Meniu Zile și Nopți

Artă & Cultură

Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 18/04/2022
Artă & Cultură / Carte

ALEGERILE CLAUDIEI | Joan Didion: Anul gândirii magice

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii ALEGERILE CLAUDIEI | Joan Didion: Anul gândirii magice Share ALEGERILE CLAUDIEI | Joan Didion: Anul gândirii magice


„În urmă cu 9 luni și 5 zile, în seara de 30 decembrie 2003, în jurul orei 21:00, în timp ce ne așezam să luăm cina în livingul apartamentului nostru din New York, se pare că soțul meu, John Gregory Dunne, a suferit un accident coronarian masiv, care i-a provocat decesul. Singurul nostru copil, Quintana, era inconștient de 5 nopți în secția de terapie intensivă.”

Cartea a fost tradusă la editura Pandora M

Vorbind despre Joan Didion, după ce aceasta ne-a părăsit pe 23 decembrie 2021, Ayad Akhtar, câștigător al Premiului Pulitzer pentru Dramă, spunea: „Didion a reușit să surprindă complexitatea și crizele identitare ale secolului 20, făcând totul fără a se îndepărta de aspectele dureroase, dificile, absurde sau macabre”, un comentariu care prinde viață atunci când privim întreaga carieră a jurnalistei (care a durat 5 decenii): fie că ne gândim la temele de violență, haos sau înstrăinare abordate în lucrări precum „Run, River”, „Play It As It Lays” sau „The White Album”, în care a surprins California anilor ’60 și ’70, sau la cărți autobiografice ca „Anul gândirii magice”, „Nopți Albastre” (în care vorbește despre moartea fiicei ei) sau „Let Me Tell You What I Mean”, în care pierderea și durerea sunt explorate într-un mod cât se poate de autentic, importanța scriitoarei care a marcat curentul New Journalism nu poate fi negată.

După moartea soțului ei, jurnalistul și autorul John Gregory Dunne, alături de care a scris o multitudine de scenarii de film, printre care „The Panic in Needle Park”, „A Star Is Born”, „True Confessions” și „Up Close and Personal”, pentru a înțelege, în cuvintele ei, evenimentul care i-a schimbat perspectiva în ceea ce privește moartea, boala, probabilitatea și șansa, norocul și ghinionul, căsătoria, memoria și viața însăși, Joan Didion a început să lucreze la „Anul gândirii magice”, volum care, în prezent, este considerat unul dintre cele mai valoroase din întreaga sa colecție.

Cartea se deschide cu o secvență scrisă la două zile după moartea bărbatului: „Viața se schimbă cu repeziciune/ Viața se schimbă într-o clipă/ Te așezi la masă și viața, așa cum o cunoșteai, se sfârșește/ Problema autocompătimirii”, urmată nu numai de descrierea evenimentului în sine, ci și de un paragraf care explică ceea ce autoarea numea „clipa obișnuită”, adică momentul „normal” dinaintea unei tragedii neașteptate, care, prin natura sa, ne blochează în iluzia unui timp în care totul era „așa cum ar trebui să fie”.

Mai departe, scriitoarea prezintă întregul an de după moartea lui JG Dunne: momentul autopsiei, înmormântarea, amintirile cu viața lor, împreună, evenimentele pe care, acum, le privea ca semne care prevesteau moartea bărbatului, problemele fiicei ei, care a ieșit de la terapie intensivă după câteva luni, prima dimineață petrecută singură în apartament (unde îl citează pe Gerard Manley Hopkins: „Mă trezesc și simt căderea întunericului, nu lumina”) și nopțile în care voia să fie singură pentru că o parte din ea credea că bărbatul se poate întoarce acasă (secvență care începe „anul gândirii magice”, când, în cuvintele ei, din cauza imposibilității de a gândi clar, dorințele căpătau un caracter mistic, cu o putere care putea schimba realitatea și finalul poveștii), nunta lor, visele pe care le avea, acum analizate până la cel mai mic detaliu („Supraviețuitorii se uită înapoi și văd mesaje care le-au scăpat…trăiesc după simboluri”), precum și lucrurile pe care le-a învățat în acel an al gândirii magice.

Foto: VICE

Când încerca să înțeleagă tot ce s-a întâmplat, vorbind despre sociologia morții pentru a-și explica starea, autoarea s-a folosit de diverse studii despre doliu, pe care le-a completat, în stil caracteristic, prin versurile unor autori precum E.E. Cummings, T.S. Eliot, C.S. Lewis, Rose Aylmer, William Faulkner sau Philippe Ariès, care, prin fragmentele din „The Hour of Our Death”, subliniază, pe întreg parcursul lucrării, iminența schimbării despre care Didion vorbește în primele pagini.

La sfârșitul cărții (care corespunde cu finalul anului), povestind o călătorie făcută alături de soțul ei, scriitoarea ajunge la momentul în care cei doi, aflați în Los Angeles, înotau într-o grotă din zona Portuguese Bend. Ea, speriată de pierderea fluxului și de calcularea greșită a timpului, primește atunci, din partea lui, un sfat care completează perfect versurile de început. Astfel, secvența „Viața se schimbă…se schimbă într-o clipă…viața, așa cum o cunoșteai, se sfârșește” are și o continuare: „Dar trebuie să simți cum se schimbă. Trebuie să te duci după schimbare”.

Text de CLAUDIA ALDEA

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.