Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/06/2023
Evenimente

„Digital Throne”: Lost Frenquencies, JP Cooper si Tom Odell sunt primii artiști anunțați la festivitățile de închidere ale Campionatului Mondial de Esports

Laura Cozmîncă De Laura Cozmîncă
Comentarii „Digital Throne”: Lost Frenquencies, JP Cooper si Tom Odell sunt primii artiști anunțați la festivitățile de închidere ale Campionatului Mondial de Esports Share „Digital Throne”: Lost Frenquencies, JP Cooper si Tom Odell sunt primii artiști anunțați la festivitățile de închidere ale Campionatului Mondial de Esports
Digital Throne Iași


Line-up-ul festivităților de închidere ale Campionatului Mondial de Esports – Digital Throne (1-3 septembrie) este completat de Delia, The Motans, Connect-R & Johny Romano, Deliric x Silent Strike și mulți alți artiști care vor fi anunțați în curând.

 

Digital Throne, festivalul de 10 zile ce transformă Iașiul în capitala globală a
sportului digital, artei, educației și divertismentului, va avea loc între 24 august și 3 septembrie și va găzdui, printre multe alte evenimente conexe, finalele Campionatului Mondial de Eports și festivalul Comic Con. În cadrul festivității de închidere ce se va desfășura în zona Palas, în perioada 1-3 septembrie, pe scena Digital Throne vor urca Lost Frequencies, JP Cooper și Tom Odell.

Felix De Laet, cunoscut ca Lost Frequencies, este un DJ și producător belgian. În 2014, la începutul carierei sale, a lansat piesa „Are You With Me” ce a ajuns pe locul 1 în 18 țări și l-a ajutat pe acesta să devină primul artist belgian ce a atins vreodată primul loc în topurile muzicale din Marea Britanie. De-a lungul carierei, acesta a remixat melodii cunoscute ale unor artiști precum Justin Bieber, Miley Cyrus, Major Lazer. Conform Spotify, Lost Frequencies are peste 24 de milioane de ascultători lunari.

Lost Frenquencies la Digital Throne

 

Cântărețul și compozitorul englez Tom Odell este unul din cei mai importanți artiști britanici contemporani. La 10 ani după ce cântărețul britanic a obținut succes cu hitul său „Another Love”, melodia sa a reintrat în topuri în Europa și Marea Britanie, reprezentând un simbol al celor care protestează pașnic pentru pace.

Tom Odell la Digital Throne

 

JP Cooper, pe numele său complet John Paul Cooper, este un cântăreț și compozitor englez în vârstă de 39 de ani, cunoscut pentru colaborarea pe piesa „Perfect Strangers” alături de Jonas Blue în 2016.

JP Cooper la Digital Throne

Alături de ei, pe scena Digital Throne vor urca și unii dintre cei mai iubiți artiști români, precum Delia, The Motans, Connect-R & Johny Romano și Deliric x Silent Strike.

Nume noi din line-up-ul Digital Throne vor fi anunțate în curând.

Comic Con în cadrul Digital Throne

 

Digital Throne va aduce la Iași Comic Con, eveniment dedicat fanilor benzilor desenate, animațiilor, jocurilor video, și serialelor TV. La Comic Con vor fi prezenți artiști și actori cunoscuți din filme și pop culture. Și-au anunțat participarea la Comic Con Iași Henry Ian Cusick, unul dintre cei mai prolifici actori de la Hollywood, cunoscut pentru rolul lui Desmond din Lost, Marcus Kane din The 100 sau Stephen
Finch din Scandal și Sebastian Roche, cunoscut pentru rolul îngerului Balthazar din serialul fenomen Supernatural. Lor li se alătură Luka Peroš, ce l-a jucat pe Marseille în serialul-fenomen La Casa de Papel,

Naomi Grossman, cunoscută pentru rolul personajului Pepper din antologia horror American Horror Story și Nikola Djuricko l-a jucat pe Yuri Ismaylov în cel de-al patrulea sezon Stranger Things.

Fanii vor avea șansa de a-și cunoaște actorii favoriți, de a se fotografia individual cu ei, de a obține autograful lor personalizat și de a purta discuții live în cadrul panel-urilor de Q&A, de unde pot afla și amănunte neștiute de pe platourile de filmare.

Finalele Campionatului Mondial de Esports

 

Digital Throne găzduiește cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Peste 700 de jucători din 120 de țări se vor înfrunta la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 dolari, cel mai mare prize pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

Bilete și acces

Prețul abonamentelor la festivitatea de închidere a Digital Throne (1-3 septembrie) este următorul:

  • Până pe data de 20 iulie, prețul abonamentului pentru cele 3 zile este de 150 Lei;
  • Până în ziua evenimentului acesta va fi de 220 Lei;
  • Abonamentul achiziționat direct la festival va avea un preț de 250 Lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro și entertix.ro.

Accesul la finalele Campionatului Mondial de Esports este gratuit.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe www.digitalthroneiasi.ro

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută