Printre cele mai aşteptate filme din luna februarie se numără comedia romantică Ramon, primul lungmetraj produs de îndrăgitul actor Pavel Bartoş.
Filmul incită în egală măsură prin lansarea unui personaj ce se anunţă a fi extrem de simpatic, erou chiar de posibilă franciză – viticultorul bonom şi idealist care-şi caută dragostea într-o metropolă nu foarte prietenoasă cu visătorii -, şi prin distribuţia cu o largă arie de acoperire în ceea ce priveşte popularitatea, indiferent de mediul din care provin performerii (cinema, teatru, TV sau online), din povestea lui Ramon/Bartoş făcând parte, printre alţii, posesori de nume rezonante pentru varii tipuri de public, precum Smiley, Andreea Vasile, Andreea Esca, Iulian Postelnicu, Elvira Deatcu, Selly, Rodica Mandache sau Alexandru Ion.
Întrucât Ramon intră în cinematografe începând din 3 februarie, l-am rugat pe PAVEL BARTOŞ să ne ofere unele lămuriri legate de cât se regăseşte în personajul pe care l-a creat şi cum a decurs gestaţia filmului, odată definitivat scenariul dezvoltat în baza ideii sale de către Lia Bugnar, Jesús del Cerro şi Anghel Damian.
Pavel, cum s-a născut în mintea ta acest supererou şi cine crezi că îl va simpatiza mai mult?
În fond, el este un om simplu, aşa că, până la urmă, cei din jurul lui decid dacă este sau nu supererou… de fapt, contextul îl face să oscileze între aceste două, hai să le zicem, aptitudini sau calități ale lui. Îl am în cap pe Ramon de vreo 10 ani de zile dar, cumva, a prins sămânță mai concret acum 5 ani, când am zis că poate fi un personaj pe care să îl joc şi atunci mi-a venit și ideea lungmetrajului. Pot spune însă că abia de vreo trei ani lucrăm concret la el, eu și Jesús del Cerro, şi iată că am ajuns acum la rezultatul final.
Să ne bucurăm din 3 februarie de acest personaj și de filmul în sine, pentru că e unul pentru toată lumea, de la copilul de opt ani până la copilul de 118 ani.
Fiecare se regăsește, pentru că este un alt tip de comedie, în care avem și acțiune, avem și emoții, avem şi… romantism, dacă poți să îi zici așa. Chiar am făcut o previzionare cu diferite categorii de vârstă și, culmea!, dacă de la cei de peste 25 de ani ne așteptam oarecum la reacții foarte bune, am primit una la fel de bună şi de la categoria între 16 și 25 de ani… adică s-a lăsat cu aplauze la final, ceea ce ne-a bucurat, pentru că înseamnă că se regăsesc. Ne-am dat seama că, dacă povestea este bună, lumea o acceptă indiferent de vârstă, intră în poveste, se duce cu ea și se bucură.
Spune-mi câteva trăsături care îl definesc pe Ramon.
Așa cum ziceam, inclusiv în sinopsis, el este un om simplu, un viticultor care, într-o zi, este luat cumva din zona lui de confort datorită unei conjuncturi: întâlnește cea mai frumoasă femeie din lume… pentru el, de care se îndrăgostește și pornește în căutarea acesteia în Bucureștiul pe care unii prieteni de-ai lui îl consideră “sălbatic” și “periculos”. El crede însă în visul lui și crede în iubire, dar bineînțeles că este pus în diferite situații în care, om simplu fiind, reacționează complet diferit de cum ar reacționa oricine altcineva, iar asta îl face ilar… îl face, poate, de neînțeles pentru unii. Și de aici pornește tot umorul situației.
De ce ai ales să-l faci viticultor? Ramon ar fi putut produce, de exemplu, țuică sau sirop de coacăze…
Când faci un film, trebuie să cauți resurse financiare. Multe și importante. Noi am găsit un susținător foarte puternic, Domeniile Sâmburești, iar ei ne-au ajutat foarte mult şi atunci, firesc, am pornit de la ideea asta, că el pornește în căutare din acea lume a podgoriilor, a viticulturii. Deci știi cum e, conjunctura îşi are rolul ei într-o anumită situație.
A intervenit, practic, postura ta de producător al filmului. Apropo de asta, în 2020, când ne-am văzut pe tema scurtmetrajului tău Tradiții românești, mi-ai zis: “tot așteptam să vină filmul la mine, iar când am văzut că nu vine în halul în care am vrut eu, am zis să mă duc eu spre el și acum e normal să vreau să continui această experiență… îmi doresc să produc filme în care să joc eu“. Vorbeşte-mi de experiența de producător a lui Ramon.
E o diferență mare, mare, mare între a fi producător de scurtmetraj și a fi producător unui film de lungmetraj. În primul rând, resursele sunt altele, echipa este mult mai mare. Eu sunt co-producător și am zis că, dacă tot e să alcătuim o echipă, hai să fim noi cei care facem echipa ideală… dar care ar fi echipa ideală? Am avut foarte multe de învățat de la Jesús.
Ideea este că am avut, cu ceva ani în urmă, șansa unui rol într-un film în regia lui Jesús del Cerro, în prima comedie de Crăciun făcută după Revoluție, Ho Ho Ho [din 2009], şi acolo, cunoscându-l, ne-am promis că, atunci când eu voi fi și producător, el va fi regizorul cu care voi lucra… iar el a crezut atât de mult în visul meu, încât a devenit și co-producător.
Revenind la echipă, Jesús mi-a spus: ‘Hai să alegem oamenii potriviți în locul potrivit, că după ei, în jurul lor, voi veni ceilalți oameni foarte buni’. Am pornit de la echipa de scenariu Anghel Damian-Lia Bugnar, DoP Adrian Silișteanu, Luminița Mustață la scenografie… am adunat oameni de bună, bună calitate și, foarte important, cu care ne făce plăcere să lucrăm. Pentru că noi, filmând concret doar 21 de zile, adică destul de puțin, în 14 locații diferite – la podgorie, aeroport, multe exterioare în București -, adică nu ne-am limitat doar la un singur loc… asta ne-a “costat”, iar noi am vrut să adunăm o echipă cu care să lucrăm într-un timp eficient și să lucrăm foarte bine calitativ.
Eu sunt convins că cel care va veni la cinema să-l vadă va zice în primul rând… ‘Wow, cum arată filmul!’, pentru că ne-am dorit mult ca el să arate într-un anume fel. Şi nu a fost nimic ușor, pentru că am prins toate vremurile teribile posibile. Că cel mai greu în toată treaba ta de producător e să găsești resursele financiare şi când credeam că am găsit, sau măcar că suntem pe drumul cel bun, a venit pandemia şi ne-a alungat o grămadă de sponsori, mai ales din industria HoReCa.
După ce-a trecut pandemia și am crezut că ne revenim, a venit războiul din Ucraina…. adică tot timpul se întâmpla câte ceva care ne făcea munca noastră și mai grea. Dar nu ne-am dat bătuți!
Până să ai primul tău rol principal într-un film românesc, ai devenit actor de primplan în cinematografia europeană… acum un an a fost premiera comediei cehoslovace în care joci, V lete ti poviem. Poți să-mi spui câteva cuvinte despre povestea asta?
Mie, experiența europeană de film, atunci când am filmat la Bratislava, mi-a făcut tare bine, pentru că acolo se fac foarte multe filme independente de succes la public şi este o întreagă rețea, care, din păcate, la noi abia se naște, şi am văzut cum se lucrează în echipă. Acolo am realizat că, dacă ai o echipă bună calitativ, care crede în visul și în proiectul tău, poți să faci lucruri extraordinare… deci acolo am învățat că echipa este foarte, foarte importantă. Ce mi-a plăcut foarte mult, și asta poate să o confirme orice actor român care a filmat atunci, în acele zile, de la Dana Rogoz până la Andreea Vasile, e că toţi s-au comportat exemplar.
Era un respect reciproc între toate compartimentele care m-a făcut să-mi spun că, atunci când o să îmi fac și eu echipa, vreau să fie la fel. M-a ajutat foarte mult acea experiență și bineînțeles că m-a bucurat, profesional vorbind, fiindcă a fost un rol principal într-un film care a fost de real succes la public… a fost numărul numărul unu în Cehia și în Slovacia la vânzări și succes la public! M-a ajutat enorm de mult și mi-a făcut bine, și acum mai vreau… tocmai aia e, că mi-a deschis apetitul. Mai doresc să joc, să mai fiu un actor de anvergură europeană.
Fiindcă ai pomenit de Andreea Vasile, pe ea o regăsim în distribuția lui Ramon…
Da, acolo am cunoscut-o pe Andreea, dar niciodată nu mă gândeam că va fi ea protagonistă în filmul Ramon, pentru că eu, ca producător, am avut încredere foarte mare în Jesús [del Cerro], regizorul, și i-am zis: ‘Tu faci castingul, tu chemi oamenii, tu ești responsabil de acest lucru.’. A ales oamenii pe care și i-a dorit şi mă bucur că a fost așa, pentru că au fost și niște descoperiri formidabile, de la actori foarte tineri, ca Teona Stavarachi sau Alexandru Ion, până la actriţe extraordinare cum sunt Andreea Vasile şi Carmen Tănase.
Avem și două premii Gopo în distribuție: Iulian Postelnicu și Bogdan Farcaș. Și o revelaţie, la fel, extraordinară, dar aici este meritul directorului de casting, Domnica Cîrciumaru, care l-a descoperit pe Bogdan Horga, un actor de la Botoșani senzațional, cu care îmi doresc, de altfel ca şi cu toţi ceilalţi, să mai joc de acum înainte.
Dat fiind faptul că trăiești în minte cu acest personaj de un deceniu, cât din Pavel Bartoș e Ramon și cât din Ramon și-ar dori să fie Pavel Bartoș?
Ca să nu fim ipocriți… destul de mult. Nu neapărat elemente autobiografice, dar are multe trăsături din Pavel Bartoș. În primul rând, are acea dorință de a face bine care, cred eu, mă caracterizează și pe mine. De a face bine în jurul tău, că acum nu mai este bine înțeleasă această atitudine, a devenit altceva. Şi cred că mai avem o asemănare extraordinară: atunci când credem în ceva, dacă credem într-un vis, ne luptăm până la capăt pentru a-l îndeplini.
Aici e trăsătura principală, punctul comun, al meu și al lui Ramon. Că și el este un om care, dacă și-a pus ceva în cap și crede într-un vis, merge până la capăt. Cum se va termina? Vedem, dar mergem până la capăt, ceea ce este foarte important.
Dar pentru ce crezi că Ramon ar putea să-l invidieze pe Pavel Bartoș?
Pentru familia care o are Pavel Bartoș. Punct. Și pentru profesia care o are și pentru că face ceea ce îi place. Poate pentru asta, dar, în rest, pentru simplitatea lui și pentru zona în care noi l-am pus să locuiască, îl invidez eu. Adică îl invidiez în toată simplitatea și liniștea pe care el o are. Mi-aș dori de multe ori, în toată nebunia asta în care trăim câteodată, să am parte de simplitatea vieții lui Ramon.
Interviu de IOAN BIG
