Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/09/2021
Eat & Drink Viața Orașului

Pandemia, un pas înapoi, doi înainte

Vlad T. Copilu De Vlad T. Copilu
Comentarii Pandemia, un pas înapoi, doi înainte Share Pandemia, un pas înapoi, doi înainte


Una dintre marile metehne ale unui om de afaceri poate fi zona de confort. Dacă business-ul merge bine, atunci el, de foarte multe ori, alege să nu schimbe mai nimic, mai ales dacă  profitul este mulțumitor. Totuși, neprevăzutul poate fi de foarte multe ori necruțător. La fel cum a fost criza din 2008 sau, mai nou, pandemia de COVID 19. Pe proprietarii de localuri acest lucru i-a luat prin surprindere și i-a aruncat într-o vâltoare din care mulți nu au ieșit cu bine nici până acum, la un an jumătate de la izbucnire, iar alții s-au recunoscut înfrânți chiar din primele săptămâni.

Au fost, însă, oameni care nu au stat prea mult pe gânduri și au găsit o portiță prin care să fie în continuare pe plus. Unul dintre ei este Ștefan Gleveșanu, administratorul Deane`s Irish Pub din centrul Brașovului și Electric Bar din Magnolia Shopping Center. De la o inițiativă menită să-i ajute pe cei cu probleme s-a ajuns la o idee de afacere, numită „Haplea”, ce și-a deschis porțile în septembrie 2020. Zile și Nopți Brașov a stat de vorbă cu Ștefan Gleveșanu pentru a afla care a fost rețeta succesului.

Zile și Nopți: De unde a pornit ideea unei noi afaceri?

Ștefan Gleveșanu: Pe 15 martie 2020, când s-a luat decizia închiderii localurilor, noi, cei de la Deane’s, ne-am implicat într-un proiect social, numit „Vă ajutăm din Brașov”. Acest proiect, inițiat de asociația „Vă ajutăm din Brașov”, venea în sprijinul vârstnicilor care nu mai puteau ieși din casă din cauza pandemiei, pentru achiziționarea de alimente de bază. Acest lucru prevedea faptul că această categorie de persoane beneficia gratuit de o masă caldă. Dacă la început am livrat 3 mese pe zi, în scurt timp am ajuns la 20/30 pe zi. Inițial, porțiile erau cele specifice meniului din Deane`s, dar meniul de tip junk-food (burger, pizza) am luat decizia de a crea un meniu special pentru vârstnici. Astfel, au fost făcute preparate cu specific tradițional, adică ostropel, carne la tavă, orez sau piure. Lucrul acesta s-a întâmplat până în luna iunie când situația și-a mai revenit puțin.

ZN: Cum s-a ajuns la ideea de „Haplea”?

ȘG:. Pentru că și noi mâncam din aceste preparate, ne-am dat seama că sunt foarte gustoase și am decis să le comercializăm. Astfel, în luna septembrie a luat naștere „Haplea”, în centrul comercial Magnolia, din cartierul Răcădău, bazat pe delivery. Conceptul de mâncare este simplu: „ca la mama acasă”. În cazul meu este cu dublu sens pentru că mama mea este bucătar-șef în acest restaurant. Pandemia ne-a învățat cât de importante sunt livrările la domiciliu. Dacă înainte de martie 2020, livrările localurilor pe care le administrez aduceau undeva la 4% din profit, acum reprezintă 20% din cifra totală de afaceri.

ZN: Ce a urmat după deschiderea „Haplea”?

ȘG: După mai multe studii, ne-am dat seama că este nevoie de un loc special pentru livrări la domiciliu, iar în ianuarie 2021 am început să punem bazele unei bucătării virtuale, un „virtual kitchen”.

ZN: Ce înseamnă „Virtual Kitchen”?

ȘG: Este un concept prezent de multă vreme în Statele Unite și nu numai. Anume, într-o bucătărie foarte mare în care își desfășoară activitatea mai multe branduri care comercializează mâncare. Mai exact, într-un spațiu de 150 de metri pătrați se livrează produsul finit sub egida mai multor branduri. Locul în care se află bucătăria nu deține un punct „de desfacere”, nu se poate servi masa acolo, așadar este destinat doar pentru livrări la domiciliu. În prezent, aici își desfășoară activitatea culinară pentru partea de delivery mai multe nume din Brașov precum: Deane`s, Haplea, Rich Burger, Empanadas Factory, Shaormița.

ZN: Am văzut că ați fost „parte” din finala „Chefi la cuțite” din sezonul precedent. Ce ne puteți spune despre acest lucru?

ȘG: Bucătăria virtuală în colaborare cu partenerii noștri, Tazz, livrează mâncare pentru diverse evenimente. Spre exemplu, de Paște am făcut un meniu realizat de Chef Cătălin Scărlătescu. Apoi, am recreat și comercializat farfuriile din finala „Chefi la cuțite”. Adică, atunci când a fost transmisă finala, telespectatorii din Brașov puteau comanda preparatele pe care le vedeau la televizor. Bineînțeles, acest lucru a fost posibil în urma unui training împreună cu finaliștii acestui concurs.

  • Interviu de Vlad T. Copilu

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută