Pe 19 august, la Bâlea Lac, ia startul una dintre cele mai dificile competiții de alergare montană din lume: 2X2 Race. Cursa se desfășoară integral la altitudinea de peste 2000 m, calitate ce o califică drept ultra sky marathon – singurul maraton de acest gen din România, și printre puținele din Europa.
Renumită la nivel internațional pentru dificultatea traseelor, dar și frumusețea lor, 2X2 Race traversează cele mai înalte trei vârfuri din România: Moldoveanu, Negoiu și Viștea Mare. Organizatorii UTMB (Ultra Trail du Mont Blanc), cea mai importantă competiție de profil din lume, Chamonix-Mont Blanc, consideră 2X2 Race drept o cursă de calificare pentru acest ultramaraton montan.
Competiția e formată din 2 curse, fiecare dintre cele două fiind alergate într-o singură etapă:
X2 – o cursă spectaculoasă atât prin prisma traseului abordat, cât și a diferenței uriașe de nivel (1900 m D+) raportată la lungime (18 km). Concurenții înscriși la această probă vor alerga pe unele dintre cele mai tehnice trasee din Carpați, atingând al doilea cel mai înalt vârf din românia, Vf. Negoiu (2535 m).
2X2 – o cursă pe cât de impresionantă, pe atât de tehnică. Traseul are o lungime de 45 km și 4200m diferență pozitivă de nivel, și străbate cele mai înalte trei vârfuri din România, din spectaculoasa creastă a Făgărașului: Moldoveanu (2544m), Negoiu (2535m) și Viștea Mare (2527 m).
Peste 300 de alergători se vor întrece pe 19 august pe creasta Făgărașului, printre peisaje care îți taie răsuflarea, pentru un loc pe podiumul 2X2 Race. Informații în timp real pe facebook.com/2x2race.