Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 21/11/2022
Artă & Cultură / Carte

ALEGERILE CLAUDIEI | Chimamanda Ngozi Adichie: Feminist(ă), Feminiști

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii ALEGERILE CLAUDIEI | Chimamanda Ngozi Adichie: Feminist(ă), Feminiști Share ALEGERILE CLAUDIEI | Chimamanda Ngozi Adichie: Feminist(ă), Feminiști
Chimamanda-Ngozi-Adichie


Chimamanda Ngozi Adichie: Feminist(ă), Feminiști

„Nu cultura îi definește pe oameni. Oamenii definesc cultura. Dacă este adevărat că deplinătatea umană a femeilor nu face parte din cultura noastră, atunci putem și suntem obligați să o facem parte din cultura noastră.”

Chimamanda Ngozi Adichie

Foto: Oliver Contreras

În anul 2012, scriitoarea nigeriană Chimamanda Ngozi Adichie (cunoscută pentru romane precum „Purple Hibiscus”, „Yellow Sun” sau „Americana”, și descrisă de The Times Literary Supplement ca fiind una dintre cele mai proeminente autoare contemporane, atrăgând cu succes o nouă generație de cititori către literatura africană) a fost invitată să țină un discurs în cadrul unui eveniment organizat de platforma TEDx Talks, devenit astăzi celebru sub denumirea We should all be feminists.

Doi ani mai târziu, el a fost transformat într-un eseu de 60 de pagini (tradus și la noi, de editura Black Button Books), care reprezintă o introducere (cu caracter autobiografic) în ceea ce înseamnă feminismul secolului XXI.

We should all be feminists | Chimamanda Ngozi Adichie | TEDxEuston

Lucrarea începe cu o scurtă povestioară, și cu descrierea primului moment în care scriitoarea a fost numită, la 14 ani, de prietenul ei, Okoloma, feministă: „Nu era un compliment. Îmi puteam da seama de asta din tonul său”. Pornind de la întâlnirea sa cu termenul, Chimamanda Adichie începe să își amintească, treptat, toate situațiile în care cei din jurul ei au oferit feminismului (și celor care luptă pentru egalitatea de gen și pentru libertatea de alegere) conotații negative.

De exemplu, atunci când a publicat cartea „Purple Hibiscus” (2003), în timpul turneului de promovare, un jurnalist i-a spus că feministele sunt, înainte de toate, femei nefericite și singure („M-am hotărât să-mi spun o Feministă Fericită”). În universitate, una dintre profesoarele ei credea că feminismul ține strict de cultura occidentală („Am hotărât să-mi spun o Feministă Africană Fericită”).

Apoi, prietenii și cei din familie îi declarau că feministele urăsc, probabil, toți bărbații („Am hotărât să fiu o Feministă Africană Fericită Care Nu Urăște Bărbații”).

Astfel, a început să realizeze că termenul este însoțit de o multitudine de stereotipuri și prejudecăți, care distorsionează și limitează modul în care oamenii se raportează atât la societățile în care trăiesc, cât și la experiențele celor din jur (singurele momente în care ele dispar fiind atunci când persoanele intră în contact direct cu fenomenele de discriminare, scriitoarea oferind din nou exemplul prietenilor ei, care au început să vadă lucrurile diferit când și-au dat seama că, din considerente de gen, ea este tratată, în diverse situații sociale, diferit).

Alături de problema prejudecăților, autoarea discută și despre cum, din cauza conotațiilor negative asociate celor care contestă modelul normativ, schimbarea se realizează mult mai greu: „Dacă facem un lucru din nou și din nou, devine ceva normal. Trebuie să ne creștem fiicele și fiii diferit”.

În a doua parte a eseului, Chimamanda Adichie prezintă ceea ce Alessandro Michele (directorul creativ al Casei Gucci) numea „nevoia de a elibera trăsăturile masculine reprimate”, vorbind, pentru început, despre vulnerabilitate, o caracteristică asociată, în mod tradițional, și într-o manieră negativă, genului feminin.

Aici, ea propune o restructurare a modului în care legăm anumite practici sociale de gen:

„Problema cu genurile este că mai degrabă ne prescriu cum ar trebui să fim decât să ne recunoască așa cum suntem. Imaginați-vă cât de fericiți și liberi am fi în lipsa așteptărilor impuse.”

După ce ilustrează exact cum vede modificarea societăților în care trăim, eseul se încheie cu propria ei definiție pentru feminist, feministă și feminiști:

„Sunt cei care spun: Da, există o problemă în ceea ce privește genul și trebuie să o rezolvăm. Cu toții trebuie să facem lucrurile mai bine.”

Chimamanda Ngozi Adichie: The danger of a single story | TED

Înainte de „We should all be feminists”, Chimamanda Ngozi Adichie a ținut, în 2012, tot în cadrul unei conferințe TED, un alt discurs, intitulat The Danger of the Single Story, unde a vorbit, prezentând copilăria sa petrecută în Nigeria, despre cum stereotipurile ne limitează și ne distrug perspectivele în mod definitiv.

Pornind prin a povesti cum, la vârsta de 7 ani, a început să scrie povești identice celor citite în copilărie (cu personaje deloc asemănătoare cu realitatea ei, care aveau obiceiuri complet diferite față de ceea ce îi era familiar), din cauză că nu întâlnise, până în acel moment, în literatură, eroi care să arate ca ea, iar apoi ajungând la istoria unui băiețel dintr-un sat din apropierea locului în care s-a născut (autoarea a crescut într-o familie nigeriană de clasă mijlocie, părinții ei fiind profesori universitari), pe nume Fide, pe care îl privea printr-o singură lentilă, și pe care nu îl înțelegea, din cauza lucrurilor pe care le credea, în totalitatea sa (tot ce știa despre Fide era că provenea dintr-o familie săracă, până când, într-o zi, când i-a vizitat sătucul, mama băiatului i-a arătat cum fratele său construia coșuri din rafie pictată:

,,Am fost surprinsă. Nu mă gândisem că cineva din familia lui ar fi putut într-adevăr să facă ceva. Despre ei auzisem doar cât de săraci erau.

Sărăcia era singura mea poveste despre ei”), scriitoarea prezintă perfect cum stereotipurile pot schimba atât relația pe care o avem cu cei din jur, cu experiențele lor sau cu viața lor, cât și modul în care ne raportăm la cine suntem cu adevărat, „We should all be feminists” fiind descrierea perfectă a luptei pe care trebuie să o ducem împotriva modelelor de gândire ce poartă cu ele conotații negative îndreptate spre anumite grupuri de persoane: „Ce contează cel mai mult este atitudinea noastră, mentalitatea noastră.”

Text de CLAUDIA ALDEA

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută