Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/04/2022
Viața Orașului / Povești din București

POVEŞTI DIN BUCUREŞTI | OPShop, un nou vintage concept store

Silvia Trașcă De Silvia Trașcă
Comentarii POVEŞTI DIN BUCUREŞTI | OPShop, un nou vintage concept store Share POVEŞTI DIN BUCUREŞTI | OPShop, un nou vintage concept store


Cosmin Bănică este antreprenor, pasionat de călătorii și iubitor de tot ceea ce înseamnă collectable. S-a mutat de la Giurgiu la București în urmă cu 10 ani, are 32 de ani și este tatăl unei fetițe pe nume Ava. A fost barman și dj ocazional, iar de cinci ani vinde haine cool în centrul Bucureștiului.

Pe măsură ce îmbrăcămintea vintage preia din ce în ce mai mult spațiu în garderoba tinerilor locuitori din mediul urban, am decis să explorăm fenomenul de resale dintr-o perspectivă a modelului de afaceri și să aflăm dacă o astfel de piață are potențial de dezvoltare și în România.

Acum, Cosmin a deschis un a doilea magazin cool de haine vintage și SH în București. OPShop Concept Store e situat pe Calea Moșilor 106 și te așteaptă cu stoc nou zilnic, dar și cu evenimente săptămânale de socializare și networking. El vrea să extindă afacerea și în zona digitală și să împărtășească pasiunea lui pentru un consum sustenabil și responsabil cu restul românilor, pentru a avea un impact pozitiv pe termen lung în scena locală de fashion.

Cum pandemia a creat spațiu pentru reîmprospătarea stilului, fiind un cliffchanger și în schimbarea mentalităților de consum ale oamenilor, industria hainelor SH a cunoscut și ea un trend ascendant. De ce se îndreaptă consumatorii către îmbrăcăminte la mâna a doua? Ce oferte inovatoare și modele de afaceri apar pe piață pentru a satisface cererea în creștere? Cum se adaptează antreprenorii la această schimbare și ce potențial de extindere există pe piața din România? Am povestit cu proprietarul OPShop în interviul de mai jos:

Cum a apărut ideea dezvoltării magazinului OPShop?

Ideea de dezvoltare a apărut din primul an de când am pornit primul magazin, călătorind prin țări străine și urmărind acolo la ce nivel se poate duce această cultură de vintage shopping. Am așteptat să apară în orizonturile noastre spațiul mult visat și iată-ne!

Povestește-ne pe scurt despre produsele din stock, prin ce se deosebesc ele de gama oferită de alte shopuri vintage din țară?

Căutăm tot timpul să aducem produse unicat sau care sunt la mare căutare în rândul thrift shoperilor, ceea ce este destul de greu sa găsești în alte shopuri. În tot acest timp am reușit să facem o constantă din acest lucru, iar la noi găsești multe lucruri din același sortiment de hard to find #goodies.

Cât de greu este pentru un brand vintage să se impună pe o piață dominată de cultura de mall?  

Într-adevăr, este destul de greu sa ne implementăm shopul în această piață atât de diversă, dar fiecare are nișa lui de clienți. Părerea noastră este că cei care vor la mall, se duc la mall, iar cei care apreciază calitatea vin în astfel de magazine. După experiența noastră, este îndeajuns o dată sau de două ori să calci pragul unui shop de genul și observi imediat diferența de calitate și de experiență în shopping.

Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din perioada de activitate? 

Am învățat ca atât timp cât faci un lucru cu pasiune și dedicare, mai devreme sau mai târziu evoluezi. Și nu doar ca business, dar și ca mentalitate.

OPShop Concept Store nu este primul tău shop. Ți-a afectat în vreun fel pandemia afacerile? Dacă da, în ce mod și ce ai învățat din asta?

Da, nu este primul meu shop, iar în pandemie, cât am avut închis, timp de două luni a fost destul de greu sa ne desfășurăm activitatea. Am încercat să intrăm pe piața online cu un mic succes, noi fiind obișnuiți să avem doar shopul fizic și să creăm experienta de shopping completă. Ne-a afectat, deoarece nu am mai avut interacțiune cu turiștii, aceștia fiind cei mai fideli consumatori de vintage.

Care a fost cea mai mare provocare de care te-ai lovit în perioada de existență pe piața din România?

Cea mai mare provocare este aceea de a educa într-un fel sau altul oamenii care ne urmăresc și care ne calcă pragul. Vrem ca clienții să înețeleagă că este în regulă să cumperi din magazine vintage/second pentru că așa ajuți și la reciclare. În plus, calitatea acestor haine este net superioară celor de fast fashion. Aș vrea să încetăm odată cu acest consumerism dăunător planetei.

De unde provin hainele și cum faci selecția?

Hainele din shop provin din toate colțurile lumii, de la porturi tradiționale austriceci si Ii, pana la porturi tradiționale din Africa, Mexic, Japonia, China, etc. Selecția o facem călătorind foarte mult si consolidând niște relații cu oameni.

Care este impactul pe care îți dorești ca business-ul tău să-l aibă? Crezi că oamenii pot fi educați în ideea de sustenabilitate și clothing recycle?

Noi asta încercăm să facem de când am început, de acum 5 ani, să le arătăm oamenilor că se poate și altfel, întotdeauna am pus în evidență #opshoperilor calitatea și nu cantitatea.

Ce ne poți spune despre produsele tale? De exemplu, care sunt cele mai cerute haine vintage în România?

Produsele noastre sunt atent selecționate și trec prin mai multe mâini îndemânatice până ajung la noi în shop, sunt trenduri care se schimbă, chiar și în zona aceasta de vintage, iar noi le urmărim și încercăm sa aducem tot timpul ceea ce se caută. Nu pot da exemple acum, sunt peste 40 de categorii de produse care sunt la mare căutare.

Ce planuri de viitor mai ai? Ce urmează pentru scena urbană la OpShop?  

Pentru scena OPSHOP urmează un nou pas spre digitalizare, să oferim și celor care nu sunt în București OPortunitatea de a deveni #opshoppers.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută