Se anunță deja o vară cu temperaturi care vor topi asfaltul în multe țări din Europa. De exemplu, în Spania, un val de căldură a transformat deja luna mai a lui 2022 în cea mai călduroasă lună mai din acest secol. E de așteptat să mai avem astfel de exemple și de prin alte părți, iar consumul de apă și gelato/ înghețată să crească spectaculos peste tot pe continent. Iată, așadar, care ar fi unele dintre cele mai bizare, dar și populare arome de gelato pe care europenii le vor consuma în următoarele luni.
Dacă tot pomeneam de Spania, o să fii surprins să descoperi că aici există o înghețată cameleon, una care-și schimbă culoarea în timp ce o mănânci. Este vorba despre o invenție genială a fizicianului spaniol Manuel Linares. Acesta a botezat-o Xamaleón, fiind inspirat de cameleonul care are această putere specială de a-și schimba culoarea pielii. Singurul loc de unde poți cumpăra această înghețată de-a dreptul magică este stațiunea Calella de Mar, care se află la 50 de kilometri de Barcelona.
În Cipru, cea mai populară aromă de gelato este cea de trandafiri, probabil bulgarii sunt și ei mari fani. Cea mai veche gelaterie din Cipru, Heraclis, este renumită pentru pentru acest tip de gelato și se spune că ar fi cea mai bună din țară. Deci, dacă vizitezi Cipru în vara asta, știi ce nu trebuie să ratezi!
Trecem pe o altă insulă, dar de această dată din nord. Știm despre irlandezi că-și iubesc nespus de mult berea Guinness, de aceea, una dintre cele mai populare arome de gelato de la ei este… ai ghicit, cea de bere Guinness. Ea e servită în mai multe gelaterii renumite din această minunată țară. De asemenea, irlandezilor le place să o combine cu o cupă de fistic, nu neapărat pentru gust, ci pentru că verdele e culoarea oficială a acestei țări.
Dacă tot suntem în această parte a lumii, află că în Marea Britanie, la mare căutare este înghețata de ceai negru și tutun. Dacă aroma de ceai negru nu este atât de absurdă și se potrivește de minune cu o zi călduroasă din Regat, aroma de tutun caramelizat poate părea o inepție… dar nu este. Sunt destule gelaterii extravagante care servesc acest tip de înghețată, iar în Londra e de găsit la Chin Chin Labs (49-50 Camden Lock Place, NW1 8AF).
În schimb, francezii se aventurează ca în zilele călduroase de vară să se răcorească cu gelato cu aromă de caviar. Producătorului francez de îngheţată Phillippe Faur i-au trebuit 6 luni pentru a-şi perfecţiona aroma de caviar, despre care spune că merge de minune cu cartofii copţi. Nu pare deloc apetisant, dar cine suntem noi să-i judecăm pe francezi?


Un lucru e clar: în Italia vei găsi cel mai bun gelato, iar gelateriile de aici produc sortimente la care nu te-ai fi gândit niciodată: wasabi sau prosciutto, de exemplu. Ok, poate astea nu sună foarte apetisant, dar e chiar recomandat să încerci un gelato de parmezan sau mozzarella. Un loc unde vei găsi aceste sortimente este gelateria Carapina din Florenţa (în piaţa Oberdan).
Belgienii au un soft spot pentru legume crude, dar şi pentru curry, pe care-l pun peste toate felurile de mâncare. Deci, nu e de mirare că în Bruxelles există o gelaterie care serveşte foarte multe sortimente de îngheţată de legume şi condimente: vânătă, morcov, muştar, curry etc. Se cheamă Comus & Gasterea (în apropierea staţiei de metrou Sainte Catherine, la adresa Quai Aux Briques 86).
Germanii au inventat o chestie foarte italienească, numită Spaghettieis. E un tip de îngheţată care seamănă foarte mult cu o farfurie de spaghete. Cum se face? Se ia îngheţata şi se dă printr-o răzătoare, apoi se serveşte cu frişcă, gem de căpşuni şi nucă de cocos. Acesta este un desert destul de popular printre germani și se regăsește în meniurile multor restaurante din această țară.
Grecii au multe lucruri bune, când vine vorba despre bucătăria lor, dar printre cele mai delicioase se numără și înghețata de baclava, iaurt și smochine. Aceste 3 arome sunt atât de populare încât le găsești în majoritatea gelateriilor care se respectă, deci pune-le pe toate într-un con atunci când mai treci prin Grecia!
Sortimentul de gelato care ar trebui să fie brand de România, un desert tradițional românesc, ar trebui să conțină fructe de pădure cu muguri de pin. Mă rog, unii ne-ar contrazice și ar spune că aroma de papanași ar trebui să reprezinte tricolorul. Însă, o gelaterie din Brașov a făcut, în urmă cu câțiva ani, un gelato la care sigur nu te-ai fi gândit, dar care este pe cât de românesc, pe atât de… dezgustător și surprinzător: mici și bere. Gelateria EIS[kalt] – 100% natürliches Eis, din Piața Sfatului, este cea care a făcut acest experiment.


