Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 01/03/2022
Evenimente

Sărbătorile primăverii la Teatrul Ion Creangă

Delia Mitrache De Delia Mitrache
Comentarii Sărbătorile primăverii la Teatrul Ion Creangă Share Sărbătorile primăverii la Teatrul Ion Creangă


Luna martie marchează începutul primăverii – o perioadă de sărbătoare, în care după luni întregi de hibernare, natura se trezește la viață. Odată cu ea, se instalează la nivel mondial o forfotă și-un zumzet de agitație, care pune încet, dar sigur, marele mecanism al naturii în funcțiune. Printre cele mai recunoscute sărbători se numără cea a Mărțișorului și cea dedicată mamelor și tuturor femeilor. Așadar, începând cu 1 martie, echipa TIC îşi pune podoabe în piept, unele strălucitoare, altele simbolice sau chiar lucrate manual, însă toate au alături un șnur în care se împletesc culorile simbol alb și roșu. 

Poate mai puțin cunoscut e faptul că la 1 martie 1837 s-a născut unul dintre cei mai mari scriitori români – Ion Creangă. De numele lui sunt legate numeroase povești cu tâlc și întâmplări hazli, care de-a lungul timpului au fost auzite, citite sau interpretate de foarte mulți oameni. Autenticitatea și spiritul românesc surprins cu finețe de Ion Creangă, au contribuit la păstrarea relevanței operelor sale până în prezent. Poveștile sale stau azi la baza unor scenarii de spectacole de teatru pentru copii, producții impresionante pe care le puteți urmări la teatrul care îi poartă numele – Teatrul Ion Creangă.

Astfel, pentru a marca 185 de ani de la nașterea scriitorului Ion Creangă, pe 1 martie vor avea loc două ateliere tematice, coordonate de actrița Nicoleta Rusu, în cadrul cărora cei mici (peste 4 ani) se vor transforma și vor interpreta diferite personaje ale celor mai îndrăgite povești ale lui Ion Creangă. Practic, în cadrul atelierelor, cei mici vor lua cu asalt scena și vor intra în pielea personajelor consacrate, inspirate chiar din trăirile proprii ale autorului. În partea a doua a atelierului, cei mici vor bricola figurine de poveste, pe care le vor mânui cu dibăcie într-un spectacol de improvizație.

Pentru a-l celebra pe mentorul spiritual al teatrului, programul lunii martie cuprinde mai multe titluri de spectacole care au la bază una dintre operele scrise de Ion Creangă. Fie că optați pentru Prostia omenească, Punguța cu doi bani, Fata babei și fata moșului sau O poveste a porcului, veți regăsi pe scenă personajele fantastice care au menirea să țină în echilibru balanța dintre bine și rău. Pe lângă spectacolele bazate pe scrierile lui Ion Creangă, la Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23) și la cea a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, se joacă și producții care se adresează copiilor cu vârste școlare și preșcolare, incluse în cadrul programelor de creație universală și românească. Pe de altă parte, la Teatrul Ion Creangă se produc și spectacole pentru cei mai tineri spectatori având la bază experiențe senzoriale și limbaj nonverbal.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută