Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 24/03/2022
Lifestyle

Pantofii Mary-Jane: un trend de mult apus, gata să renască

Ștefania Nistor De Ștefania Nistor
Comentarii Pantofii Mary-Jane: un trend de mult apus, gata să renască Share Pantofii Mary-Jane: un trend de mult apus, gata să renască


Confortul domestic din pandemie începe ușor-ușor să dispară iar serile petrecute în oraș să revină în normalitatea noastră, așa că trebuie să știm ce se mai poartă sezonul acesta bun, frumos şi… comod. Fetelor, vă dau un mic pont în materie de încălțăminte: pantofii Mary-Jane revin la modă după o pauză de multe decenii. De asemenea, fustele mini plisate, cardiganele și șosetele până la genunchi înregistrează din nou o creștere a popularității iar combinația acestor elemente vestimentare cu platformele Mary-Jane, începe să acapareze Instagramul și celelalte rețele de socializare.

Atât stilul T-bar al lui Ricardo Tisci realizat pentru Burberry, cât și perechea matlasată a lui Cecilie Bahnsen concepută în colaborare cu Charles & Keith ca parte din colecția „Back to school”, aspiră să domine în 2022, ca de altfel și creația Prada care este o combinație între Mary-Jane și espadrilele clasice. Brand-ul italian Nodaleto rămâne însă autoritatea în această zonă iar Dua Lipa a fost printre primele celebrități care l-a purtat în toamna trecută la petrecerea aniversară a fiicei lui Gigi Hadid. Dua a combinat platformele cu talpă de tartan „Bulla Rei” (Nodaleto X Heaven by Marc Jacobs), asortate cu o ținută în carouri și o geantă de la Thom Browne.

„Bulla Rei” (Nodaleto X Heaven by Marc Jacobs)

Asociat uzual cu perioada în care mergeai la școală îmbrăcată cu fustă plisată, șosete peste genunchi și cu o pereche de platforme în picioare – însăși Regina Elisabeta le-a încălţat în copilăria sa, în anii ’30 –  trendul nu ar fi renăscut probabil dacă izolarea nu ne-ar fi dezobişnuit de tocurile incomode. Astăzi, atât casele de modă de lux, cât și label-urile emergente, au readus în atenţie pantofii Mary-Jane – cu vârful închis, cureaua subțire – pentru o gamă largă de vârste. „În ciclurile modei, cred că există întotdeauna stiluri clasice, atemporale, care sunt reintroduse și devin din nou trenduri”, afirmă designer-ul Nicole Saldana, convinsă că platformele Mary-Jane vor rămâne la modă timp de mai multe generații.

Când Julia Toledano a fondat Nodaleto, cele mai multe creații ale sale au fost din zona pantofilor sport și a altor stiluri casual. „Eram departe de o tendință clasică de pantofi și chiar nu am văzut o Mary-Jane.”, a spus ea, numai că, inspirată, Toledano a lansat în 2019, brand-ul de Mary-Janes „Bulla Babies”, care câştigă de atunci cu repeziciune tot mai mulţi fani mai ales datorită versatilității, putând fi combinate nu doar cu fuste plisate, ci și cu rochii, pantaloni și look-uri casual. Pot fi purtate pe toată perioada verii iar toamna luați o pereche de șosete pe sub pantofi și veți atrage cu siguranță toate privirile și multe aprecieri pe site-urile de socializare.

Foto: Pinterest

Text de ŞTEFANIA NISTOR

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută