Expozitia Arta și orașul este organizat de Fundația MARe în cadrul programul Fabrica de Sens, program co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Sponsori: In-Spekt Development, Vinci Energies, Brick
Joi, 25 noiembrie, de la ora 19:00, la MARe/Muzeul de Artă Recentă se deschide expoziția „Arta și Orașul 1974 – 2021”, curatori Erwin Kessler și Carola Chișiu.
În noiembrie 1974, la Galeria Nouă din București se deschidea expoziția „Arta și orașul – repere”, la doar câteva zile după publicarea în Monitorul Oficial a legii 58/1 noiembrie 1974 privind sistematizarea teritoriului României, lege care a condus la demolările care au traumatizat și transformat pentru totdeauna Capitala și marile orașe din țară.
Tot într-o zi de noiembrie, dar cu 47 de ani mai târziu MARe/Muzeul de Artă Recentă deschide expoziția „Arta și Orașul 1974-2021”.
Expoziția prezintă 42 de lucrări (pictură, desen, sculpură, fotografie, video, instalație, proiecte, documentație), realizate de 39 de artiști români, provenite din colecțiile a patru muzee de artă din țară (Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul Colecțiilor de Artă, MNAC București/The National Museum of Contemporary Art, Romania, MARe/Muzeul de Artă Recentă), ale unor instituții (UNArte – Universitatea Națională de Arte București, UAP – Uniunea Artiștilor), ale unor galerii de artă și ale unor persoane private (Antonio Albici, Alina Gherasim, Familia Lăzărescu, Marius Nicolescu, Olos Estate și Fundația Plan B Cluj-Berlin, Günter Schnug, SUN-Collection, Doru Tulcan și Ana Vasile).
Artiștii prezentați în expoziție:
(1974) Antonio Albici, Corneliu Baba, Lucia Dem. Bălăcescu, Gheorghe Berindei, Emilia Boboia, Geta Brătescu, Adina Caloenescu, Marin Gherasim, Ion Grigorescu, Matei Lăzărescu, Mihai Olos, Decebal Scriba, Grupul Sigma, Vasile Socoliuc, Lia Szasz, Eugen Tăutu, Napoleon Zamfir.
(2021) George Anghelescu, Justin Baroncea, Ion Bârlădeanu, Matei Bejenaru, Marius Bercea, Michele Bressan, Nicolae Comănescu, Ștefan Constantinescu, Megan Dominescu, Arantxa Etcheverria, Dumitru Gorzo, Regele Ionescu, Micleușanu M., Sebastian Moldovan, Monotremu, Vlad Nancă, Pandele Pandele, Adrian Preda, Șerban Savu, Roman Tolici, Virginia Toma, Bogdan Vlăduță.
La vernisaj se va lansa catalogul omonim (bilingv, română-engleză), realizat la editura Vellant. Catalogul cuprinde o introducere de Erwin Kessler, cronologia expozițională de Carola Chișiu, eseuri de Ioana Șerban, Elena Stanciu și Rareș Toma și interviuri cu Anca Arghir, Antonio Albici, Ion Grigorescu, Constantin Flondor și Decebal Scriba.
CONCEPT Expoziție
„Arta și Orașul 1974–2021 este o metaexpoziție. Ea caută să facă vizibilă și inteligibilă modalitatea prin care în anii ’70 se impune treptat viziunea curatorială asupra artei, prin focalizarea asupra expozițiilor colective tematice, construite pe baza unui program (teoretic și ideologic) și a unei selecții (discriminări) asumate, afișate. (…) Perspectiva duală a expoziției de față, marcată și prin titlu, vizează reconstituirea cel puțin parțială a expoziției «Arta și orașul – repere», deschisă în noiembrie 1974, la Galeria Nouă din București, prin identificarea documentelor scrise și fotografice ale acelui timp și prin recuperarea, pe cât posibil, a lucrărilor expuse atunci. Această recuperare critică a expoziției din 1974 permite analizarea mecanismelor și a practicilor curatoriale ale vremii (temele inovatoare și alegerea lor, selectarea artiștilor și a lucrărilor, promovarea unei anume categorii de artiști), dar și a relațiilor de putere (atât intelectual culturale, cât și politic-propagandistice) din interiorul lumii artei și în relația acesteia cu factorii de putere ai partidului comunist. (…) Prin coliziunea pe care o pune în scenă între expoziția din 1974, «Arta și orașul – repere» și arta timpului nostru, expoziția «Arta și Orașul 1974–2021» scoate în evidență două eșantioane reprezentative pentru demersuri artistice și curatoriale distincte, care se referă însă la aceeași tematică. Asemenea unui arc peste timp, expoziția deschide o perspectivă surprinzătoare asupra constantelor și prefacerilor, asupra evoluției mentalului colectiv și a carierelor unor artiști și curatori, dar și asupra dimensiunilor și aspectelor camuflate cândva în agende ascunse și relevate acum. Comparativ, pot fi sesizate similaritățile și diferențele între cele două abordări ale temei artei și urbanului în contexte socio-istorice contrastante: de la optimismul progresist și utopismul mistificator al ideologiei totalitare până la pragmatismul actual, care exploatează și ameliorează condițiile urbane concrete.” (Erwin Kessler)