Se tot spune despre Cișmigiu că ar fi un parc neîngrijit și prost gospodărit, însă lucrurile nu stau chiar așa. Parcul încă atrage în fiecare zi mulți bucureșteni și turiști, având o frumusețe aparte și o atmosferă unică. Cei care vin aici chiar și pentru o plimbare scurtă trebuie să știe că în jur există și foarte multe locuri în care pot să bea o cafea sau să ia masa.
Beans and Dots
Actor Ion Brezoianu 23-25
Beans and Dots este un spațiu cool și prietenos, cu cafea adusă de la The Barn din Berlin sau ceaiuri atent selecționate de la Companion Tea. Există și o mică terasă în spate, cu picturi murale și care se deschide chiar spre parcul Cișmigiu. Poți veni aici și cu laptopul, pentru câteva ore de work remote.
Yoshi Izakaya
Constantin Mille 18
0360.229.917
Yoshi era deja un restaurant japonez renumit pentru zona de nord a Bucureștiului, iar de curând a deschis și un local de tipul Izakaya chiar lângă Cișmigiu (în cultura japoneză, Izakaya este un pub japonez, unde oamenii vin după muncă să bea și să mănânce la prețuri decente – cam ce e Irish pub-ul pentru irlandezi). Locul arată foarte bine, iar mâncarea e și mai și.
Burger Van Bistro
George Vraca 4
0720.287.437
Dacă te lovește pofta de un burger bun, poți da o fugă până pe strada George Vraca 4, la doi pași de Cișmigiu, pentru a te întoarce la picnic în parc cu niște burgeri de la Burger Van Bistro. Poți rămâne și la locație, pentru că au și o sală de mese, peste drum de bucătăria care înainte avea doar trei măsuțe înghesuite.
Wing Eat
Schitu Măgureanu 61
0790.057.939
Iată și un mic local din apropierea parcului specializat în aripioare de pui prăjite și servite, bineînțeles, cu cartofi prăjiți și cu tot felul de sosuri. În meniu găsești, printre altele: Buffalo Wings, Sriracha Honey Wings, Pepper Lime Wings, Creamy Onions Wings, Barbeque Wings. Au și cafea de specialitate de la Origo, dar și câteva beri artizanale.
Ave Forchetta
Matei Millo 5
0748.883.205
Deschis recent în noua clădire de birouri ridicată lângă Palatul Telefoanelor, Ave Forchetta este un restaurant italienesc cu un design urban, relaxat. Mâncarea arată excepțional, iar clienții sunt întâmpinați cu un „meniu italiano vero, molto delizioso… with a twist!”, dar și cu preparate gătite cu ingrediente proaspete, sustenabile, după rețete clasice. Un lucru e cert: o să faci multe poze dacă optezi pentru un brunch aici.
» Vezi alte recomandări din capitolul EAT & DRINK.