Alexandra Șerban, Eliza Păuna, Charlie Fălămaș, Paul Bondane și Anton Balint sunt tinerii artiști care au creat cea mai nouă atracție a Teatrului GONG, „Vaca Rosalinda”. Am stat de vorbă cu ei despre provocările pe care le-au întâmpinat în timp ce pregăteau spectacolul, dar și despre ce înseamnă de fapt această poveste.
„Vaca Rosalinda (o fabulă muzicală)” este un spectacol muzical presărat cu multe momente comice în care animalele din ogradă se pricep de minune să cânte la pian, la tobe, la chitară sau la cajon. Animalele ne povestesc astfel despre cum au ajuns să fie terorizate de o… vacă. Rosalinda este încântătoare, amuzantă, dar și tare enervantă. Ea este cea care le știe cel mai bine pe toate și ceartă și critică toate animalele din jurul ei. Este un spectacol plin de umor și de muzică, iar povestea lui Rosalinda le vorbește copiilor despre toleranță, acceptare, despre cât rău ne poate face critica excesivă și despre cât de important este exercițiul admirației, dar mai ales despre faptul că muzica reușește întotdeauna să netezească asperitățile dintre ființe, fie ele cuvântătoare sau necuvântătoare.
De unde a pornit această idee?
Eliza Păuna: Eu m-am angajat curând aici și mi-a venit ideea să fac ceva împreună cu câțiva colegi. Pentru că am studiat pian în trecut, îmi doream să fac ceva prin care să îmi dezvolt mai mult abilitatea aceasta. Nu am cântat niciodată pe scenă și asta implică un antrenament special. Mi-am ales niște colegi și am aruncat așa ideea și textul către ei și au fost de acord.
Mă gândesc că alegerea colegilor nu a fost întâmplătoare. Sau?
Eliza Păuna: Au fost aleși pe sprânceană (râde). Eu am făcut castingul. Contează foarte mult și că suntem cam de aceeași vârstă toți și într-un fel aveam nevoie să îmi creez un context de incluziune a mea în această trupă, iar cu ei am rezonat.
Charlie Fălămaș: Cumva fiecare dintre noi a mai lucrat împreună, dar nu în această formulă. Eu cu Eliza, spre exemplu, am colaborat la alte două proiecte, iar restul trupei, la fel, a avut legături în alte producții. Eliza m-a întrebat dacă vreau să ajut la crearea muzicii pentru acest proiect și, desigur, am acceptat. Aveam nevoie de câțiva oameni în plus și așa am ajuns să căutăm. Paul își descoperise pasiunea pentru cajon și a spus că vine alături de noi, cu condiția să poată cânta la el, pe Anton l-am luat ca din oală și l-am pus să cânte la tobă și fluier.
Anton Balint: Eu chiar îmi doream musical, la începutul anului îmi propusesem cumva să fac un musical sau un spectacol-concert și s-au aliniat astrele astfel încât să fim toți cinci pe aceeași undă.
De la această primă întâlnire toți cinci cum au decurs lucrurile și unde ați ajuns acum?
Râd cu toții.
Charlie Fălămaș: Au fost multe suișuri și coborâșuri. În primă fază m-am întâlnit doar eu cu Eliza.
Alexandra Șerban: Și eu nu aveam burtică, apoi a început să crească burtica și țin minte că Eliza mi-a spus „ah, păi e perfect”, pentru că oricum interpretez rolul principal, cel al văcuței Rosalinda.
Așadar putem spune că burtica Alexandrei se încadrează la suișuri. Care au fost coborâșurile?
Eliza Păuna: Practic, totul a început ca un atelier. Am repetat mult, am încercat să vedem fiecare cum se descurcă cu partea lui. Ei bine, apoi a urmat greul, pentru că a trebuit să ne armonizăm și de aici apar tot felul de frustrări, că mie îmi iese mai bine, poate altcuiva nu îi iese bine… Între timp, mi-am dat seama că trebuie să adaptez și textul, să îl rescriu, așa că asta am făcut, în așa fel încât să se potrivească pe muzică dar și pentru Sibiu, pentru care am o pasiune deosebită.
Alexandra Șerban: E ca atunci când faci o ciorbă, știi? Nu prea cureți bine morcovul, îl mai speli odată, pătrunjelul se cam ofilește, toate trebuie să fie adăugate cu cap pentru ca preparatul să iasă bine.
Charlie Fălămaș: A fost un exercițiu și de răbdare, pentru că eram nerăbdători să facem și voiam să ajungem la final, să vedem cum se duce povestea, unde o să ajungem la final. Dar ne-am dat seama că trebuie să le punem cap la cap, să încetinim puțin și să facem totul la rece.
Ce o să îi atragă cel mai mult pe copii?
Alexandra Șerban: Muzica și costumele o să îi atragă cel mai mult, cu siguranță. Îți dai seama când mai vin și luminile, apoi o să audă toba și o să fie și bass-ul, o să fie minunat. Mie mi-a plăcut și metafora din spatele textului. O să vedeți că e un leu, e o girafă, ele vin să vadă lumea nouă și cu toate că descoperă aici ceva nou, ele spun că le e dor de casă, leului îi e dor chiar și de o banană.
Eliza Păuna: Vorbim de tema imigrației, în care oamenii pleacă de la ei de acasă, pentru că nu le mai e bine și ajung într-o altă lume unde, deși oamenii ceilalți îi primesc cu brațele deschise, nu este același lucru. Le e dor de rădăcinile lor, de casă.
Autor CRISTINA BĂLĂU
