Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 09/05/2022
Viața Orașului Artă & Cultură / Art Expo

ROMANIAN DESIGN WEEK (RDW) 13-22.05.2022. O hartă a Capitalei designului românesc

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii ROMANIAN DESIGN WEEK (RDW) 13-22.05.2022. O hartă a Capitalei designului românesc Share ROMANIAN DESIGN WEEK (RDW) 13-22.05.2022. O hartă a Capitalei designului românesc


Timp de 10 zile, la a 10-a ediție, RDW, festivalul organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, ce a adus până acum în fața publicului peste 1.400 de proiecte de design și o medie de 150 de designeri și studiouri de design sau arhitectură pe an, transformă din nou Bucureștiul în Capitala designului românesc, promiţând o ediție aniversară cu totul specială, ce stă sub semnul #FORWARD și își imaginează un viitor sustenabil, incluziv, deschis colaborării și consumului de produse generate de industriile creative locale.

ROMANIAN DESIGN WEEK (RDW) 13-22.05.2022. O hartă a Capitalei designului românesc

Combinatul Fondului Plastic

Destinația principală din circuitul RDW (13-22 mai) este Combinatul Fondului Plastic (Băiculești 29), adresă ce reunește o comunitate artistică valoroasă și efervescentă și care va găzdui expoziții, evenimente, workshop-uri, dar și un spațiu outdoor special creat pentru ca vizitatorii să se bucure de un adevărat Design City sau un oraș în miniatură. O premieră absolută este amenajarea celui mai mare concept store de design românesc din țară, care se va întinde pe aproximativ 500 de metri pătrați. De aici vor putea fi achiziționate obiecte de design, bijuterii, obiecte vestimentare, produse cosmetice sau cărți realizate de artiști, branduri sau promotori ai designului local. Combinatul va fi parte și din circuitul Noaptea Muzeelor și va putea fi vizitat pe 14 mai, până la miezul nopții.

ROMANIAN DESIGN WEEK (RDW) 13-22.05.2022. O hartă a Capitalei designului românesc

Design GO

RDW sărbătorește comunitățile creative și hub-urile locale prin programul Design GO, format al festivalului ce propune peste 60 de evenimente-satelit și trasee speciale de design în cele mai importante și diverse zone ale Bucureștiului, activând astfel o serie de Cartiere creative pe tot parcursul festivalului. Pe de altă parte, pentru al treilea an consecutiv, programul RDW va cuprinde o serie de expoziții internaționale de design, în cadrul Design Flags, pentru a încuraja dialogul dintre piața românească de profil și cea internațională.

ROMANIAN DESIGN WEEK (RDW) 13-22.05.2022. O hartă a Capitalei designului românesc

Design House:

Așezămintele culturale Ion I.C. Brătianu. Unul dintre punctele cele mai importante de atracție la RDW 2022 este redeschiderea pentru publicul larg a Așezămintelor Ion I.C. Brătianu, imobil de patrimoniu situat în inima orașului, care face legătura dintre Piața Amzei și Bulevardul Dacia. Pe tot parcursul festivalului, publicul este invitat să redescopere zilnic spațiul care a împlinit recent un secol de la prima cărămidă așezată, ce va fi reconfigurat zi de zi, printr-o expoziție personală diferită, semnată de unul dintre cei 10 designeri români din zona designului de produs, a designului grafic și vestimentar. RDW completează expoziția principală cu o intervenție audio, ce caută să recupereze și să redea memoria acestei clădiri de patrimoniu, familiarizând publicul cu istoria și arhitectura casei, dar și cu influența familiei Brătienilor în viața culturală a bucureștenilor.

ROMANIAN DESIGN WEEK (RDW) 13-22.05.2022. O hartă a Capitalei designului românesc
Așezămintele culturale Ion I.C. Brătianu

ROMANIAN DESIGN WEEK (RDW) 13-22.05.2022. O hartă a Capitalei designului românesc

Programul Noul Bauhaus European

constă într-o expoziție-manifest, realizată alături de NOD Makerspace, în jurul exemplelor de bune practici, a proiectelor și organizațiilor ale căror valori definesc conceptul de Noul Bauhaus la nivel local în prezent, ce pune în centru importanța dialogului artistic multidisciplinar, puterea adaptabilității mediului artistic, respectiv contribuția pe care acesta o poate aduce societății. Pe lângă o serie de instalații interactive, ce vor putea fi vizitate la Galeria Nicodim, din cadrul Combinatului Fondului Plastic, programul va fi completat și de o serie de proiecte expoziționale, respectiv de o întreagă hartă a spațiilor și evenimentelor relevante pentru valorile Noului Bauhaus din București.

ROMANIAN DESIGN WEEK (RDW) 13-22.05.2022. O hartă a Capitalei designului românesc

În acest an, una dintre destinațiile de vizitat în cadrul RDW este și Muzeul Țăranului Român, care găzduiește expoziția de artă multidisciplinară Reconectat la natură, realizată de Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23, ce vorbește despre modalitățile prin care patrimoniul imaterial își poate găsi loc în arta contemporană. Conceptul expozițional pune la un loc meșteșugari, creatori populari sau reprezentanți ai unor comunități rurale cu artiști, designeri și experți ai industriilor creative. Aceștia prezintă împreună câte o lucrare de artă contemporană reprezentativă pentru ideea conform căreia tradițiile creative vor circula întotdeauna din trecut, prin prezent, spre viitor.

Bilete pentru RDW 2022

Biletele pentru Romanian Design Week 2022 (13-22 mai) pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută