Am fost la o degustare, ca să-mi dau seama că un vin bun depinde fix la fel de mult de o companie plăcută pe cât depinde aceasta de o băutură de soi. Bun e vinul rubiniu! În orice sezon, să fim înțeleși. Dar mai cu seamă în serile începutului de vară, când dezleagă limba și nuanțează amurgul pe care îl vor imortaliza instagramistele.
În acest număr vă propun un vin pe care l-am descoperit nu mai departe de luna trecută. Puteam da de el oriunde – pe vreun raft de magazin, în vinoteca unui cunoscut, la crama Stârmina din Mehedinți. Sau, așa cum mi s-a întâmplat mie, într-o companie aleasă. Pe cei mai mulți participanți la degustarea cu pricina i-am cunoscut mai bine în ultima mea deplasare profesională dinaintea pandemiei, când am fost la Chișinău, dar și la Mileștii Mici, Vinăria Asconi și Castelul Mimi, într-o călătorie fluidă și inițiatică pe care am denumit-o, colecția revistei stă mărturie, „Cum a fost în Bucureștiul meu de peste Prut. Vizitați Moldova!”. Pe Nicolle Birta, furnizoarea pâinii pe care am uns-o din belșug cu un unt divin, înfruptându-mă apoi și din selecția rafinată de brânzeturi care au sporit poezia vinurilor din pahare, o știam din vedere. Pe Diana Pavelescu, șarmanta Wine Ambassador care a gândit conținutul degustării, o știam însă destul de bine. M-am bucurat de revedere și mai mult, datorită ambianței – seara s-a desfășurat la Atelier Repertoire de pe Știrbei Vodă, un spațiu-concept multifuncțional în care îmi doresc să revin, întrucât se pliază impecabil pe ideea mea de București adorabil, stilat, restaurat, intim, pentru inițiați.
Am pomenit ce am mâncat înainte de a vă da mai multe detalii despre ce am băut întrucât exact genul acesta de preparate ușoare, de vară, i se potrivesc acestui vin românesc special, recomandat a avea 8-10 grade Celsius, temperatură la care invită să fie vernisat răcoros. Se numește Vinarte Avenue Negru de Drăgășani, are o personalitate distinctă, complexă și m-a făcut să înțeleg mai profund resorturile subtile ale minții din spectacolul „Incognito” de la TNB, pe care l-am văzut după degustarea la care am ajuns ultimul și am plecat primul, din motive legate de îndatoririle unui bucureștean care încearcă să facă foarte multe într-o joi care e noua vineri.
Vinul Negru de Drăgășani e suprinzător ca o ploaie de vară care te găsește cu ferestrele deschise. Se comportă ca un tânăr provocator. Are un dop negru la o sticlă albă transparentă prin care zărești rubiniul strălucitor, de gală, al unui fluid care-ți umple seara de bună dispoziție. Are, de asemenea, arome intense de coacăze și de cireșe, care-ți vor bucura cerul gurii de la prima la ultima înghițitură. Și, deloc în ultimă instanță, are capacitatea de a-ți transforma prietenii buni în unii și mai buni.
