Când deja se numără pe degetele de la o mână zilele rămase până la o nouă ediție de TIFF, știi că a venit momentul în care trebuie să începi să-ți faci lista de filme de văzut.
Între 12 și 21 iunie, Clujul redevine pentru a 25-a oară casa TIFF-ului. Programul din acest an aduce zeci de proiecții și evenimente, dar dintre ele am ales cinci dintre cele mai așteptate filme ale ediției aniversare.
Cinci filme de salvat pe bucket list-ul de la TIFF 2026
Cinci titluri care mizează pe unele dintre cele mai puternice nume ale cinemaului european și internațional, fie ei regizori sau actori: Radu Jude, Pedro Almodóvar, Juliette Binoche, Sandra Hüller și Mads Mikkelsen.
Jurnalul unei cameriste
După un 2025 prolific, în care a lansat două lungmetraje remarcabile, „Kontinental ’25” (la care s-a stat la coadă la proiecția din cadrul TIFF-ului de anul trecut) și „Dracula”, precum și după retrospectiva integrală a filmografiei sale prezentată la Centrul Pompidou din Paris, Radu Jude revine la ediția aniversară a festivalului cu cel mai recent film al său, „Jurnalul unei cameriste”. Acesta se vede la Cluj la mai puțin de o lună de la premiera mondială de la Cannes, unde proiecția a fost aplaudată îndelung de sala plină.
„Povestea se concentrează pe viața unei tinere femei din România care lucrează pentru o familie din Bordeaux. Este un film care amestecă diverse teme: emigrația, sărăcia, raportul dintre Est și Vest, raportul dintre teatru, literatură și cinema.”
Filmul nu este o adaptare à la lettre a romanului omonim semnat de Octave Mirbeau, ci împrumută câteva dintre temele acestuia, pe care le reinterpretează într-o formă originală. Prin felul în care sfidează regulile, explorează teme incomode și pune în relație trecutul cu prezentul, dar și prin impulsul de a surprinde realitatea în timp real, Radu Jude s-a impus drept una dintre cele mai distinctive și apreciate voci ale cinematografiei contemporane.
Crăciun amar
Tot de la Cannes ajunge la Cluj și noul film al lui Pedro Almodóvar, „Crăciun amar”, o autoficțiune în care regizorul spaniol transformă propriile obsesii, experiențe și neliniști legate de creație într-o poveste care amestecă deliberat realitatea și ficțiunea. Revenind la o formulă apropiată de „Durere și glorie”, lansat în 2019, Almodóvar revizitează unul dintre teritoriile sale cele mai fertile: relația ambiguă dintre autor și opera sa.
Prin intermediul unui personaj-regizor (Elsa, interpretată de Bárbara Lennie) care își transformă apropiații în material artistic, filmul chestionează limitele dintre confesiune și ficțiune, precum și prețul pe care îl presupune transformarea experiențelor personale în material artistic. După moartea mamei sale, Elsa încearcă să își găsească echilibrul între doliu și obligațiile profesionale și decide să ia o pauză împreună cu cea mai bună prietenă. Povestea lor se sincronizează cu cea a unui scenarist și regizor de film (Raúl, interpretat de Leonardo Sbaraglia), arătând cum viața și ficțiunea sunt interconectate, uneori în modul cel mai dureros cu putință.
Programul TIFF 2026 include și proiecția lungmetrajului de debut al regizorului, „Pepi, Luci, Bom și multe alte fete”, lansat în 1980, o ocazie de a viziona cele două capete ale operei sale vaste ce se întinde pe mai bine de cinci decenii.
Regina și marea
Un film de revenire majoră pentru Lance Hammer, după o pauză de aproape 20 de ani de la debutul său regizoral, „Regina și marea” este o dramă despre demență și responsabilitate familială, în linia unor filme precum „Amour” (regia Michael Haneke, 2012), „Still Alice” (regia Richard Glatzer, Wash Westmoreland, 2014) sau „The Father” (regia Florian Zeller, 2020).
Filmul este condus de Juliette Binoche, în rolul unei femei a cărei mamă suferă de demență în stadiu avansat și care, împreună cu Martin, tatăl ei vitreg, trebuie să decidă dacă Leslie și-a pierdut abilitatea de a lua decizii oportune pentru ea însăși. Și, dacă da, cine preia responsabilitatea? Partenerul de viață, fiica, o instituție? Criticii au lăudat al doilea lungmetraj al regizorului american și l-au descris ca fiind „riguros, aproape clinic”, „lipsit de sentimentalism”, iar despre interpretarea lui Binoche, că ar fi „una dintre cele mai bune din carieră”. Filmul a fost recompensat cu doi Urși de Argint la Berlinale 2026.
Tot în cadrul TIFF 2026, pe Juliette Binoche o găsim și în postura de regizoare debutantă cu documentarul „Noi doi, în mișcare”, realizat în colaborare cu coregraful Akram Khan. Filmul pornește de la experiența lor comună din spectacolul „IN-I” și urmărește procesul de lucru din spatele acestui proiect.
Rose
După rolurile din „Anatomia unei prăbușiri” și „Zona de interes”, Sandra Hüller a devenit una dintre cele mai aclamate actrițe europene ale momentului. Ceea ce face ca „Fatherland”-ul lui Paweł Pawlikowski și „Rose”-ul lui Markus Schleinzer, ambele cu Hüller în rol principal, să fie printre cele mai așteptate titluri ale cinemaului european recent.
La TIFF poate fi văzut „Rose”, o dramă de epocă plasată în secolul al XVII-lea, după Războiul de Treizeci de Ani. Hüller joacă o femeie care se dă drept bărbat-soldat și ajunge într-un sat izolat, unde își revendică o moștenire și încearcă să își construiască o viață într-o comunitate extrem de suspicioasă. Pentru acest rol, Sandra Hüller a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună actriță, la exact două decenii după primul său premiu obținut la Berlinale, pentru rolul din „Recviem”, primul ei rol principal.
Ultimul viking
Dacă există o rețetă care funcționează fără greș în cinemaul danezului Anders Thomas Jensen, aceasta combină umorul negru, situațiile absurde și prezența lui Mads Mikkelsen într-un rol excentric. „Ultimul viking” se înscrie perfect în acest registru și devine unul dintre titlurile de neratat la TIFF 2026.
Pentru a șasea colaborare dintre Jensen și Mikkelsen, filmul continuă o formulă deja bine cunoscută, în care actorul revine într-un rol la limita dintre comic și tragic, interpretându-l pe Manfred, care alături de fratele său Anker a furat în urmă cu 20 de ani o sumă mare de bani. În prezent, Manfred suferă de o tulburare de identitate disociativă și trăiește într-o realitate fragmentată, în care se crede John Lennon. Când Anker iese din închisoare și vrea să recupereze prada, „John” nu-și aduce aminte nici în ruptul capului unde a îngropat Manfred banii.
