Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/08/2023
Film / Videodome

VIDEODOME | “THE BALLAD OF LITTLE JO” (1993, r: Maggie Greenwald)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “THE BALLAD OF LITTLE JO” (1993, r: Maggie Greenwald) Share VIDEODOME | “THE BALLAD OF LITTLE JO” (1993, r: Maggie Greenwald)
The Ballad of Little Jo


“THE BALLAD OF LITTLE JO” (1993, r: Maggie Greenwald) 

Videodome | 99+ cronici de filme realizate de Ioan Big!

O peliculă interesantă, ieşită în afara canoanelor, subevaluată probabil datorită faptului că, pentru anii ’90, era mai greu acceptabil ca o femeie-cineast (Maggie Greenwald – “The Kill-Off”, “Songcatcher”) să se apropie de Vestul Sălbatic dintr-o perspectivă… feministă.

Schimbările de percepţie în această privinţă aveau să se lase aşteptate până în secolul XXI, cu “Meek’s Cutoff”/2010, al lui Kelly Reichardt, “A Girl Walks Home Alone at Night”/2014, al cineastei Ana Lily Amirpour, sau “Little Woods”/2018, Neo-Western-ul semnat de Nia DaCosta. 

The Ballad of Little Jo

Bazat pe fapte reale extrase din biografia lui Johanna Monaghan (1805-1904), acest Western revizionist non-Actioner (doar perioada, spaţiul şi aşezările miniere pline de prospectori cu speranţe de înavuţire îl apropie de genul cinematografic), nominalizat pentru interpretare în 1994 la două Independent Spirit Award, narează avatarurile unei tinere care, la mijlocul secolului 19, alungată din casă de către părinţi pentru că a dat naştere unui copil nedorit după ce a fost înşelată în naivitatea ei de fotograful-prieten de familie, se îndreaptă spre Vest unde îşi ascunde identitatea şi trecutul deghizată în bărbat

În aceste condiţii, voi începe cu un semi-verdict care să justifice atenţia pe care am decis să o acord peliculei:

Since this isn’t the conventional Western story of gunfighters, sheriffs, and Indian raids, The Ballad of Little Jo offers an interesting perspective on the ‘wild West’ of the time.

It’s certainly a rough and often brutal place, and the film pulls no punches in that respect, but we see in the film that it’s also a place with its own kind of magic, where people could really re-invent themselves and find a new life. 

The Ballad of Little Jo does a nice job of showing the evolution of Jo herself as she looks for a measure of peace and security in this ‘no man’s land’ at the fringes of the civilized world; it’s a character-based film that works well due to the excellent and very believable performance from Amis coupled with an interesting and well-developed setting and a solid story structure that keeps the story moving all the time.

(Holly E. Ordway, dvdtalk.com). 

The Ballad of Little Jo

“The Ballad of Little Jo” trece rapid şi eficace prin intermediul flash-back-urilor peste originea poveştii, care debutează cu pribegia tinerei spre Vest. Într-un peisaj tomnatec, pedestra solitară Josephine Monaghan (Suzy Amis – “Last Stand at Saber River”/1997) este luată ca tovarăş de călătorie de către vârstnicul  comerciant ambulant Streight Hollander (Rene Auberjonois – “McCabe & Mrs. Miller”/1971, “Walker”/1987), analfabet hâtru căruia ajunge să îi citească serile din scrierile lui Nathaniel Hawthorne (autor etichetat acum ca parte a Romantismului Sobru).

Bonomia ‘bunicului’ se relevă a fi doar o faţadă de tip dickensian, pentru că bătrânul consideră femeia drept un obiect ca oricare altul, ce poate fi vândut fără remuşcări către doi soldaţi nesatisfăcuţi.

După o cursă nocturnă dramatică, Josephine scapă de urmăritori şi se transformăîn Jo (inclusiv prin automutilare şi comportament grobian), sub privirile reprobatoare a celei de acelaşi sex cu ea (“It’s against the law to dress improper to your sex.” – proprietăreasa magazinului mixt). 

The Ballad of Little Jo

Ajuns în Ruby City, tabără minieră de prospectori dezamăgiţi (în lipsa diamantelor şi aurului pe care sperau să le descopere), “tired, broke and hungry”, ‘tânărul Jo’ are de luptat suplimentar împotriva unei mentalităţi suplimentare la fel de nocive pentru supravieţuirea sa într-un mediu necunoscut şi iubitor de… non-civilizaţie: frica de străini, mai ales cei mai educaţi (“filfizonii”) care sosesc din Est, simbolizată de ‘băştinaşul’ oier Frank “We don’t like dudes around here” Badger (veteranul actor Bo Hopkins – “The Wild Bunch”/1969).

Inclusiv utilizarea termenului ‘dudeîn acest context poate fi interpretat ca o aluzie la homosexualitate.

It’s not hard to view The Ballad of Little Jo as an allegorical critique of sex and power and men’s-club values in America. In its disdain for those values, the film is as focused and cool-headed as the remarkable character whose story it tells.

(Stephen Holden, New York Times). 

The Ballad of Little Jo

După eşecul previzibil al datului cu sita şi târnăcopul prin peisajul lipsit de bogăţii dintre coline, Jo ascultă sfatul experimentatului funcţionar la biroul de testări de minerale Percy Corcoran (Ian McKellen – “LOTR”, “X-Men”) şi se angajează ca grăjdar pentru a avea o slujbă sigură.

De aici, filmul continuăîn mod uimitor pentru o dramă cu caracter mai degrabă personal – să surprindă spectatorul prin escaladarea complexităţii, atât la nivelul temelor conexe narative introduse ca suport pentru povestea intimistă (circul-bordel, şantajul “You’ll have nowhere to go”, imigranţii ruşi… adevăratul ‘East meets West’, familia, maternitatea şi cutumele locale, naşterea lui ‘Jo’s Got a Gun’, xenofobia, autocunoaşterea prin tranziţia regresivă din mediul urban în cel rural primitiv, invazia speculanţilor din Est care decimează micile ferme apeland inclusiv la asasinate, ş.a.m.d.), cât şi la cel al picturalităţii imaginii (DoP este Declan Quinn, câştigător la Sundance pentru “2by4”, dar mai cunoscut pentru videoclipurile cu U2 şi The Smashing Pumpkins sau pentru oscarizatul “Leaving Las Vegas”) şi al calităţii excepţionale a muzicii (David Mansfield, compozitorul favorit al lui Michael Cimino, pentru care a compus inclusiv OST-ul la epicul “Heaven’s Gate” din 1980). 

The Ballad of Little Jo

În fapt, întregul produs cinematografic analizat în aceste rânduri oferă (în sensul bun şi inspirat) un ambient à la Michael Cimino (cu ceva influenţe detectabile în “Jeremiah Johnson”-ul lui Sydney Pollack apropo de perioadele de autoizolare nevoită şi în “McCabe & Mrs. Miller” al lui Robert Altman în privinţa interacţiunilor sociale), dar mai reuşit în opinia mea, inclusiv prin opţiunea pentru diversele perspective asupra aceleiaşi realităţi sugerate prin distorsionarea cadrelor, decât mai sus menţionatul “Heaven’s Gate”, prin sintetizarea multiplelor teme într-un cadru construit ce respiră naturaleţe şi firesc, care ne vorbeşte lipsit de emfază mai puţin prin replici (“In a sense, Jo is a living daguerreotype: Her muteness and two-dimensionality are intended as a mythic memento from a bitter past.” – Peter Rainer, Los Angeles Times), ci printr-o imagine pastelată şi fin granulată, lipsită de duritatea sau de simplismul uzual asociat cu acest gen cinematografic, şi prin sunetul naturii pigmentat de acorduri muzicale adecvate, de paradoxul solitudinii accentuate pe măsura creşterii încrederii şi adoptării de către localnici. 

The Ballad of Little Jo

De la frica de a fi femeie într-o societate misogină (“Why can’t we live as we are?”) şi, apoi, la cea de a fi acceptată ca intrus în comunitatea conservatoare şi needucată (“Someday soon, you will even vote.”), se ajunge la frica de a fi ucisă pentru că… este – gândeşte şi trăieşte – altfel (“Who is… this society?”).

Aşa cum scriam la început, “The Ballad of Little Jo” nu este un Western propriuzis, dar este un film splendid despre… acel Vest Sălbatic legendar, privit din perspectiva dramei unei singure persoane, narată cu discreţie şi fără accente ostentative, care alege şi îşi asumă calea pe care merge la fiecare dintre răscrucile pe care le întâlneşte în viaţă

The Ballad of Little Jo

Dacă ar trebui să dau doar două motive pentru care merită să vedeţi filmul, acestea sunt confruntarea nocturnă dintre Jo/Amis şi Percy/McKellen (actor care îşi recunoscuse public homosexualitatea încă din 1988 şi, ca atare, a înţeles perfect lupta adevăratei Johanna Monaghan împotriva prejudecăţilor sociale ca travestit conjunctural), având în fundal prostituata ciopârţită şi hoarda deopotrivă speriată şi furioasă, şi, respectiv, session-ul de vindecare pe bază de leacuri ‘băbeşti’ ţinut de Ruth Badger/Carrie Snodgress (“Pale Rider”/1985), având-l drept ‘subiect’ pe chinezul Tinman, fost muncitor la căile ferate dependent de opiu, aciuat pe lângă ferma de ovine a lui Jo… “He’s got a foot on the other side”.

O viaţă de om înseamnă întotdeauna… o viaţă de om, indiferent de cât ar fi de diferit acesta de tine.

Pentru fanii Hardcore al genului Western, un mesaj: se pierd şi vieţi în urma gloanţelor primite, dar abia înspre final, justificate de imixtiunile politice şi de interesele economice.

The Ballad of Little Jo

Sfârşitul lui Josephine ‘Jo’ Monaghan?

Credeţi-mă, eclatant! Dar… după cum bine scria Roger Ebert însuşi în 1993, “It is rather rough and crude, but it’s in the spirit of the film, in which men of poor breeding lived and worked together in desperate poverty of mind and body, and were so enclosed inside their roles that they hardly knew each other at all.” (sursa: rogerebert.com).

Pe scurt, verdictul meu: “The Ballad of Little Jo” este unul dintre cele mai valoroase filme despre Vest realizate în anii ’90

The Ballad of Little Jo

Anecdotică de final: necreditat pe generic, în rolul localnicului Lyle Hogg din Ruby City îl veţi recunoaşte pe Tom Bower (“The Ballad of Gregorio Cortez”/1987, “Desperado: The Outlaw Wars”/1989), iar într-un rol secundar, cel a fetei de cârciumar, îndrăgostită adolescentin de ‘băiatul’ Jo, pe Heather Graham (actriţă cunoscută din comedii uşurele, dar care, altfel, şi-a dovedit talentul în drame neconvenţionale precum “Killing Me Softly” al lui Chen Kaige sau “Mary” al lui Abel Ferrara).

Text de IOAN BIG | VIDEODOME | OPINII

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută