Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 25/11/2023
Artă & Cultură Viața Orașului

„Văduva veselă” deschide „luna operetei” la Opera Brașov!

Bianca Trifan De Bianca Trifan
Comentarii „Văduva veselă” deschide „luna operetei” la Opera Brașov! Share „Văduva veselă” deschide „luna operetei” la Opera Brașov!
„Văduva veselă” deschide „luna operetei” la Opera Brașov!


Miercuri, 29 noiembrie 2023, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, vă așteptăm la „Recitalul de la ora cinci”, susținut de soliștii Operei Brașov: Aurelia Florian – soprană, Silvia Micu – soprană, Cristina Radu – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană,  Alexadru Aghenie  – bariton, Alexandru Chiriac – bariton, Valentin Marele – bariton.
La pian vor fi acompaniați de Simona Patriche. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole.

Repertoriul propus pentru această după-amiază este unul francez, alcătuit din arii și duete din operele „Faust” de Charles Gounod, „Werther” de Jules Massenet, „Carmen” și „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, „Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach și lieduri semnate de Ernest Chausson sau Hector Berlioz.

  • Recitalul durează o oră și nu are pauză.

Preț bilete: 8 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 2 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.

Vineri, 1 decembrie 2023, de la ora 11.00, în Sala Operei, are loc repetiția generală cu public a spectacolului cu opereta „Văduva veselă” de Franz Lehár.

Preț bilete: 25 lei – Pentru acest eveniment, mai sunt doar câteva bilete disponibile!

Tot vineri, 1 decembrie 2023, de la ora 18.30, în Foaierul Operei Brașov, vă invităm să sărbătorim, împreună, Ziua Națională a României! Ca în fiecare an, artiștii Operei Brașov au pregătit un eveniment special, de data aceasta, fiind vorba despre recitalul vocal-instrumental intitulat „România într-un cântec”.

„Văduva veselă” deschide „luna operetei” la Opera Brașov!

Cu acest prilej, vom face o incursiune printre piese de sorginte populară și lucrări ale compozitorilor români: „Horă și sârbă”, „Mărită-ți, babo, fata” de Francisc Hubic, „Zamfira” de Gheorghe Danga, arii din operetele „Ana Lugojana” și „Târgul de fete” ale lui Filaret Barbu, „Te știam numai din nume” și „Ochiul tău iubit” de Eugen Doga, precum și aranjamentul „România într-un cântec”.

Își dau concursul soliștii Operei Brașov: Maria Catrina – soprană, Nicoleta Chirilă – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Alexandru Aghenie – bariton, Lorand Cristian – bariton, împreună cu Cvintetul vocal ANATOLY, alcătuit din Andrada Mureșan – alto, Gabriel Baciu – tenor, Ciprian Cucu – tenor, Ciprian Țuțu – bariton și Marius Modiga – bas. La pian îi va acompania Lioara Popa. Prezintă: Simona Manole. Coordonator recital: Iulian Sandu. Regie scenă: Marilena Aldea.

  • Recitalul durează o oră și 15 minute și nu are pauză.

Preț bilete: 30 lei

Sâmbătă, 2 decembrie 2023, de la ora 18.30, în Sala Operei, „Văduva veselă” vă așteaptă să-i cunoașteți emoționanta poveste de dragoste! Văzând libretul scris de Victor Léon și Leo Stein, compozitorului Franz Lehár i-a plăcut foarte mult și l-a acceptat, realizând primul său mare succes, dintâia operetă care-l anunța drept cel mai demn continuator al școlii vieneze a genului.

„Văduva veselă” deschide „luna operetei” la Opera Brașov!

Lucrarea a avut premiera pe 30 decembrie 1905, la Theater an der Wien, urmând apoi triumfurile de la Berlin, Hanovra, Londra şi Paris.

Tânăra şi fermecătoarea Hanna Glavary, căsătorită fără voia sa, din raţiuni de stat, cu un bătrân pontevedrin bogat, rămâne văduvă la o săptămână după nuntă. Locotenentul Danillo, fostul său iubit, îşi găseşte consolarea petrecând în fiecare noapte cu dansatoarele de la „Maxim’s”.

Cei doi îndrăgostiţi încearcă în zadar să îşi ascundă sentimentele pe care le au unul faţă de celălalt. La împăcarea lor contribuie ambasadorul statului Pontevedro şi soţia sa, Valencienne, precum şi amantul secret al acesteia, Camille de Rossillon.

În distribuție: Hanna Glawari – Anda Pop, Contele Danilo Danilowitsch – Alexandru Aghenie, Valancienne – Corina Klein, Camille de Rosillon – Mihai Irimia, Baronul Mirko Zeta – Ștefan Schuller, Vicontele Cascada – Marian Rește, Raoul de St. Brioche – Dan Ionescu, Njegus – Lorand Cristian, Bogdanowitsch, consul pontevedrin – Șerban Lupei (debut), Sylviane, soţia lui – Mihaela Pleșa, Kromow, consilierul ambasadei – Cristian Dicu, Olga, soţia lui – Mariana Tomescu, Pritschitsch, ataşat militar – Paul Tomescu, Praskowia, soţia lui – Cristina Roșu. Duetul coregrafic – Luna Muramatsu (debut), Dorin Mirea. Grisete – Diana Drăgan, Melania Condoiu, Valentina Mirică, Miruna Mândruță, Andreea Rusu, Daria Nicoară. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.

„Văduva veselă” deschide „luna operetei” la Opera Brașov!

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Adrian Cristea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia: Răzvan Mazilu. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie și mișcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Marilena Aldea.

  • Spectacolul durează trei ore și 15 minute și are două pauze.

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

În stagiunea 2023 – 2024, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se pot achiziționa atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni  – Vineri 10 – 17 sau cu o oră înainte de începerea evenimentului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268/419380.

Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Brașov.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută