Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/10/2023
Muzică

ANIVERSARE | STING, la 72 de ani

Alex Mușat De Alex Mușat
Comentarii ANIVERSARE | STING, la 72 de ani Share ANIVERSARE | STING, la 72 de ani
Sting


STING, la 72 de ani

Ajungem adesea să ne îndesăm muzicienii favoriți într-un singur sertar al exprimării artistice: pentru mulți, Queen reprezintă sunetele artificiale ale sintetizatoarelor anilor ’80, Pink Floyd cântă numai despre profesori brutali și elevi traumatizați, iar Sting este artistul pe care îl auzim mai mereu pe radiourile de easy listening, interpretând Englishman in New York.

Am face însă o mare greșeală încercând să îl catalogăm pe Sting drept un one hit wonder sau un compozitor care și-a făcut liniștit culcuș sub umbrela pop-ului optzecist, căci abilitatea sa de a se camufla sub influențele diverselor genuri l-a transformat într-unul dintre principalii cameleoni ai muzicii britanice.

Dacă The Police dădeau peste cap convențiile rock-ului, aducând publicului noile sonorități ale new wave-ului, primele albume solo ale lui Sting sunt puternic înfipte în estetica sonoră a anilor ’80.

Pe de altă parte, în timp ce LP-ul Sacred Love (2003) aduce în prim plan influențe hip-hop și R&B (reprezentate și prin colaborările cu Mary J. Blige), albumul The Last Ship (2013) îmbrățișează cântecele tradiționale irlandeze, Sting meditând la copilăria sa din orășelul britanic Wallsend, unde industria principală era cea a construcției de vapoare. În plus, colaborările sale cu muzicianul de reggae Shaggy și întoacerea sa către sonoritățile oldschool ale rock-ului pe cel mai recent material discografic, The Bridge (2021), ni-l prezintă pe Sting sub forma unui performer dornic de experimentare perpetuă, neînfricat în fața schimbărilor constante ale industriei muzicale.

Sting

Sting, 1979

Născut în data de 2 octombrie 1951, Sting domină anii ’80, cântând până și faimoasa linie vocală a hit-ului Dire Straits, Money For Nothing (1985) – ,,I want my MTV!”.

Așa cum era de așteptat, Sting nu numai că și-a primit MTV-ul, dar s-a aflat în topurile postului de televiziune pe tot parcursul deceniului, însoțit de sonoritatea setului de tobe popularizată de Phil Collins, de sintetizatoare omniprezente, dar și de videoclipuri ce s-au întipărit în mentalul colectiv.

Ce-i drept, dacă ar fi să alegem un imn al anilor ’80, Englishman in New York ar putea câștiga detașat, mai ales că piesa ne plimbă prin pop, rock și jazz, cu o mică bucățică instrumentală în care tobele scrise cu ajutorul drum machine-urilor ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva ne-a sărit acul de pe vinyl către mijlocul altui cântec.

La 72 de ani, Sting rămâne unul dintre principalii mesageri ai explorărilor muzicale, fiind totodată unul dintre artiștii care au reușit să ridice pop-ul la rang de artă a sunetelor, fără însă a părăsi vreodată preferințele publicului larg.

Text de Alex Mușat | Opinii

Citește mai multe articole din MUZICĂ.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută