Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 12/05/2022
Artă & Cultură / Art Expo

ART SAFARI | Bătălia titanilor artei: Dali vs. Picasso

Teodora Bratu De Teodora Bratu
Comentarii ART SAFARI | Bătălia titanilor artei: Dali vs. Picasso Share ART SAFARI | Bătălia titanilor artei: Dali vs. Picasso


Art Safari, cel mai mare eveniment de artă din România, revine în atenția publicului cu cea de a IX-a ediție, care va avea loc la Palatul Dacia. Art Safari se transformă într-un maraton de artă, cu 2 sezoane expoziționale pe an, fiecare cu o durată de 3 luni. De pe 12 mai și până pe 7 august, de joi până duminică, vizitatorii din București și din toată țara vor putea admira opere aparținând marilor maeștri români, precum și artă internațională de prestigiu. O altă premieră cu care vine noua ediție a festivalului este o incursiune în lumea artistică spaniolă, ce aduce în atenția publicului lucrări mai puține cunoscute, dar spectaculoase, ale celor mai importanți artiști spanioli ai secolului trecut, printr-o expoziție în tandem cu Pablo Picasso și Salvador Dali.

Este vorba despre pavilionul „Picasso, Dali & Falla – Pălăria cu trei colțuri”, care va expune arta grafică a lui Pablo Picasso și Salvador Dali, realizată pentru spectacolul de balet „Pălăria cu trei colțuri” de Manuel de Falla. Pentru acest spectacol, Picasso și Dali au fost comisionați să creeze decorurile și costumele. La 100 de ani de la premiera din Paris, în 2022, spectacolul se mută în centrul istoric al Bucureștiului, într-o viziune nouă. Baletul a avut premiera în 1919, iar Picasso a contribuit și la partea de producție și compoziție, adăugând personaje noi poveștii, precum nebunii și La Mallorquina, dar și detaliile legate de coride. Sugestiile artistului l-au determinat chiar și pe compozitorul Falla să modifice compoziția și să creeze o uvertură, astfel încât publicul să aibă timp să admire cortina pictată special de Picasso pentru balet.

ART SAFARI | Bătălia titanilor artei: Dali vs. Picasso

„Roșu, galben și albastru” – Irina Dragomir

Alte expoziții care ne așteaptă sunt: „Roșu, galben și albastru”, prima expoziție personală a Irinei Dragomir, care fuzionează elemente din cultura pop, tendințele, simbolurile și convențiile contemporane; „Reconstituind artele din România în Israel” de Marcel Iancu, artist fenomen al secolului XX, care a orientat și definit arta de avangardă din România și din Israel, aducând-o în aceeași linie cu cea occidentală, în mediul căreia s-a format; „Light and Dark: Photographs from Germany”, de Barbara Klemm, organizată cu ocazia sărbătoririi a „30 de ani ai Tratatului de prietenie germano-român”, fotografiile surprinzând momente unice și adesea tensionate, precum viața de zi cu zi simplă, demonstrații, proteste și imigranți, evenimente culturale și spații urbane.

ART SAFARI | Bătălia titanilor artei: Dali vs. Picasso

„Light and Dark: Photographs from Germany” – de Barbara Klemm

Art Safari va organiza, ca în fiecare an, Night Tours. Tururile nocturne oferă o experiență spectaculoasă de vizitare, unică, publicul interacționând cu arta pe ritmuri de muzică live sau la un cocktail party.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.