Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 16/05/2023
Film / Videodome

VIDEODOME | “THE JACKALS” (1967, r: Robert D. Webb)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “THE JACKALS” (1967, r: Robert D. Webb) Share VIDEODOME | “THE JACKALS” (1967, r: Robert D. Webb)
The Jackals


“THE JACKALS” (1967, r: Robert D. Webb) 

Tentaţia de a viziona acest Western de aventuri se datorează, în primul rând, prezenţei în rolul principal a uneia dintre legendele cinematografiei Horror, Vincent Price, asociat în subconştientul public mai degrabă cu poemele lui Edgar Allan Poe şi cu Dr. Phibes decât cu muzica Country sau cu Jesse James… mai ales că reputatul actor mai apăruse până la “The Jackals” doar într-un singur alt Western, “The Baron of Arizona”, al lui Samuel Fuller, din 1950, şi acela un proiect atipic întrucât se construieşte în jurul biografiei celebrului falsificator James The Baron Reavis, care a îndrăznit să pretindă că este proprietarul a câteva zeci de mii de mile pătrate din teritoriul statului Arizona şi a solicitat autorităţilor despăgubiri uriaşe sau… repunerea sa în posesie. 

Vincent Price reprezintă deci o ‘pasăre rară’ pe genericul unui film Western, dar implicarea lui în “The Jackals”, trebuie legată de cea a producătorului şi regizorului Robert D. Webb, celălalt nume cu rezonanţă de pe afiş, la ultimul său lungmetraj de ficţiune, ale cărui realizări nu mai spun foarte multe cinefililor din generaţiile mileniale, cu toate că a câştigat un Oscar în 1938, a fost nominalizat la Premiul Juriului la festivalul de la Cannes în 1954 şi este responsabil de… debutul lui Elvis Presley ca actor, în “Love Me Tender”.

Plus că Webb semnase în prealabil alte trei Western-uri nu lipsite de interes: White Feather (film istoric în trena lui “Broken Arrow”, din 1950, despre negocierile de pace din 1877 dintre Armata SUA şi Indienii Cheyenne din Wyoming), “The Proud Ones” (bine filmată de Lucien ‘The Wild Bunch’ Ballard, pelicula merge pe rearanjarea unor elemente din reţetarul de bază al genului) şi Guns of the Timberland, ce are un subiect eco: conflictul dintre coloniştii fermieri din Deep Wells şi exploatatorii de lemn nomazi pe tema pericolului alunecărilor de teren, inundaţiilor şi mlăştinirii solului în urma defrişărilor (de altfel, catastrofa ecologică generată de tăierea pădurilor a revenit sporadic, dar cu regularitate, în cinematografia americană din prima jumătate a secolului XX, de la “Valley of the Giants” din ’38 cu Claire Trevor, la “The Big Trees” din 1952 cu Kirk Douglas). 

VIDEODOME | “THE JACKALS” (1967, r: Robert D. Webb)

Ne întoarcem la exoticul “The Jackals”, de care mi-a reamintit cineastul sud-african Richard Stanley, autorul Western-ului cult “Dust Devil”, ce sublinia în cadrul unui dialog pe care l-am avut cu ceva ani în urmă că “sunt multe similarităţi între Africa de Sus, America şi Australia pentru că au o istorie asemănătoare. Cu o singură excepţie.

În Africa de Sud albii nu au ucis populaţia indigenă la o scară atât de mare, nu i-au putut ucide pe negri astfel încât să nu mai fie dominanţi ca număr, spre deosebire de America unde au omorât suficient de mulţi Native Americans pentru a fi siguri că niciodată aceştia nu vor putea dobândi controlul asupra ţării.

Altfel, istoria a fost aceeaşi… pionierii, căruţele cu covilitir, ‘The Great Trek’ [migraţia coloniştilor olandezi pentru a se îndepărta de administraţia britanică şi de fermierii Boers din Cape Colony spre nord, dincolo de fluviul Orange – n.a.], goana după aur, ‘The Frontier’, aceeaşi arhitectură şi mod de a se îmbrăca, nelegiuiţi, ba chiar şi încrucişări intercontinentale, de exemplu ‘outlaws’ tipici pentru Vestul Sălbatic american care s-au refugiat în Africa de Sud, ce au continuat să se comporte precum Butch Cassidy & the Sundance Kid în mijlocul campiilor aurifere sud-africane.

Probabil că aceste asemănări între culturi au făcut din Spaghetti-Western un gen atât de popular.”. 

VIDEODOME | “THE JACKALS” (1967, r: Robert D. Webb)

Interesant este că “The Jackals”, remake fidel după “Yellow Sky” din 1948 al lui William A. Wellman, cu Gregory Peck, Richard Widmark şi Anne Baxter în rolurile principale, a fost produs de sud-africani, parte din finanţare a venit din SUA (20th Century Fox), iar o serie întreagă de scene au fost filmate în Australia.

Dar să nu divagăm inutil, mai ales că, după câteva scurte cadre (dansuri tribale, zebre şi elefanţi etc), animate sonor predominant de tobe şi xilofon, care ne introduc în atmosfera africană inedită (pentru un Western), beneficiem un intro narat din off în care ni se aminteşte că descoperirea zăcămintelor de aur în Transvaal a generat o migraţie masivă a dornicilor de înavuţire (‘Witwatersrand Gold Rush’ din 1886) care s-a produs în trei valuri.

First came the prospectors, high of hope, simple of purpose; and in their wake swept the next group: the speculators, the adventurers. Then, as inevitable as nature itself, there came the final ones: the scavengers, the jackals.”. 

VIDEODOME | “THE JACKALS” (1967, r: Robert D. Webb)

Un grup de bandiţi jefuiesc banca dintr-un cătun amorţit, pierdut în pustietatea neospitalieră, jalonată de scheletele prospectorilor decedaţi datorită condiţiilor vitrege sau ciuruiţi de suliţele băştinaşilor Tsonga.

Urmăriţi de poliţie, cei cinci rămân cu două opţiuni, fie să aştepte noaptea şi să facă cale întoarsă spre regiunile populate riscând să fie prinşi, fie să îşi continue drumul prin deşert, un wasteland duşmănos lipsit de verdeaţă şi bătut de vânturi, care se întinde pe vreo 70 de mile.

Urmează cu toţii exemplul liderului ‘Stretch’ Hawkins (Robert Gunner) şi o aleg pe ultima. Aproape morţi de sete, pe punctul de a claca, descoperă un oraş-fantomă, Yellow Rock, ridicat şi ocupat odinioară de căutătorii de aur, pe a cărui uliţă apare în mod aproape miraculos o tânără blondă băieţoasă, ce le arată calea spre sursa de apă.

Juna Wilhemina ‘Willie’ Decker (Diana Ivarson), locuieşte împreună cu bunicul său ‘Oupa’ Decker (Vincent Price), ce arată ca o… amuzantă sperietoare de ciori mişcătoare, bătrân aparent cu o doagă lipsă şi foarte prietenos, dar care ascunde, cu mare viclenie, un secret. 

VIDEODOME | “THE JACKALS” (1967, r: Robert D. Webb)

În situaţia în care sunt nevoiţi să stea câteva zile pentru a da răgaz cailor să se odihnească, Stretch le ordonă acoliţilor să stea deoparte de cei doi, în special de femeie, dar el este primul care îi face avansuri, chipurile să-i arate că puterea îi aparţine tot bărbatului.

Rezultatul e că primeşte drept avertisment un glonte deasupra urechii, iar juna începe să fie animată de trăiri ciudate legate de atacatorul său.

Nu pot menţine un ton complet serios, pentru că “The Jackals” se apropie, într-o oarecare măsură, de unul dintre principiile fundamentale ale esteticii Camp – este atât de prost încât devine aproape ilar… de entertaining – prin inserturile haotice care să ne aducă aminte că suntem totuşi în Africa: când nu te aştepţi apare o hienă sau un elefant, xilofonul aneantizează orice sunet natural, în loc de zgomot de cizme auzi pietre rostogolindu-se… de-astea, de parcă am fi în “Gods Must Be Crazy”.

Spuneam că “The Jackals” se apropie de Camp dar… nu îi iese nici acest obiectiv, fiindcă suma defectelor este, totuşi, exasperant de mare: bugetul minuscul îl face să arate montat din filmări la prima mână, Vincent Price, deşi simpatic, are doar un rol limitat, scenariul este simpluţ şi primitiv, iar personajele, jucate submediocru, reprezintă o colecţie insipidă de stereotipuri, plus că Webb, ca regizor, pare a face plictisit doar act de prezenţă.

Una peste alta, aspecte imposibil de trecut cu vederea, mai ales într-o perioadă în care consumatorii de Western-uri puteau alege între Trilogia del dollaro al lui Sergio Leone sau (acum) clasicele filme americane cu John Wayne, Paul Newman ori Jack Nicholson. 

VIDEODOME | “THE JACKALS” (1967, r: Robert D. Webb)

Ceea ce mai înviorează niţel “The Jackals” este confirmarea bănuielii lui ‘Dandy’ (Bob Courtney), fost cartofor şi proprietar de ruletă în Kimberley, că Oupa ascunde pe undeva mult, mult aur.

Acesta, într-adevăr, a descoperit o vână de aur după plecarea celorlalţi prospectori pe care a exploatat-o cu ajutorul oamenilor puşi la dispoziţie de Şeful local Shangaan (numele sud-african al grupului etnic de indigeni Tsonga), iar acum, asaltat de cinci bandiţi (Willie – “You’re just born takers.”), se vede obligat să ajungă la o înţelegere cu ei pentru a-şi salva pielea. 50-50, OK.

Doar aparent, deoarece ăilalţi patru sunt mai îndrăgostiţi de metalul preţios decat Stretch de Willie şi vor să găbjească absolut totul.

Se ajunge la un shoot-out general la care nu avem acces vizual decât fragmentar însă totul e bine când se termină cu bine iar cinstea e din nou pusă mai presus de orice.

Concluzia e că “The Jackals” poate fi totuşi încercat ca o… ‘plăcere vinovată’ inedită (nu rataţi măcar scena cu Oupa care se joacă făcând pe ramolitul, precum un bătrân ce are nevoie de companie, cu minţile bandiţilor nerăbdători), mai ales că este disponibil – sau cel puţin era la data redactării acestui text – pentru vizionare liberă pe o mulţime de site-uri.

This is absolutely one of Vincent’s most over-the-top performances, but it’s a hoot to watch him ham it up in this strange little film!” (Patrick McCabe, weliveentertainment.com).

Notă: Vincent Price, pe care fanii săi devotaţi vor dori să îl (re)vadă şi în “The Jackals”, avea să mai joace într-un singur Western după acesta, obscurul “More Dead Than Alive” din 1969, în regia lui Robert Sparr, în care este proprietarul unui spectacol itinerant bazat pe tirul cu arma, un travelling shooting show.

Text de IOAN BIG | Videodome |Opinii

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută