Ce facem în cea mai așteptată noapte din an?

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu | Publicat: 15 decembrie 2023


Ce faci de Revelion? Întrebarea pe care o auzim tot anul, indiferent că e vară sau e iarnă, chiar își așteaptă un răspuns de data aceasta.

A început numărătoarea inversă până la cea mai așteptată noapte din an: Noaptea de Anul Nou. Iar dacă încă nu te-ai hotărât ce răspuns să dai, te ajutăm cu cinci recomandări de petreceri care vor anima Sibiul și împrejurimile în noaptea în care ne vom lua rămas-bun de la anul 2023.

Cea mai mare petrecere de Revelion din Sibiu și singura la care accesul e gratuit e cea din Piața Mare. Ca în fiecare an, pe scena din centrul orașului, în fața unui public numeros și dornic de distracție, vor urca nume cunoscute și apreciate ale muzicii românești. Spectacolul din acest an poartă numele ”Poveste de Iarnă”. Invitați vor fi Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu, care împreună cu o orchestră folclorică, au inițiat o colaborare inedită, un spectacol cu muzică și lumini având un efect emoțional inedit, perfect pentru a-i trece pe sibieni în anul 2024. Ineditul spectacol e programat de la ora 22:30 și are o durată de 120 de minute. De warm-up se va ocupa DJ Funky Drop, care își va începe set-ul o oră mai devreme. Scena pe care va avea loc concertul de Revelion va fi montată în Piața Mare, în apropierea clădirii Primăriei Municipiului Sibiu, iar o parte dintre căsuțele din Târgul de Crăciun vor fi demontate pentru acest eveniment, pentru a oferi publicului spațiu suficient ca să se bucure de un spectacol unic la trecerea dintre ani.

Filarmonica de Stat Sibiu a pregătit un spectacol strălucitor, ce va lumina noaptea trecerii dintre ani sub tema sonoră ”Diamonds”.

Pentru o noapte festivă cum este cea de Anul Nou, Filarmonica de Stat Sibiu a pregătit un spectacol strălucitor, ce va lumina noaptea trecerii dintre ani sub tema sonoră ”Diamonds”. Frumusețea și eleganța diamantelor vor fi redate în concert sub bagheta dirijorului austriac David Schlager. Acesta va conduce un program eclectic în care vor străluci soliștii: Ioana Turcu (flaut), Christiana Uikiza (voce) și Mike Mossessian (voce), alături de Ansamblul ICon Arts. Atmosfera va fi completată de costumele strălucitoare ale dansatorilor Teatrului de Balet din Sibiu, a căror coregrafie e semnată de Aleisha Sibhoun Prodea. Aceștia sunt doar câțiva dintre artiștii care vor lumina scena în noaptea dintre ani. Spectacolul va avea dublă reprezentație în 31 decembrie 2023, ora 18:00 și în 1 ianuarie 2024, ora 18:00. Prețul unui bilet variază între 75 și 150 lei.

În puburile din centrul Sibiului va fi mare agitație pentru că vor fi organizate petreceri cam peste tot. Pe Bălcescu, în Imperium Pub, formația Antract promite un concert live care să pună punct în cel mai melodios și frumos mod anului 2023. Muzica bună e completată de meniul select și băuturile care vor fi servite la open bar toată noaptea. Pentru a petrece în stil rock de Revelion, prețul unui bilet este de 550 lei de persoană. Anul se încheie cu strălucire și la Versailles weddings & events Sibiu, la 1,5 km de Muzeul ASTRA, pe drumul spre Cisnădioară, unde organizatorii au pregătit mai multe momente speciale: concert live Nicole Cherry & Band, concert Jay Ko și DJ Set Nicolae Scorvelciu. Pentru a sărbători în stil mare trecerea în noul an, prețul unui bilet pornește de la 350 și ajunge la 600 lei, în funcție de zona aleasă.

Celebrul Show de Revelion pe pârtiile Păltiniș Arena

La Păltiniș Arena, în noaptea dintre ani iubitorii sporturilor de iarnă și de munte vor avea parte de program de schiat toată noaptea, show gratis pe pârtie la miezul noții și două party-uri pentru toate gusturile care îi vor ține la dans până dimineață: ApresSki la baza pârtiei – DJ Jonnessey & MC Aner și Apresky în vârful pârtiilor – DJ Calibro 45, DJ Funky Drop & DJ Dubase. Taxa de intrare la party-uri e de 50 lei la presale și 60 lei la fața locului. Celebrul Show de Revelion pe pârtiile Păltiniș Arena va avea loc la ora 23:50, când pârtiile se vor lumina din torțele instructorilor școlilor de schi și snowboard ale complexului, care vor coborî într-un show demonstrativ. Apoi, 2024 va lua foc, la propriu, și prin cercul în flăcări vor sări rideri de top și entuziaști ai sporturilor extreme.

TEXT DE RĂZVAN SĂDEAN

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută