Florentin Cismaru Băcanu este community leader în cadrul Asociației Club Sportiv FLUX – Street Workout Team, antrenor personal și atlet full-time.




DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Este fain să locuiești în Sibiu pentru că ajungi unde vrei cu ușurință. Încă nu suntem obosiți de un trafic “metropolitan”.
TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Primul ar fi parcul Sub Arini, o oază de liniște care se întinde aproape de inima orașului. Parcul Cetății și zona Orașului de Jos cu toate străduțele ei.
UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Ar fi trei: Maratonul Internațional Sibiu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Astra Film Festival.
ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Pe mine mă inspiră să ajut comunitatea sibiană cu ce am eu mai bun de oferit. Este locul unde pot contribui pentru o societate mai bună, mai sănătoasă și mai frumoasă.
UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Brânza de burduf din comuna Râul Sadului, e chiar o cursă de alergare montană acolo numită “Burduf Challenge” pe care o îndrăgesc foarte mult.
CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI Sunt mare fan Poke Bowls, așa că recomand restaurantul Shaka Bowl. Ador bolurile lor de salată.
CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE SIBIULUI Oamenii care se plimbă în liniște pe străzi. Timpul îmi demonstrează că mă pot bucura de cele mai mici experiențe urmărindu-i.
UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Cel mai frumos loc de unde poți vedea Sibiul este din stațiunea de schi Arena Platoș Păltiniș. Seara, la nocturnă se vede luminat întregul oraș.
SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE REVITALIZATE Întreaga zonă de după podul Gării merită atenția autorităților pentru a aduce puțină culoare străzilor de pe acolo. Valea Aurie pare așa adormită, prea multă liniște, acolo e un loc cu mult potențial pentru recreere.
FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI ”Cu răbdare și cu asumare” cred că e motto-ul specific zonei noastre. Glumesc, simt că generația noastră, mai tânără, vine cu un nou val de implicare și voluntariat care ne definește de câțiva ani încoace.
SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Oh… multe, ca oricărui oraș din țară: spații de joacă pentru copii, piste de biciclete, pietonale, spații pentru animalele de companie, zone pentru activități fizice în aer liber.
De Răzvan Sădean




