NAPOLEON – Joaquin Phoenix, din nou împărat… într-un film de Ridley Scott
Pe 24 noiembrie are premiera unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, nu doar din perspectiva anvergurii spectacolului vizual, ci şi a calităţii interpretării unor figuri celebre în conştiinţa publică, Biopic-ul Napoleon, regizat de Ridley Scott, un expert al filmelor istorice impresionante, fie şi dacă ne gândim doar la Gladiator, Kingdom of Heaven sau 1492: Conquest of Paradise.
Diferenţa în abordare faţă de precedentele pelicule ale cineastului este aceea că dimensiunea psihologică ale personajelor-cheie istorice din Napoleon va fi mult mai profund şi în detaliu explorată, mai ales că apreciatul actor Joaquin Phoenix (Joker, Walk the Line) a revenit la Ridley Scott în rol de Împărat – după Commodus, din Gladiator -, atras tocmai de stranietatea personalităţii scundacului lider militar şi politic, iar aportul său creativ a însemnat schimbări semnificative în scenariul lui David Scarpa (All the Money in the World), inspirat de jurnalele lui Napoleon Bonaparte,
Prezentat în cinematografe într-o versiune compactată, de numai… două ore şi jumătate (se pare că “director’s cut”-ul lui Ridley Scott are peste patru ore), filmul se centrează pe ascensiunea (şi apoi decăderea) generalului corsican însetat de putere, într-o Franţă cuprinsă de febra revoluţionară, care nu ezită să pună tunurile pe propriii concetăţeni şi să o decapiteze pe Regina Maria Antoaneta, înainte de a antrena întreaga naţiune într-o serie de războaie de dimensiuni epice, mânat nu doar de propriul ego, care-l va transforma într-un lider imperial, ci şi de strategiile şi planurile cinice ale iubitei sale, Joséphine de Beauharnais (Vanessa Kirby – The Crown, Mission: Impossible), viitoarea Împărăteasă, ce crede despre consort că, de fapt, este doar… ’a tiny little brute’.
O “brută” în pielea căreia Phoenix, performer imprevizibil şi nenconvenţional în abordarea rolurilor, a intrat cu maximă dedicare.
Dincolo de caracterul de dramă psihologică, spectaculozitatea viziunii lui Sir Ridley Scott asupra acelei perioade istorice se va ridica, fără nicio îndoială, mult peste oricare dintre Biopic-urile precedente (de la Napoléon, al lui Abel Gance, din 1927, la Waterloo, din 1970, al lui Serghei Bodnarchuk), deoarece include ample secvenţe recreate cinematografic din nu mai puţin de şase bătălii purtate de ultra-ambiţiosul corsican (inclusiv invadarea Egiptului, din 1798, cu deschiderea focului asupra Piramidelor), deci Napoleon este un film care merită cu certitudine a fi văzut pe un ecran… cât mai mare.
Text de Ioan BIG | Premiere
