Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 03/05/2023
Artă & Cultură

Burse de creație în valoare de 7000 euro oferite la Classix in Art

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Burse de creație în valoare de 7000 euro oferite la Classix in Art Share Burse de creație în valoare de 7000 euro oferite la Classix in Art
Burse de creație în valoare de 7000 euro oferite la Classix in Art


Burse de creație în valoare de 7000 euro oferite la Classix in Art

Organizatorii Classix Festival, Asociația Industrii Creative și Showberry, alături de partenerul principal, Kaufland România, anunță lansarea programului de burse Classix in Art. 7 burse a câte 1000 euro sunt oferite tinerilor artiști pentru realizarea proiectelor în domeniile: Arte vizuale, Muzică, Artele spectacolului, Artă digitală și new media, Intervenție culturală.

Într-o eră a schimbării constante, urcușurile și coborâșurile vieții ne oferă o altă înfățișare de fiecare dată. Societatea evoluează, artiștii se reinventează, oamenii se adaptează. Ne schimbăm – uneori în bine, alteori nu. Arta ne însoțește în tot acest periplu al metamorfozei interioare cât și din jurul nostru. Evoluția capătă noi semnificații în funcție de experiențele vieților noastre. Classix in Art 2023 e gata să scoată la iveală progresul creator, puterea noastră de apreciere și curajul emoțional pe care nu l-am fi bănuit până acum.

Apelul Classix in Art se află deja la a treia ediție, iar până în acest moment 8 proiecte au beneficiat de finanțare pe parcursul 2021 – 2022.

Domeniile vizate de prezentul apel sunt: Arte vizuale (pictură, sculptură, fotografie, instalații, ceramică, colaj, artă textilă, arhitectură și design) – 2 burse; Muzică (interpretare, compoziție) – 2 burse; Artele spectacolului (coregrafie, performance, dramaturgie – accesibilizarea artelor către grupurile vulnerabile) – 1 bursă; Artă digitală și new media (generarea de conținut multimedia, grafică, video, animație, video art) – 1 bursă; Intervenție culturală (proiecte de activare participativă, intervenții în spațiul public, inițiative de regenerare urbană, animație stradală, artă comunitară) – 1 bursă.

Vor fi acordate 7 burse x 1000 eur brut, iar în cadrul apelului se pot înscrie tineri artiști, liber profesioniști, artiști independenți, studenți, persoane fără un venit stabil și rezidenți în România.

Înscrierile se pot face online, pe website-ul classixfestival.ro, iar tematica acestui apel este: „metamorfoza”. La finalul celor trei luni de rezidență creativă, artiștii selectați vor prezenta câte un proiect relevant pentru sfera lor de interes și a practicii lor artistice. Se vizează proiectele care au un impact în comunitate și care pot contribui la revitalizarea vieții culturale.

Burse de creație în valoare de 7000 euro oferite la Classix in Art

Calendarul apelului de proiecte artistice:

Lansare apel: 3 mai 2023

Deadline înscrieri: 21 mai 2023

Anunț bursieri: 31 mai 2023
Finalizare proiecte: septembrie 2023

Prezentare proiecte: noiembrie 2023

Bursierii selectați în realizarea proiectelor propuse vor preda în luna septembrie proiectele finalizate. Modalitatea de calcul a bursei și a plăților se regăsește în regulamentul prezentului apel. Lucrările vor fi promovate în mediul online pe paginile festivalului și în cadrul unor evenimente cu prezență fizică organizate de Asociația Industrii Creative.

Cea de-a patra ediție a festivalului Classix a avut loc în perioada 26 februarie – 4 martie 2023 la Iași, iar cele 7 zile de festival au avut parte de 4500 de participanți la concerte, peste 70.000 de vizualizări ale transmisiunilor live și 130 de artiști invitați din 18 țări. Programul a inclus 8 concerte, 2 flashmob-uri în Iași și Chișinău, 1 maraton de scurtmetraje, un tur ghidat, 2 expoziții, 5 dezbateri, un vernisaj, un workshop creativ și 68 de sesiuni de masterclass. Cea de-a cincea ediție Classix Festival, care va avea loc în perioada 18 – 25 februarie 2024 la Iași.

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC (Asociatia Romana a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale), este un startup câștigător al programului Investește în oameni! Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld iar din 2020 a Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.

WebsiteFacebook / Instagram / Youtube

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută