Sayaka Murata: Femeia minimarket | „Acolo mă așteaptă cutiuța mea, scăldată în razele soarelui: acolo, în minimarket, e lumea mea normală, un univers de nezdruncinat, ce merge perfect, fără oprire.”
Cartea a fost tradusă la Editura Polirom/ Foto: Monika Mogi
Descris de scriitoarea Ruth Ozeki ca fiind „un dar pentru oricine s-a simțit respins de lumea în care trăiește”, Femeia minimarket, romanul autoarei japoneze Sayaka Murata, publicat în anul 2016 (și câștigător al Premiului Akutagawa), urmărește viața unei femei de 36 de ani, Keiko Furukura, care lucrează, cu jumătate de normă, de 18 ani într-un minimarket non-stop aflat într-o suburbie a orașului Tokyo.
Narată de eroina cărții, povestea începe cu ceea ce ea numește vocea minimarketului, o introducere în micuța lume a magazinului Smile Mart (în care auzim clopoțelul de la intrare, reclamele neîntrerupte, produsele plimbate dintr-un colț în altul și clienții vorbind între ei), prin intermediul căreia ne putem transpune cu totul în universul în care femeia își duce existența zi de zi.
Astfel, primul lucru pe care îl învățăm, ca cititori, despre protagonistă, este că, în lumea în care trăiește (un spațiu strict, dictat de foarte multe norme și obiceiuri sociale pe care nu le înțelege), reprezintă, în ochii celorlalți, o anomalie:
„Mă hotărâsem să nu mai fac după cum mă tăia capul, ci doar să imit ca o maimuță ce făceau toți ceilalți și să urmez întocmai instrucțiunile date…oamenii din jur păreau, în sfârșit, ușurați”, locul de muncă fiind, pentru ea, singurul spațiu în care se simte acceptată și „normală”.
Sayaka Murata vizitând un minimarket din Tokyo/ Kentaro Takahashi
După ce începe să fie judecată de prietenii și de familia ei (Keiko nu avea un loc de muncă cu normă întreagă și nu era căsătorită, aspecte considerate inacceptabile în societatea niponă și nu numai, fiind elementele folosite de Murata pentru a discuta, subtil, despre iluzia libertății din lumea contemporană), care își doresc pe tot parcursul romanului să îi schimbe stilul de viață (apărând, foarte mult, din partea lor, sintagma „cum este normal”), privind-o ca pe o problemă care trebuie rezolvată, atunci când un bărbat pe nume Shiraka (un personaj foarte agresiv și misogin, care, la rândul lui, nu se poate integra în societatea în care trăiește) se angajează la minimarket, protagonista îi propune, pentru a scăpa de presiunile venite din partea celor apropiați, o căsătorie falsă.
El acceptă și se mută, imediat, în apartamentul ei, în care își dorește să trăiască, dormind în cadă și jucându-se jocuri video, pentru totdeauna (putând fi descris perfect prin termenul de hikikomori).
La finalul romanului, după ce Shiraka o convinge pe eroină să renunțe la pasiunea ei pentru magazin, pentru a lucra cu normă întreagă, într-o companie unde putea câștiga bani pentru amândoi, ultima secvență o arată pe Keiko mergând spre interviul de angajare.
Înainte de a ajunge, se oprește într-un minimarket, privește viața pe care a avut-o timp de 18 ani, și, auzind din nou acel glas cu care a început povestea, realizează că „normalitatea”, așa cum este prezentată de cei din jurul ei, nu o va putea face fericită, renunțând, pentru prima dată, la așteptările oamenilor pentru micuțul ei univers: „Trebuia să-mi găsesc un alt minimarket la care să lucrez. Acolo e lumea în care eu am încredere.”
Foto: Kentaro Takahashi
Specific stilului lui Sayaka Murata (care, la rândul ei, a lucrat aproape 18 ani într-un supermarket din Japonia), întreaga povestire este spusă cu un umor (aproape negru) fantastic, ce nu lasă cititorul să simtă tristețe sau milă față de personajul principal (Keiko nu se plânge niciodată de viața pe care o duce sau de problemele pe care le are, neînțelegând de ce o fac, pentru ea, cei din jur), care își dorește doar să trăiască într-un conformism diferit (aproape robotizat, cu reguli simple, prezentate într-un manual) față de restul societății.
Pe întreg parcursul romanului, Keiko descrie magazinul ca fiind propria ei cutie transparentă. În final, când realizează că normalitatea celorlalți nu e potrivită pentru ea, înțelegem și noi, ca cititori, de ce: chiar dacă poate vedea în exteriorul său și poate sparge sticla oricând, preferă să rămână în interior, ca parte a minimarketului.
Text de CLAUDIA ALDEA
