Jocurile video au avut un efect pozitiv asupra bunăstării percepute de jucători în timpul pandemiei de COVID-19.
Există numeroase studii care atestă acest lucru și care susțin că gaming-ul a reprezentat un mijloc plăcut de menținere a contactului social într-o perioadă în care cu toții ne-am văzut nevoiți să ne izolăm, dar și un mod de a ne elibera de stres și o metodă de a „evada” în siguranță din lockdown-ul impus de autorități.
Să poți să explorezi lumi virtuale alături de prietenii tăi, în timp ce o lume întreagă e nevoită să rămână în case, este cu adevărat un lucru magic și de prețuit în aceste vremuri.

La nivel mondial, pandemia a pus evenimentele live pe pauză, fie că a fost vorba de concerte, festivaluri, meciuri de fotbal sau show-uri și competițiile dedicate gaming-ului. Însă, dacă industria muzicală și competițiile sportive au fost afectate, vânzările de jocuri video au crescut enorm. Industria de gaming a crescut cu 12% în 2020, ajungând la 139.9 miliarde de dolari, de la 120.1 miliarde de dolari în 2019, iar asta, așa cum spunem, în timp ce multe alte industrii au fost în pierdere, potrivit unui raport al cercetătorului de piață SuperData. De asemenea, Microsoft a anunțat rezultatele pentru al treilea trimestru al exercițiului financiar 2021, iar câștigurile din gaming în anul pandemic au crescut cu 50%.
Aceste cifre arată, de fapt, că gaming-ul a avut un efect pozitiv asupra bunăstării percepute de jucători în timpul pandemiei de COVID-19. Există numeroase studii care atestă acest lucru și care susțin că gaming-ul a reprezentat un mijloc plăcut de menținere a contactului social într-o perioadă în care cu toții ne-am văzut nevoiți să ne izolăm, dar și un mod de a ne elibera de stres și o metodă de a „evada” în siguranță din lockdown-ul impus de autorități. Să poți să explorezi lumi virtuale alături de prietenii tăi, în timp ce o lume întreagă e nevoită să rămână în case, e cu adevărat un lucru magic în aceste vremuri.

Și pentru țara noastră statisticile arată că românii s-au jucat mai mult în pandemie. Radu Necula, directorul Gameloft, spunea la sfârșitul lui 2020 că în pandemie s-a văzut o creştere în ceea ce privește numărul de jucători noi (undeva la 20%), dar şi a timpului petrecut, care a crescut cu aproape o oră şi jumătate pe săptămână. Un studiu realizat de RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România) fix în urmă cu un an, în plină pandemie, a arătat că aproximativ 8 milioane de români joacă jocuri video. Studiul „Utilizatorii de jocuri video din România” e printre primele care ne arată ce obiceiuri au românii în materie de gaming. El indică, printre altele, că 7 din 10 jucători au ca motiv principal pentru a se juca dorința de a se relaxa după o zi grea, în timp ce pentru 5 din 10 jocurile sunt un hobby; 40% se joacă pentru a scăpa de plictiseală, iar 30% o fac pentru a învăța ceva nou. Jocurile multiplayer sunt preferate de către 53% dintre respondenți. Același studiu mai arăta și că cei mai mulți românii (42% din respondenți) preferă calculatorul sau laptop-ul, pentru gaming, în detrimentul celorlalte dispozitive.
Articol realizat cu sprijinul Smart PC:

- Text de Gruia Dragomir.

