Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 25/08/2023
Eat & Drink / Bere craft

Top | 6 berării din țară

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir
Comentarii Top | 6 berării din țară Share Top | 6 berării din țară
berării


6 berării din țară

Nu știu dacă trebuie neapărat motive speciale ca să bei bere bună, dar dacă tot suntem în luna august, o să dăm vina pe căldura de afară și o să zicem că lista asta e ca să ne tratăm de arșiță și ca să ne hidratăm corespunzător.

Așadar, iată 6 berării din țară unde să tot ridici halba goală ca să mai ceri una:

București – Forbidden Transylvanian Csíki Sör Craft Brewery & Restaurant Bucharest

berării

Adresa: Covaci 6 | Tel.: 0741.777.711

Berea Csíki Sör și-a deschis restaurant/berărie în București, chiar în Centrul Vechi. Vei găsi aici toate sortimentele de bere din portofoliul lor, dar și un meniu de mâncare cu preparate ungurești. Toate ingredientele sunt din Ardeal, iar chipsurile oferite la bere sunt și ele făcute în fabrica proprie din Harghita.

Brașov – Berăria Poftă sau Foame

berării

Adresa: Politehnicii 1 | Tel.: 0758.682.917

Poftă sau Foame e unul dintre locurile preferate ale brașovenilor atunci când vine vorba de ciocnit halbe deasupra unui platou cu mici.

De altfel, locul te invită înăuntru cu următoarea prezentare: „Ce poate fi mai bun ca un MIC gigant? Doi mici giganți și o bere rece.”

Cluj – Beer Wall Cafe

berării

Adresa: Andrei Șaguna 34-36 | Tel.: 0746.657.089

Beer Wall Cafe se laudă că are cea mai mare varietate de beri artizanale din oraș. Meniul este într-adevăr impresionant, așa că este neapărat de mers la fața locului și de verificat prin cât mai multe degustări.

Timișoara – Curtea Berarilor La Fabrică

berării

Adresa: Ștefan cel Mare 28 | Tel.: 0723.273.182

Dacă ești în Timișoara și ți se face poftă de bere, e păcat să nu treci și pe la celebra fabrică Timișoreana, mai ales că au aici și berărie / restaurant / terasă. În meniu găsești tot ce se fermentează aici, plus tot felul de alte beri speciale, dar și multe feluri de mâncare care să meargă cu ce-ai în halbă.

Iași – Foom by Nemțeana

berării

Adresa: Alexandru Lăpușneanu 3 | Tel.: 0773.776.225

Foom este un loc nou deschis în Iași, este berăria celor de la Nemțeana, iar în afară de berea pe care o produc, mai au multe lucruri bune în meniu, cum ar fi tot felul de specialități la grătar. În plus, aici au loc foarte multe evenimente de toate felurile, de la concerte, la teatru de păpuși și proiecții de meciuri de fotbal.

Constanța – London Pub

berării

Adresa: Decebal 17 | Tel.: 0771.380.545

Constanța nu prea excelează la capitolul berării, dar ține minte că London Pub, așa cum îi spune numele, este un pub londonez veritabil care promovează cultura barurilor britanice, cultura berii și bucătăria specifică Marii Britanii.

Text de Gruia Dragomir | Eat & Drink | Recomandări

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută