Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 25/03/2022
POP-UP STORiEs Lifestyle

POP-UP STORiEs | Femei celebre care și-au transformat (re)numele în brand-uri

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii POP-UP STORiEs | Femei celebre care și-au transformat (re)numele în brand-uri Share POP-UP STORiEs | Femei celebre care și-au transformat (re)numele în brand-uri


Elizabeth Taylor

În 1988, pentru a oferi femeilor o parte din sufletul și stilul ei de viață, Elizabeth Taylor a lansat, prin intermediul companiei House of Taylor, primul său parfum, pe care l-a numit Passion, câștigând datorită lui un Premiu FiFi.

Deși nu a fost prima celebritate care și-a lansat un brand personal (Sophia Loren și Cher au făcut același lucru la începutul anilor ’80), datorită faimosului White Diamonds, apărut în 1991 și inspirat de legendarele bijuterii primite de-a lungul timpului de la Richard Burton, Elizabeth Taylor a pus bazele fenomenului cunoscut astăzi ca „celebrity brands”, devenind cel mai bine vândut parfumier… celebru din lume, un titlu pe care încă îl deține.

Urmându-i exemplul, de la reprezentarea diverselor branduri prin titulatura de brand ambassadors, din ce în ce mai multe persoane publice au început să se folosească de numele sonore pentru a intra în sfera de business și pentru a-și construi imperii care se duc mult mai departe de zona Pop culture.

Rihanna

POP-UP STORiEs | Femei celebre care și-au transformat (re)numele în brand-uri

Foto: Fenty Skin

Unul dintre cele mai cunoscute celebrity brands, care a ajuns să valoreze, în 2022, aproximativ 3 miliarde de dolari, este Fenty Beauty, linia de make-up creată de Rihanna în 2017.

Văzând o lipsă de reprezentare și accesibilitate în ceea ce privește produsele destinate persoanelor care aveau nevoie de tonuri mai închise față de ceea ce se găsea pe piață, cântăreața și-a propus să construiască un brand care să schimbe acest lucru prin oferirea unei game care conține 50 de nuanțe de fond de ten, revoluționând astfel modul în care marile companii de beauty își gândesc produsele și se raportează la clienții lor.

Ca o continuare a brandului, Rihanna a lansat și Fenty Skin, care are la bază mesajul „The New Culture of Skincare”, unde prima campanie de promovare i-a avut ca reprezentanți pe A$AP Rocky și Lil Nas X pentru a arăta cum îngrijirea și iubirea de sine nu țin de gen. Mai mult, materialele promoționale nu au fost retușate sau editate conform standardelor cu care am fost obișnuiți până acum, fiecare model fiind prezentat exact așa cum este.

Ducând dorința de incluziune, diversitate și reprezentare mai departe, în 2020, artista a lansat linia de lenjerie Savage X Fenty, care a venit în susținerea Mișcării Body Positivity pentru a distruge falsa perfecțiune prezentată până în acel moment de competitorii săi, precum casa de modă Victoria’s Secret (care a refuzat ani la rând să introducă modele plus size), Savage X Fenty Show, spectacolul care aduce la viață viziunea companiei în fiecare an, având un succes uriaș.

Victoria Beckham

POP-UP STORiEs | Femei celebre care și-au transformat (re)numele în brand-uri

Foto: Ellen Von Unwerth, Harper’s Bazaar

În zona de celebrity fashion, unul dintre cele mai puternice nume prezente este Victoria Beckham. După o carieră muzicală de succes (Spice Girls), în anul 2000, artista a avut primul show ca model pentru Maria Grachvogel la London Fashion Week, devenind în scurt timp ambasador Dolce & Gabbana.

După ce, în 2004, a conceput o linie de blugi de lux pentru Rock & Republic, numită VB Rocks, în 2006, în urma unei prezentări pentru Roberto Cavalli, Victoria Beckham a fost numită fashion editor pentru ediția din martie a revistei Harper’s Bazaar, lansându-și, în același an, propriul brand de denim, dVb Style, care și-a făcut apariția pe Fifth Avenue în 2007. Un an mai târziu, compania „Victoria Beckham” a luat naștere, aducându-i „Designer Brand of the Year” la British Fashion Awards și o avere de aproximativ 350 de milioane de dolari.

În 2019, brandul a fost extins și pe partea de make-up și skincare, prin Victoria Beckham Beauty, o colecție de produse care reprezintă perfect spiritul și eleganța fondatoarei, având sloganul „Luxury Performance. Clean Beauty”.

Selena Gomez

POP-UP STORiEs | Femei celebre care și-au transformat (re)numele în brand-uri

Foto: Rare Beauty

Mai departe, în urma lansării celui de-al treilea album din carieră, „Rare”, în 2020, Selena Gomez a anunțat și propriul brand de make-up, pe care l-a numit, în mod simbolic, Rare Beauty, pentru a transmite misiunea proiectului, anume celebrarea individualității și redefinirea conceptului de frumusețe. În cuvintele fondatoarei,

„A fi unic înseamnă a fi confortabil cu tine însuți. Am încetat să alerg după perfecțiune. Vreau doar să fiu eu.”

Având o gamă largă de produse vegane și cruelty-free (împachetate în materiale reciclabile), cu denumiri care ilustrează perfect viziunea companiei, ca „Positive Light”, „Stay Vulnerable”, „Always an Optimist” sau „With Gratitude”, existând chiar și o oglindă pe care este inscripționat mesajul „I am Beautiful” pentru a fi văzut de fiecare dată când accesoriul este folosit, Rare Beauty are un impact puternic și datorită mesajului „Mental Health is Health”, susținut de Selena Gomez, care, pe parcursul timpului petrecut în lumina reflectoarelor, a vorbit întotdeauna despre lupta personală în ceea ce privește zona de mental health.

Astfel, odată cu brandul său, artista a lansat și Rare Impact Fund (care reprezintă 1% din câștigurile Rare Beauty), cu scopul de a strânge 100 de milioane de dolari, sumă care va fi investită pentru creșterea accesului la serviciile psihologice în mediile școlare.

Mary-Kate și Ashley Olsen

POP-UP STORiEs | Femei celebre care și-au transformat (re)numele în brand-uri

Foto: British Vogue

Întorcându-ne la celebrity fashion, The Row (numit după faimoasa stradă Savile Row din Londra), fondat de Mary-Kate și Ashley Olsen, cunoscute mai ales pentru rolurile jucate în copilărie (serialul Full House), este un brand de lux cu o sonoritate din ce în ce mai puternică, care a luat naștere din dorința lui Ashley Olsen de a construi, în 2005, „tricoul perfect”.

Un an mai târziu, prima colecție făcută de cele două, compusă din 7 piese vestimentare, a fost cumpărată de faimosul magazin Barneys New York. Pentru că fondatoarele și-au dorit să construiască reputația brandului fără a se folosi de imaginea lor publică, în primii 3 ani de la lansare nu au oferit interviuri legate de noul business, strategie care a funcționat perfect.

În 2012, The Row le-a dus gemenelor premiul „Womenswear Designer of the Year”, acordat de Council of Fashion Designers of America, alături de „Innovator of the Year: Fashion”, oferit de Wall Street Journal. După ce și-au deschis magazine în Paris, Londra și Los Angeles, fiind, de asemenea, un brand întotdeauna prezent la New York Fashion Week (unele creații au fost prezentate și la Metropolitan Museum of Art), în 2018 a fost lansată prima colecție pentru bărbați, urmată, în 2021, de una pentru copii, ducându-le averea la 550 de milioane de dolari.

Jennifer Lopez

POP-UP STORiEs | Femei celebre care și-au transformat (re)numele în brand-uri

Foto: JLo Beauty

În spațiul de beauty, ca o continuare a Glow by JLo (2002), Jennifer Lopez a lansat în anul 2021 JLo Beauty, un brand de skincare care are la bază mesajul „Frumusețea nu are dată de expirare”, prin care artista vrea să distrugă barierele în ceea ce privește modul negativ în care femeile sunt văzute odată cu înaintarea în vârstă.

Toate produsele au la bază uleiul de măsline (folosit în familia cântăreței de generații), într-o variantă modernizată, alături de ingrediente hidratante, precum acidul hialuronic, care susțin ideea de a trăi viața din plin indiferent de vârstă.

Alături de personalitățile prezentate mai sus, există o multitudine celebrități feminine care au trecut din zona Pop culture în cea de business. Ne putem gândi astfel la Kim Kardashian, care a fondat linia de shapewear Skims, la Kylie Jenner, cu faimoasele kituri pentru buze Kylie Cosmetics, la Beyoncé, care deține colecția Ivy Park (care a avut și un parteneriat cu Adidas), la Jessica Alba, aflată în spatele brandului Honest Beauty sau la Gwyneth Paltrow, fondatoarea controversatului Goop. Fie că vorbim despre fashion sau beauty, vedetele au reușit să acopere cu succes goluri existente în aceste uriașe industrii, comunicând, în același timp, valorile și cauzele pe care le susțin și le promovează fanilor lor.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută