Știți reclama aia la iaurt în care este prezentat modelul preconceput al corporatistului, îmbrobodit de munca asiduă, care după prima gură de iaurt natur este transportat într-o oază verde de liniște? Ei bine, asta e atmosfera generată de o întrunire live cu Mădălina și instrumentiștii ei sau pur și simplu, de cântecele ce ne sunt mereu la dispoziție. Trăind de când mă știu în praful și înecăciunea orașului, a fost minunat să o descopăr prin București pe Mădălina, care a venit tocmai de la Baia cu flori de tei.

Și pentru că mantra artistei se bazează pe ideea de a da mai departe ceea ce ai, vine să ne dăruiască un album nou, conceput alături de Alexei Țurcan și alți 11 muzicieni talentați, încununați drept Mădălina Pavăl Live Orchestra.
Muzica lumii, muzică vie și acustică, muzică de film și muzică de dans, cu sonorități aflate la intersecția fină între clasic și tradițional, adunate într-un stil nou, stilul fel și fel. Așa va suna Roiesc, ce se va lansa în această primăvară și care nu e doar primul album în această formulă, ci un întreg proiect muzical cu apetit pentru storytelling, care își dorește repunerea în valoare a tot ceea ce numim origini și rădăcini și care vorbește despre ceea ce construim acum și dăm mai departe. Roiesc e pentru toți cei care au uitat sau poate că nici nu s-au gândit de unde vin, și le așază bucățele din ei la loc, suflet cu suflet, până se formează un fagure din lucrurile acelea pe care ni le spunem doar în gând.
Cântăm într-o formulă care mi se potrivește perfect, o formulă la care am visat încă de când am început Conservatorul, când am înțeles mai bine ce înseamnă să te omogenizezi și să fii în același glas cu cei cu care cânți. Despre asta este albumul Roiesc, despre împreună și despre cântec. Un album cu muzică lumească și noi care ne-am adunat, roim în jurul ei. Pentru mine e un proiect care vine ca o confirmare a faptului că visele trăznite pot deveni realitate, cu oamenii potriviți pe lângă tine. Noul album este despre cei care-s puși pe căutat, personal este albumul maturizării mele, povestește Mădălina Pavăl.
Așa cum o spune și numele (a roi – roiesc), fiecare element component al albumului, începând cu melodiile, zona vizuală, videoclipurile, evenimentele asociate, mesajele cheie transmise și așa mai departe, își propune să antreneze în jurul său o dezbatere despre amprenta culturală și tot ce ne reprezintă. 7 piese vor compune Roiesc, inclusiv povestea în două cântece, Ieși Soare, și piesa principală realizată pentru documentarul lansat în 2021, România Sălbatică.

Pentru mine, Roiesc e o joacă! M-am jucat cu o sumedenie de idei și sunete, am căutat cele mai îndrăznețe ritmuri și am aranjat povestiri-melodioare pentru fiecare dintre cele 13 voci ale trupei. E o stare magică când poți să creezi orice, te joci iar rezultatul e bucurie, adaugă Alexei Țurcan, nominalizat la Premiul GOPO 2022 pentru OST-ul România Sălbatică.
Nu mai rămâne decât să așteptăm un pic și vom roi și noi în jurul muzicii. Până atunci însă, Mădălina Pavăl şi orchestra ei vor urca pe scena din Club Control în seara de 5 martie, de la ora 20.00.
Text de ALINA BĂLAN

