În luna martie 2024, scena este a fetelor! Iată o selecție de concerte care evidențiază diversitatea și profunzimea expresiei artistice feminine în diferite genuri muzicale.
Iana Novac @ Sala Palatului
Iana Novac, o prezență cunoscută în peisajul muzical românesc, revine la Sala Palatului pe 6 martie 2024, cu un concert solo dedicat femeii, intitulat „Orice femeie e frumoasă”.
Acest eveniment promite o seară de neuitat, unde muzica clasică se îmbină cu muzica pop la cel mai înalt nivel artistic, sub vocea impresionantă a sopranei Iana Novac. Alături de invitații speciali și o orchestră simfonică, spectacolul se anunță a fi unul memorabil.
Cu un repertoriu care abordează genul pop-opera, Iana Novac s-a distins prin capacitatea de a îmbina muzica clasică cu elemente moderne.
Francis On My Mind @ Control Club
Seara de 20 martie 2024 va fi o seară plină de energie pe scena Control Club, alături de Francis On My Mind, marcând ascensiunea unei artiste care reușește să aducă un suflu proaspăt în muzica indie-pop, cu influențe electronice.
Titlul evenimentului, Dramaticada, este o expresie ce evidențiază impactul emoțional al procesului de gândire și al reflectării asupra unor aspecte dificile ale propriei persoane.
Așadar, pregătiți-vă să fiți purtați într-o călătorie muzicală către propriul sine, acompaniați de instrumentele tradiționale, ce vor amplifica ideea de dramatism.
Paulina @ Arenele Romane
Dacă faci parte din categoria nostalgicilor după manele vechi, încă mai o șansă să pari cool în grupul tău de prieteni: ieși în oraș, pe 22 martie, la lansarea noului album al Paulinei, la Arenele Romane.
În albumul cel nou, intitulat Te iubesc, te urăsc, Paulina continuă să cânte despre iubirea neîmpărtășită. Tânăra artistă s-a făcut remarcată prin prezența sa scenică vibrantă și abordarea curajoasă a unui stil muzical care părea demodat pentru cei mai tineri dintre noi, așa că dacă îți place muzica țigănească, dar asculți și puțină muzică electronică, sigur te vei distra pe ritmurile gipsy propuse de Paulina.
Irina Baianț @ Ateneul Român
Soprana Irina Baianț, alături de Orchestra Simfonică București, va susține un concert de gală în data de 23 martie, la Ateneul Român, eveniment ce va fi condus de dirijorul John Axelrod.
Aceasta ne propune un repertoriu clasic, cu arii de operă și cântece nobile, care să marcheze experiența covorului roșu. Concertul său extraordinar este așteptat ca o demonstrație de măiestrie vocală și sensibilitate artistică, promiţând să se constituie într-o experiență memorabilă pentru public.
Text de DELIA MITRACHE | RECOMANDĂRI





