Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 04/09/2022
Muzică

Mastering the Music Business

Alina Bălan De Alina Bălan
Comentarii Mastering the Music Business Share Mastering the Music Business


Mastering the Music Business (MMB), singura conferință internațională pe teme de industrie muzicală din România, revine anul acesta între 6 și 8 septembrie, la București, în incinta Hotelului Caro.

Ediția cu numărul 7 reunește încă o dată artiști independenți, PR-iști, oameni de publicitate, antreprenori și oameni inspiraționali ai industriei muzicale, cu scopul de a solidifica industria și de a transforma conexiunile în oportunități.

Ca în fiecare an, MMB prezintă o selecție complexă și bogată de speakeri, peste 90, oameni cu o experiență vastă în industria muzicală și nu numai, domeniile conexe fiind așteptate de asemenea.

Prima zi, 6 septembire, este dedicată workshopurilor, având titluri precum Let’s play: the artist management game sau New sheriff: booking an international tour, iar cea de-a doua și a treia zi, 7 și 8 septembrie, este rezervată panel-urilor de dezbatere, interviurilor și prezentărilor.

mastering the music business

Speakeri la MMB

Printre cei 90 de speakeri confirmați se numără: Codie Childs, music supervisor la Sony și Playstation, Ronny Krieger, de la Patreon, Roxana Alexandu, de la Romanian Artist Agency. Așteptați sunt și artiști precum: SpikePaulina și Doru Trăscău, alături de reprezentanți de seamă ai festivalurilor precum: UNTOLDElectric CastleSagaEurosonic Noorderslag (NL). Acestora li se alătură și experți ale caselor de producție locale, Global RecordsCat MusicDeMoga MusicUniversal Music, și reprezentanți ai unor asociații profesionale europene, IMPALA, organizaţia care reuneşte asociaţiile naţionale de labeluri indie, și Liveurope, o inițiativă ce sprijină scenele europene.

mastering the music business

Noutățile ediției.

Networking-ul este o parte importantă a acestui eveniment. Astfel, organizatorii au pregătit pentru acest an cât mai multe ocazii pentru ca participanții să interacționeze între ei sau chiar cu cei ce sunt acolo să susțină o conferință sau un workshop. Meet the Experts este inițiativa ce anul acesta le oferă ocazia celor ce s-au înscris să își prezinte ideile sau să adreseze timp de 20 de minute întrebări experților străini prezenți la eveniment sau care fac parte din industria muzicală locală. În plus, se anunță petreceri speciale de deschidere și închidere ale evenimentului și timp special dedicat conectării cu cei prezenți.

Mastering the Music Business

Festivalul de showcase

De neratat este festivalul de showcase, ce reprezintă o parte substanțială a Mastering the Music Business. Concertele vor avea loc în fiecare seară a evenimentului, în Club Expirat, iar printre numele prezente se numără: HVNDS (RO), Aiko (CZ), Woodstock Barbie (HU) ȘI Cătălina Cara (MD).

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.