Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/09/2023
Artă & Cultură / Carte

ALEGERILE CLAUDIEI | Gail Honeyman: Eleanor Oliphant se simte excelent

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii ALEGERILE CLAUDIEI | Gail Honeyman: Eleanor Oliphant se simte excelent Share ALEGERILE CLAUDIEI | Gail Honeyman: Eleanor Oliphant se simte excelent
Gail Honeyman


Gail Honeyman: Eleanor Oliphant se simte excelent

„În cazul în care tăcerea și singurătatea mă apasă și mă bântuie, strivindu-mă, sculptând în mine ca în gheață, trebuie să vorbesc cu voce tare, uneori doar ca să îmi demonstrez că sunt încă vie.”

gail honeyman

Cartea a fost tradusă la editura RAO

Pentru a explora teme precum singurătatea, depresia și importanța relațiilor umane, în anul 2017, scriitoarea scoțiană Gail Honeyman și-a făcut debutul literar spunând povestea personajului Eleanor Oliphant, o femeie de 29 de ani despre care aflăm încă de la începutul cărții că duce o viață izolată în micuțul său apartament din Glasgow, lucrând la o companie de design grafic:

Atunci când oamenii mă întreabă ce fac, le spun că lucrez la un birou. De aproape nouă ani, nimeni nu a întrebat ce fel de birou e sau cu ce mă ocup acolo.”

ALEGERILE CLAUDIEI | Gail Honeyman: Eleanor Oliphant se simte excelent

Deschizându-se simbolic cu un fragment din volumul Orașul Solitar, de Olivia Laing, care spune că „singurătatea este un fenomen organic, ce se extinde și se înmulțește până când devine ceva unitar, aproape imposibil de mișcat”, viața eroinei funcționează ca o completare: în fiecare zi, ea ajunge la muncă la 8:30, ia prânzul timp de o oră citind The Telegraph și rezolvând cuvinte încrucișate, lucrează până la 17:30 fără a vorbi cu cineva, merge jumătate de oră cu autobuzul spre casă, gătește paste cu pesto, iar vinerea se oprește la magazinul Marks and Spencer, rutina fiindu-i rar întreruptă.

First Novel Award Winner – Eleanor Oliphant is Completely Fine by Gail Honeyman

Totul se schimbă atunci când, într-o seară petrecută alături de colegii de muncă într-un pub, Eleanor dezvoltă o atracție pentru un muzician local, Johnnie Lomond, și devine hotărâtă să-i câștige afecțiunea, începând să se gândească la trecutul său și la cum poate să își modifice viața pentru a-l impresiona.

Aici sunt introduse două dintre cele mai importante personaje din roman:

Raymond, unul dintre colegii săi și primul prieten real pe care și-l face la birou, alături de mama ei (pe care o numește în permanență „Mami”), despre care bănuim că se află în închisoare, cele două vorbind la telefon o singură dată pe săptămână.

Pe măsură ce istorisirea se dezvoltă în cele trei mari capitole, Zile Bune, Zile Proaste și Zile Mai Bune, descoperim, prin amintiri și flashback-uri cauzate de anumite momente-cheie, că protagonista are un trecut tragic, marcat, în copilărie, de abuz, violență și neglijare (vizibil și din cauza semnelor de pe fața sa, dobândite în urma unui incendiu, pe care încearcă să le acopere atunci când începe să își schimbe existența, ele fiind motivul pentru care nu se uită aproape niciodată în oglindă).

După întâlnirea cu Johnnie (pe care îl idealizează în mintea ei, reprezentând atât un simbol pentru puternica dorință de a se conecta cu cineva, cât și imaginea unui salvator căruia îi oferă puterea de a-i transforma realitatea) și Raymond, eroina găsește curajul de a retrăi momentele care i-au provocat stresul post-traumatic și de a le înțelege cu ajutorul Mariei Temple, terapeutul care o ghidează în călătoria sa, totul finalizându-se cu un plot twist pe care vă las să îl descoperiți atunci când citiți cartea:

„Când citești despre monștri, uiți că ei aveau familii. Ei nu apar de nicăieri. Nu te gândești niciodată la oamenii care rămân în urmă să facă față consecințelor.”

O altă temă importantă abordată de scriitoare este dependența lui Eleanor de alcoolul pe care îl folosește pentru a face față problemelor cu care se confruntă.

În încercarea de a trece peste dezamăgirea „relației” cu muzicianul, ea începe să consume o cantitate mare de băutură, care îi înrăutățește starea și îi adâncește episodul depresiv, făcând-o să nu își mai dorească să trăiască (Raymond fiind cel care o salvează, din nou, prin bunătatea lui).

Amintind de protagonistele create de Ottessa Moshfegh (precum Eileen Dunlop sau eroina fără nume din „Un an de odihnă și relaxare”), la prima vedere, Eleanor pare o femeie excentrică, rigidă, mult prea sinceră și răutăcioasă.

Cu toate acestea, pe măsură ce aflăm din ce în ce mai multe informații, realizăm că dorința ei de a se purta în acest fel și de a se separa de lumea din jur reprezintă un răspuns la realitatea în care trăiește, unde lipsa de empatie a celorlalți și traumele cu care se luptă sunt copleșitoare.

Fiind un personaj feminin complex (și neobișnuit), ea nu încearcă niciodată să fie perfectă sau morală, Gail Honeyman reușind astfel să construiască, prin evoluția sa, o imagine a unui individ care are nevoie de iubire, conexiune și acceptare pentru a se vindeca.

Dacă la început o putem vedea prin lentila personajelor lui Moshfegh, în final, datorită determinării ei, înțelegem de ce se descrie pe sine ca fiind Jane Eyre. Eleanor învață să se reconecteze atât cu lumea, cât și cu ea însăși, schimbându-și, datorită oamenilor pe care îi întâlnește pe parcurs, destinul:

„Mereu am fost mândră că mă pot descurca singură. Sunt o adevărată supraviețuitoare – sunt Eleanor Oliphant!”

Text de CLAUDIA ALDEA

cover Gail Honeyman: ‘It’s a dream come true for this to be my job.’ Photograph: Sarah Lee/The Guardian

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută