Brașovul are mereu spațiu pentru localuri noi. Ca în orice domeniu, însă, trebuie un plan solid pentru ca afacerea să funcționeze încă de la început. În acest plan este nevoie și de oameni foarte bine pregătiți, cu o experiență vastă, care pot rezolva eventualele probleme încă de la apariția lor.
Un bun exemplu este Le Petit Bistro, care a apărut de curând pe piața brașoveană, situat fiind pe strada George Barițiu, vis-a-vis de Biserica Neagră. Pentru a afla care sunt secretele din spatele unui local nou deschis, am stat de vorbă cu Adrian Iancu, managerul Le Petit Bistro, un om cu o experiență de peste 30 de ani în domeniu.
Zile și Nopți Brașov: Cum ați ajuns să conduceți acest local?
Adrian Iancu: Am fost contactat de un investitor brașovean, care mi-a propus acest proiect. Am lucrat 28 de ani în Buzău, pentru o mare companie din acest domeniu, dar am făcut parte și din alte proiecte importante din întreaga țară. La Buzău, fiind un oraș mic, era nevoie de o reinventare continuă, pentru că, în principal, clienții erau aceiași, ceea ce a însemnat un mare plus pentru cariera mea.
Mi-a plăcut foarte mult ideea acestui bistro. Mi s-a cerut să fac un proiect într-un loc cochet, cu o energie pozitivă uriașă, într-o zonă foarte importantă din Brașov. Mai întâi am venit în Brașov pentru a studia piața, să zicem. Astfel, după vreo două zile de analiză a ceea ce se întâmplă în domeniul HORECA din oraș, am decis să vin cu un proiect de bistro franțuzesc, italian și belgian, mai exact, un fusion între aceste stiluri.

ZN BV: Ce preparate propune Le Petit Bistro?
AI: Avem un meniu bazat pe mic-dejun, prânz și cină. Micul dejun l-am structurat mult pe partea de desert și, totodată, pe fructe. Este unul cât se poate de sănătos, gătit fără ulei. Unul dintre lucrurile importante de la Le Petit Bistro este acela că tot ceea ce oferim este produs de noi. Spre exemplu, aluatul de wafe este produs de noi, fără premix. Din ceea ce știu, acest lucru este o premieră pentru Brașov. Apoi, noi ne axăm mult și pe o sumedenie de dulciuri. Eu m-am specializat în Franța, unde am lucrat ca ciocolatier, dar și în Italia, la Filicori Zecchini, pe partea de cafea. Am o vastă experiență și în bucătăria internațională, așa că am venit cu un meniu accesibil oricărei vârste, de la copii și până la oameni de peste 80 de ani. Avem și un wine bar, oferim și brânzeturi din zona Transilvaniei, evident și din Brașov.

ZN BV: Care credeți că este principalul atu care face un local să funcționeze.
AI: Este o lege de bază în industria ospitalității. Dacă ceva merge bine, nu trebuie schimbat. Și mai este ceva. Nu locația trebuie să vândă, ci produsele oferite. Ele atrag clienții. Le Petit Bistro este un local mic, cu 28 de locuri, dar care oferă preparate diversificate, care pot mulțumi orice cerințe.

Interviu realizat de Vlad T. Copilu


