Ajuns la ediția 13, Turul Ciclist al Sibiului înseamnă anul acesta patru zile de competiție, între 6 și 9 iulie, cu trei etape și două semi-etape care însumează, în total, 660 de km.
Pentru prima dată în istorie, Turul Ciclist al Sibiului nu începe, ci se termină cu un contratimp individual în centrul orașului, în 9 iulie, urmat de festivitatea finală de premiere.
Tot pentru prima dată, Transfăgărășanul pierde coroana de etapă regină, în favoarea celei mai grele etape din istoria Turului, care are loc sâmbătă, 8 iulie, între Brezoi și Păltiniș, cu urcare pe Dobra-Jina și Călugăru. Aici e cel mai probabil să se afle cine va câștiga clasamentul general al ediției 2023.
Tot în premieră la această ediție, primul ciclist U23 care ajunge la finiș în etapa II, la Bâlea Lac, primește premiul Davide Rebellin, în memoria victoriei pe care ciclistul italian a obținut-o la prima sa participare la Turul Ciclist al Sibiului, în 2013. La ultimele participări s-a clasat în top 10 atât pe Transfăgărășan, cât și în clasamentul general, deși a pedalat cu cicliști care nici nu erau născuți, când a obținut el primele victorii ca profesionist. A fost la Turul Ciclist al Sibiului în 2013 (victorie), 2014 (locul 2), 2015 (locul 2), 2016 (locul 19), 2020 (locul 8).