Mereu m-au exasperat jocurile de cuvinte ale lunii mai, atât în engleză, cât și în română. „May the fourth be with you”, „Stii ce zi e azi? Maytrei”. Altfel, luna mai mi-a fost mereu dragă pentru faptul că e cea care vine cu speranța unor vremuri mai bune. E tot timpul cea mai de treabă lună din an, care ne spune mereu că se cunoaște cu vara, că e soră cu Iunie și că nimeni niciodată nu i-a vorbit de sus.
Mai 2022 are niște chestii în plus față de anii precedenți. E ceva mai sănătoasă și ne asigură faptul că vom avea o vară plină de festivaluri care SE ȚIN.Mai mult, dacă ne uităm la competițiile sportive, această lună vine cu niște meciuri tari cam prin orice campionat, chiar și la noi în țară. Filmele sunt pregătite să rupă încasările, mai ales că la finalul acestei luni avem lansarea unui film pe care îl așteptăm de mai bine de 35 de ani, adicătelea „Top Gun”.Ce mai, luna mai e ca un coș de picnic. Se găsește ceva pentru fiecare indiferent de gusturi, orientări culturale și mai ales bahice. Mai rămâne doar să țină vremea cu noi, dar așa cum spuneam mai sus, despre luna mai nu a vorbit nimeni niciodată de rău.
Sunt Vlad Copilu și vă invit să aveți zile și nopți de mai mai bune.