“PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES”
(2016, r: Burr Steers)
Pentru a savura ineditul premisei acestui film de o prospeţime remarcabilă, mă simt obligat să încep cu o sumă de consideraţiuni legate de cartea Mândrie şi prejudecată a lui Jane Austen (1775-1817), celebra scriitoare britanică din perioada Romantică pre-Victoriană ale cărei texte (mai ales Raţiune şi simţire) au beneficiat de zeci de adaptări cinematografice şi TV. Cei familiarizaţi deja cu originalul – poate încă din perioada comunistă, atunci când a apărut în colecţia “Romanul de dragoste” – pot sări peste acest pasaj introductiv.
Trecută cu vederea sau criticată (inclusiv de către Charlotte Brontë) la vremea publicării, în 1813, Pride and Prejudice se situează post-2000 în sondajele BBC pe poziţia a doua, după Lord of the Rings al lui J.R.R. Tolkien, în topul celor mai iubite cărţi de către englezi… din toate timpurile, devansând atât titluri cu o largă accesibilitate (Winnie the Pooh, “The Treasure Island”) sau mult mai trendy (precum Harry Potter, The Pillars of the Earth), cât şi clasice semnate de autori din panteonul literaturii naţionale (Charles Dickens, C.S. Lewis, Thomas Hardy, Lewis Carroll).
Cu alte cuvinte, Pride and Prejudice este un monument cultural britanic care se vede pe ecran infestat cu zombies, după ce Seth Grahame-Smith (autorul lui Abraham Lincoln, Vampire Hunter) şi-a publicat cartea parodică Pride and Prejudice and Zombies.
Vă imaginaţi ce reacţii ar apare la noi dacă s-a publica o carte în care Fraţii Jderi se luptă cu morţii-vii sau alta ce speculează că Nechifor Lipan şi-ar fi luat singur viaţa cu baltagul pentru a nu deveni zombie?
Până să ajungem însă la aceşti dubioşi intruşi ‘culturali’, zombies, mai am câteva detalii utile referitoare la legatura dintre scenariul acestui film si textul lui Jane Austen, subiect de adaptare la rândul său pentru numeroase producţii, de la cea din 1940, cu Laurence Olivier în rolul lui Mr. Darcy şi Greer Garson ca Elizabeth Bennet, după un scenariu semnat de… Aldous Huxley, la versiunea lui Joe Wright, nominalizată la patru Oscaruri în 2006, cu Matthew Macfayden şi Keira Knightley.
Aparent, povestea, rămasă aceeaşi în fond, nu e foarte complicată: într-o regiune pastorală a Angliei de început de secol XIX, cuplul Bennet, cu o situaţie materială rezonabilă, dar insuficientă pentru a le securiza financiar viitorul celor cinci fete, toate ajunse la vârsta măritişului, fără pretendenţi care să îndeplinească minimele cerinţe (pragmatice) a fişei postului, se află, mai ales prin intermediul mamei (Sally Phillips, interpreta lui Shazza în franciza “Bridget Jones”), ipohondră şi temeramentală, într-o permanentă vânătoare de candidaţi promiţători, mai ales că riscă să îşi piardă proprietatea fiindcă nu au moştenitori de sex masculin.
Bărbaţii ce apar în viaţa socială/mondenă de provincie a fetelor Bennet (Jane, Elizabeth, Mary, Catherine şi Lydia) sunt de facturi diferite: bonomul înstărit Charles Bingley, un june afabil potcovit cu o soră super-snoabă, apoi taciturnul, asocialul şi arogantul Mr. Darcy (foarte avut, chiar după standardele actuale, întrucât o conversie a venitului său anual de 10,000 de lire de atunci echivalează acum cu un milion de lire sterline net), oportunistul, alunecosul lipsit de scrupule, dar şarmantul militar George Wickham, precum şi imbecilul cleric William Collins, un prostănac vanitos, rudă îndepărtată, luat în calcule doar pentru că ar urma să moştenească locuinţa familiei.
Toţi aceştia gravitează constant sau accidental în jurul autoritarei Lady Catherine de Bourgh (care… “likes to have the distinction of rank preserved”), ce plănuieşte să îl însoare pe Darcy cu fiica sa, ca să “unite their two great estates”.
Şi de aici începe un balet social alambicat pentru care s-au trasat de către analiştii literari de-a lungul timpului inclusiv diagrame grafice, menite a reflecta interacţiunile dintre personaje, în care singurul pericol semnificativ este reprezentat de… eşecul mariajului pentru bani.
Evident, am simplificat până aproape de vulgarizare esenţa unei cărţi de o valoare incontestabilă dar, totuşi, noi avem treabă cu zombies, astfel că trecem la pasul următor. În 2009, a apărut deci cartea lui Seth Grahame-Smith, “Pride and Prejudice and Zombies”, etichetabilă ca mash-up (subgen al parodiei ce defineşte o ficţiune derivativă care combină un text literar pre-existent cu noi adăugiri provenind de la unul sau mai mulţi autori… vezi ca exemplu cazul lui Robinson Crusoe (The Eerie Adventures of the Lycanthrope), ce poartă pe copertă trei nume: Daniel Defoe, H.P. Lovecraft şi Peter Clines), care conservă cu relativă scrupulozitate firul director a scrierii lui Jane Austen (ba, mai mult, şi asta e admirabil, inserturile sale sunt puse pe hârtie într-un stil care să nu fie disonant), nefăcând decât să schimbe practic fundalul pe care se desfăşoară povestea.
“The Classic Regency Romance – Now With Ultraviolent Zombie Mayhem” stă scris, de altfel, imediat sub titlul său.
Mai exact, cartea lui Grahame-Smith introduce pericolul contextual: Anglia este o insulă aproape copleşită de zombies, propria-i populaţie transformându-se într-un ritm alarmant de rapid în morţi-vii în urma unei pandemii declanşate, se presupune, de un virus adus de navele comerciale cu legături în Orientul Îndepărtat.
Nu avem de-a face cu o parodie decât pe un palier superficial, pentru că, în realitate, filmul este un Actioner Horror cu accente romanţioase, amuzamentul ocazional fiind stârnit izolat de modul în care introducerea noului tip de inamic duce la redefinirea perspectivei asupra situaţiilor în care se găsesc personajele.
Un exemplu relevant este îmbolnăvirea lui Jane (Bella Heathcote – “The Neon Demon”), gripa provocată de ploaia care a murat-o până să ajungă la Netherfield Park fiind pusă acum pe seama unei posibile muşcături de zombie.
“It is a truth universally acknowledged that a zombie in possession of brains must be in want of more brains.”
În noua versiune a poveştii fetele Bennet sunt obligate să îşi rezolve problemele matrimoniale în tensiunea cotidiană creată de asalturile hămesiţilor (cartea îşi începe primul capitol cu o aluzie clară la “Return of the Living Dead” al lui Romero: “It is a truth universally acknowledged that a zombie in possession of brains must be in want of more brains.”), astfel încât şuetele frivole de salon sau brodatul visător în faţa şemineului devin activităţi secundare în continuarea educaţiei lor, centrată pe mânuirea armelor albe, ale artelor marţiale şi acurateţea ţintirii cu muscheta (Mr. Bennet/Charles Dance: “My daughters are trained for battle, sir, not the kitchen.”).
În ceea ce îi priveşte pe zombies, scenariul cineastului Burr Steers (“Igby Goes Down”, “Charlie St. Cloud”) aduce inspirat câteva nuanţări binevenite pentru coerenţa şi estetica filmului:
a.) grija pentru explicarea tipologiei, pentru ca spectatorul să nu fie surprins de diversitatea comportamentală: odată infectaţi, transformarea se întâmplă gradual, putând fi chiar şi controlată, în funcţie de cantitatea de creier uman consumat de respectivii, dar, altfel, se comportă şi comunică firesc în societate, doar starea lor deteriorându-se atunci când sunt expuşi tentaţiei reprezentate de hrana vie;
b.) conservarea unităţii stilistice legate de epoca istorică (de apreciat, de exemplu, renunţarea la ninja ca pretorieni în solda lui Lady Catherine (Lena Headey – “Game of Thrones”, “300”) şi înlocuirea acestora cu soldaţi convenţionali, îmbrăcaţi în costume specifice vremurilor);
c.) teoria conspiraţiei ca element central a plotului.
De exemplu, adăpostiţi în biserica nu întâmplător numită “Sfântul Lazăr”, ca simbol al ‘chemării din pământ a tuturor morţilor la învierea de obşte, care va fi o chemare a tuturor la judecata finală’, sunt ascunşi zombies aristocraţi care, deşi îşi recunosc condiţia fizică degrada(n)tă, sunt dispuşi la orice compromis pentru a supravieţui, chiar într-o stare de transformare intermediară şi ireversibilă).
Climax-ul acestui Actioner este un soi de “London War Z”, prin încercarea concertată de a distruge toate podurile din jurul Capitalei, care, firesc, adăposteşte cea mai mare aglomeraţie de morţi-vii, sabotată parţial de partizanii umani a cârdului de zombies “civilizaţi”.
Atenţie, nu fiţi dezamăgiţi de finalul aparent dulceag deoarece filmul are unul subversiv, introdus după genericul final, care afectează serios happy-end-ul.
Câte ceva despre protagonişti. Dihotomia tandemului-cuplu de asasini de zombie Elizabeth Bennet (Lily James – “Cinderella”, dă foarte bine pe ecran când mânuieşte katana) – Mr. Darcy (Sam Riley – “On the Road”, impecabil în rol de ciufut cu suflet mare) funcţionează neaşteptat de entertaining, fără a cădea în vulgaritate sau dulcegării.
Nu rezist tentaţiei de a vă oferi o mică mostră de dialog relevant între cei doi.
El: “Carelessness when dealing with a zombie infection can lead to your abrupt demise.”/Ea: “Arrogance can lead to yours.”/El: “Your defect… is to willfully misunderstand people.”/Ea: “And yours is to be unjustly prejudiced against them.”.
De altfel, întreg cvintetul de tinere bătăioase este adorabil (surorile lui Elizabeth şi Jane sunt Lydia/Ellie Bamber, Mary/Millie Brady şi Kitty/Suki Waterhouse), iar băieţii sunt bine aleşi pentru fiecare profil: Douglas Booth (romanticul manierat Charles Bingley: “I hate to see you just standing there. You must dance.”), Matt Smith (pămpălaul agasant William Collins: “I was unaware that zombies possessed such acuity… before we know it, they’ll be running for Parliament.”) şi Jack Huston (manipulatorul Locotenent Wickham… “These new zombies can be reasoned with. With the proper funding I believe we can cultivate trust and even good will with this new iteration of the undead…”). Q.e.d. (sau, cel puţin, eu aşa sper).
Anecdotică… literară: în 2010 a fost publicat un prequel la cartea lui Grahame-Smith, intitulat Pride and Prejudice and Zombies: Dawn of the Dreadfuls, despre antrenamentele surorilor cu Maestrul Hawksworth, iar în anul următor un sequel, Pride and Prejudice and Zombies: Dreadfully Ever After, ambele avându-l ca autor pe Steve Hockensmith.
Putem presupune că a existat la acea vreme inclusiv speranţa naşterii unei francize cinematografice dar nu au mai apărut însă semne legate de o revenire a lui Elizabeth şi Darcy pe marile ecrane.
Ameninţarea reală a virusului a fost mult mai puternică decât cea a imaginarilor zombies.
Text de IOAN BIG |VIDEODOME
