Povestea Astra Film Festival a început în urmă cu 30 de ani, în mintea regizorului Dumitru Budrala, pe atunci angajat al proaspăt înființatului departament de audiovizual al Muzeului Astra.
Ideea sa nu a avut tocmai reacția așteptată din partea primarului Sibiului de la vremea respectivă: ”Fu**-vă cu cultura voastră cu tot”. Totuși, festivalul a prins contur în 1993. La prima ediție, filmele au fost vizionate pe un televizor Sharp de pe casete VHS. Selecția era una internațională: Michael Stewart și Jeremy Warren au adus pentru prima dată în fața sibienilor, obișnuiți pe atunci cu filmele Sahia care documentau progresul socialist, filme care expuneau realitatea nefardată.
Reacțiile au fost pe măsură, publicul a ieșit din sală. Fapt care l-a făcut pe Dumitru Budrala să meargă și mai departe. Așa că în al doilea an, festivalul s-a mutat la Biblioteca Astra, unde filmele au fost prezentate pe patru televizoare legate în rețea. Festivalul era nevoit să apeleze la astfel de soluții improvizate pentru că în anii ’90 rețeaua de cinematografe a orașului aproape dispăruse.
În anii următori, festivalul a ajuns la Cercul Militar, apoi la Casa de Cultură a Sindicatelor, Sala Thalia etc. Niciuna dintre săli nu era echipată pentru proiecții de film, așa că organizatorii aduceau aparatură de ultima generație din străinătate pentru a oferi publicului cea mai bună experiență. Acest dat nu a fost niciodată un obstacol pentru festival, dimpotrivă, i-a forțat mereu pe organizatori să vină cu propuneri noi și îndrăznețe.
În premieră în România, Astra Film Festival a adus la Sibiu, în 2016, primul cinema dome, cu un ecran 360 de grade. Nici pandemia de COVID-19 nu a reușit să oprească avântul festivalului. Spectatorii au fost din nou uimiți de o propunere inovatoare: vizionarea filmelor din bărcuțe plutitoare pe lacul din Muzeul ASTRA pe un ecran uriaș amplasat între morile de vânt ale muzeului.


Anul acesta, povestea Astra Film Festival ajunge la capitolul cu numărul 30, între 15 și 22 octombrie, și chiar dacă în zilele noastre e tot mai greu să vii cu ceva nou, s-ar putea să aveți surprize… mari! Astra Film Festival nu e doar despre filme, e și despre a rămâne conectat la timpul prezent și, de ce nu, despre a îndrăzni câțiva pași înspre viitor.
TEXT DE RĂZVAN SĂDEAN




