Ai fost la Steve Aoki la Neversea și n-ai fost nimerit de vreun tort? Nu-i problemă, mai ai o șansă în cazul în care mergi și la Untold sau, cum i se spune anul acesta, Temple of Luna. În 2022, lineup-ul Untold aduce nume mari atât din industria muzicii electronice, cât și din cea a artiștilor pop consacrați. Totuși, nu putem să nu remarcăm faptul că unii artiști care erau nelipsiți de la acest festival, nu sunt prezenți anul acesta, dar până ajungem la ei, hai să vedem totuși cine vine.
Așa cum am amintit câteva rânduri mai sus, Steve Aoki este nelipsit de pe mainstage-ul evenimentelor Untold. Celebrul DJ de origine japoneză are numeroase premii în industria muzicii electronice, precum și o nominalizare la Grammys în 2013. Poate un lucru mai puțin cunoscut despre artist este faptul că i-au fost alocate trei recorduri mondiale Guinness în 2014: pentru cele mai lungi ovații într-o mulțime, pentru cele mai multe bețișoare luminoase ridicate în aer timp de 30 de secunde și pentru muzicianul ce a călătorit cel mai mult timp de un an. Steve Aoki ocupă poziția a zecea în topul celor mai buni 100 de DJ realizat anual de DJMag.
Dacă tot am intrat în topul artiștilor, este bine de menționat faptul că anul acesta va urca pe scena Untold, cel care ocupă prima poziție, David Guetta. Este imposibil să nu îi fi auzit măcar o dată numele acestui artist, având în vedere că are șapte albume în care se găsesc hituri precum: When Love Takes Over, Memories, Where Them Girls At sau Play Hard. În lunga listă de realizări a lui Guetta se numără două premii Grammy, un American Music Award și un Billboard Music Award. Nu ar fi exclus ca în acest an, David Guetta să fie prezent și în show-urile lui J Balvin, G-Eazy sau Anne-Marie pe mainstage, având în vedere că și aceștia vor fi prezenți la Untold și au hit-uri în colaborare cu dj-ul.
Un alt duo pe care poate l-ai ratat la Neversea, dar trebuie neapărat să îl prinzi la Untold sunt Dimitri Vegas & Like Mike. Cei doi, deși la momentul actual sunt clasați pe poziția a cincea în topul celor mai buni DJ, aceștia au ocupat prima poziție în 2015 și 2019 și poziția a doua în 2014, 2016, 2017, 2018 și 2020. Frații și-au început cariera sub numele de scenă DNM, iar prima lor îndatorire ce a contribuit la faima actuală, a venit în 2010 când le-a fost solicitat să realizeze imnul Tomorrowland, Tomorrow (Give in to the Night). De atunci, cei doi au continuat să facă imnul festivalului până la ediția din 2014, inclusiv. Deși puțin probabil, prezența la Untold și a lui Steve Aoki ne face să sperăm la un mic moment 3 are Legend, proiectul celor trei artiști în care mixează împreună.
Din păcate, anul acesta lipsesc performeri foarte așteptați, care își făcuseră un obicei de a participa la Untold. Unul dintre ei este chiar Martin Garrix, care a fost prezent la aproape toate edițiile festivalului, excepție făcând cea din 2018 și prima ediție Untold din 2015. Un alt artist ce părea că va fi prezent mereu la festival, este Danny Avila, care în 2019 a inaugurat un show inedit în colaborare cu Flying Steps. Avila a fost totuși prezent la Neversea cu un nou show, Mainstage Techno. Anul acesta suntem lipsiți și de momentele W&W, KSHMR sau Armin van Burren care adesea făceau intrarea la Mainstage imposibilă.
Momentele arhidiscutate ale lui Salvatore Ganacci sau cele ale lui Alan Walker vor fi lipsite și de la această ediție Untold, însă ne putem bucura în continuare de show-urile incendiare ale lui Tujamo, Vini Vici, Don Diablo sau Hardwell.
E bine de știut că nu există o singură scenă la Untold, ci mai multe, pentru a satisface gusturile oricărui participant, așa că dacă te afli în categoria celor care ascultă mai de grabă Macanache sau Șuie Paparude, scena Alchemy este perfectă pentru tine. În cazul în care rezonezi mai bine cu zona techno, Galaxy Stage este locul potrivit, iar dacă ești genul căruia îi place să descopere viitorii artiști de pe Mainstage înainte de a deveni populari, Time stage este locul în care vei auzi nume precum Andrew Maze sau Paul Damixie, dar și apariții inedite precum Andi Moisescu sau Andreea Esca&Otravă.
Nici fanii muzicii ceva mai liniștitoare și armonioase sau cei care caută genuri mai rar întâlnite ca euphoric hardstyle sau melodic techno nu au fost uitați. Scenele dedicate acestor genuri fiind Daydreaming și Fortune. Așa că salvează în calendar perioada 4-7 august și du-te cu gașca la Cluj pentru momente de neuitat, marca UNTOLD, festival ce se află în topul evenimentelor dedicate muzicii electronice din toată lumea.