Casa de Cultură a Studenților împreună cu Universitatea Națională de Arte “George Enescu” vor oferi ieşenilor două zile de ritmuri de jazz, concerte şi workshopuri
Aflat la cea de-a XII-a ediție, Iași Jazz Festival întâmpină vara în armonii de jazz. Aşadar,
Iubitorii de jazz de toate vârstele își vor acorda sufletele în spiritul acestui fascinant univers sonor, într-o frumoasă întâlnire ce va avea loc în următoarele două zile.
“După doi ani de pandemie, o perioadă dificilă pentru muzicienii din România, organizarea Iași Jazz Festival, ediția a XII-a, este un moment mult așteptat. Organizatorii evenimentului – Casa de Cultură a Studenților, Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Clubul de Muzică “Richard Oschanitzky”, Primăria Iași și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – au inclus această manifestare în cadrul FIE (Festivalul Internațional al Educației) și se așteaptă la un număr mare de spectatori care să sărbătorească alături de laureați, invitați, personalități ale jazzului românesc, studenți, elevi, tineri.” prof. Romeo Cozma, coordonatorul proiectului
Evenimente de neratat la acest Festival de Jazz
În prima zi a festivalului, începând cu ora 𝟭𝟳:𝟬𝟬, sala “Symposion” a Universității Naționale de Arte “George Enescu” din Iași – Corpul “Artes” va găzdui un 𝘄𝗼𝗿𝗸𝘀𝗵𝗼𝗽 𝗱𝗲 𝗶𝗺𝗽𝗿𝗼𝘃𝗶𝘇𝗮ț𝗶𝗲 𝗷𝗮𝘇𝘇 prezentat de jazzologul Florian Lungu. Seara va continua de la ora 𝟭𝟴:𝟯𝟬 cu “𝗗𝗶𝗮𝗹𝗼𝗴𝘂𝗿𝗶 𝗶𝗺𝗽𝗿𝗼𝘃𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲”, eveniment prin care muzicologul Alex Vasiliu va prezenta cei “𝟰𝟬 𝗱𝗲 𝗮𝗻𝗶 𝗱𝗲 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮𝗹ă” a profesorului Ș𝘁𝗲𝗳𝗮𝗻 𝗩𝗮𝗻𝗻𝗮𝗶.
A doua zi, începând cu ora 𝟭𝟵:𝟬𝟬, laureații concursului 𝗜𝗮ș𝗶 𝗝𝗮𝘇𝘇 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹 vor evolua într-un concert live pe scena sălii “𝗚𝗮𝘂𝗱𝗲𝗮𝗺𝘂𝘀” a Casei de Cultură a Studenților Iași.
Invitații serii vor fi: 𝗟𝘂𝗶𝘇𝗮 𝗭𝗮𝗻 – voce, 𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗛𝘂ț𝗮𝗻𝘂 – saxofon și 𝗖ă𝘁ă𝗹𝗶𝗻 𝗛𝘂ț𝗮𝗻𝘂 – pian.
Accesul în sală se face pe bază de invitație ce poate fi ridicată de la secretariatul instituției de L-V, în intervalul 09:00-15:30.
“Publicul ieșean, alcătuit în majoritate din tineri, a fost întotdeauna receptiv la muzica de jazz. Îi așteptăm pe toți fanii jazzului, indiferent de vârstă, pe 13 iunie, ora 17, la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” și pe 14 iunie, ora 19, la Casa de Cultură a Studenților pentru a ne bucura împreună de muzică bună la Iași Jazz Festival 2022” a precizat prof. Romeo Cozma, coordonatorul proiectului.
Programul Complet al Festivalului
- Luni, 13 iunie 2022
ora 17:00, sala „Symposion”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Corpul „Artes” – Workshop cu tema „Performanțe improvizatorice în jazzul contemporan”, prezintă Florian Lungu, realizator de emisiuni de radio și televiziune, jazzolog, compozitor;
ora 18:30, sala „Symposion”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Corpul „Artes” – „Dialoguri improvizate”, realizator – Alex Vasiliu, jurnalist, muzicolog, profesor; invitat Prof. Ștefan Vannai – 40 de ani de activitate muzicală - Marți, 14 iunie 2022
ora 19:00, sala „Gaudeamus”, Casa de Cultură a Studenților – Gala Premiilor „Iași Jazz Festival”, prezintă Florian Lungu & Alex Vasiliu; invitați – Luiza Zan -voce, Alex Huțanu – sax, Cătălin Huțanu – pian.


